Și în acest an, Ziua Vieții Consacrate, a purtat emoția și bucuria, entuziasmul și curajul experimentate la începutul vocației, când fiecare dintre noi, în felul său, după propria-i personalitate și individualitate a răspuns chemării Domnului, chemare percepută în străfundul sufletului său: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Is. 6,8), sau „Fie mie după cuvântul Tău!” (Lc. 1,38)
Celebrarea liturgică, precedată de procesiune, a deschis sărbătoarea persoanelor consacrate în Eparhia de Oradea, purtând, ca în fiecare an amprenta comuniunii și fraternității, reunind în rugăciune, atât persoanele consacrate din Biserica Greco-Catolică, cât și persoanele consacrate din Biserica Romano-Catolică.
Esența cuvântului de învățătură fiind, chemarea ucenicilor pentru trimiterea în misiune, Isus privește spre ucenici dar și spre cei care Îl căutau pentru a-I asculta cuvântul, învățătura.
În cadrul Sfintei Liturghii, înainte de Împărtășirea cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge, a fost rostită împreună Rugăciunea de reînnoire a promisiunilor/sfaturilor evanghelice, rugăciune rostită în momentele solemne din viața fiecărui consacrat, a fiecărei consacrate, conștientizând scopul propriei chemări: „mergeți și vestiți”
„Doamne, spre Tine ne îndreptăm cu încredere, spre Tine, care prin botez ne-ai consacrat Ție! Fiule al lui Dumnezeu, trimis de Tatăl la oamenii din toate timpurile şi din toate locurile, Isuse Mântuitorul nostru, Te rugăm, ajută-ne să rămânem statornici în chemarea de a te urma mai îndeaproape prin profesarea sfaturilor evanghelice de ascultare, castitate și sărăcie.
Ajută-ne ca viața noastră de dăruire prin consacrarea călugărească să fie semn vizibil a prezenței Împărăției Cerurilor în mijlocul semenilor noștri, iar prin contemplarea chipului Tău, să răspundem cu bucurie misiunii încredințate spre binele fraților noștri!”
Sărbătoarea a continuat cu momente de fraternitate, de bucurie, de împărtășire, de recreere, de profundă comuniune în rugăciune și cânt, mulțumind Domnului pentru „minunatele” Sale lucrări pe care le înfăptuiește zi de zi, pentru/ în viața fiecăruia dintre cei chemați, cu rugăciunea psalmistului, în psalmul 138, aprofundând sensul pentru care am fost creați și chemați: „Tu m-ai alcătuit în sânul mamei mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură atât de minunată! Minunate sunt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte” (Ps. 139, ), încheind cu psalmistul: „Cercetează-mă, Doamne, și cunoaște inima mea; încearcă-mă și cunoaște cărările mele, și mă îndreptează pe calea veșniciei!”
Bucuria chemării personale responsabilizează la trăire și mărturie personală și comunitară, motiv pentru care, din cadrul momentului fratern nu putea lipsi rugăciunea pentru vocații:
Isuse, Fiul lui Dumnezeu, în care sălășluiește plinătatea divinității, Tu chemi pe toți cei botezați „să înainteze în larg”, străbătând calea sfinţeniei.
Trezeşte în inimile tinerilor dorinţa de a fi în lumea de azi mărturisitori ai puterii iubirii tale. Umple-i cu Spiritul Tău de tărie şi prudenţă, să fie capabili să descopere adevărul deplin despre sine şi despre vocaţia proprie.
Mântuitorul nostru, trimis de Tatăl pentru a ne arăta iubirea milostivă, fă Bisericii tale darul unor tineri pregătiţi să înainteze în larg, pentru a fi printre fraţi manifestare a prezenţei Tale care reînnoieşte şi mântuieşte.
Sfântă Fecioară Marie, maica Mântuitorului, călăuză sigură pe drumul către Dumnezeu şi aproapele, tu care ai păstrat cuvintele Sale în intimitatea inimii, sprijină cu mijlocirea ta maternă familiile şi comunitățile ecleziale, ca să-i ajute pe adolescenți şi pe tineri să răspundă cu generozitate chemării Domnului. Amin! (Sfântul Ioan Paul al II-lea)
Sărbătoarea Vieții Consacrate s-a încheiat cu Binecuvântarea Arhierească a Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea și a Preasfinției Sale László Böcskei, Episcop Romano-Catolic de Oradea.
„Mâini în rugăciune” a fost imaginea pe care fiecare dintre cei prezenți a luat-o cu sine, ca simbol definitoriu pentru viața consacrată – „docili față de Dumnezeu și în slujirea aproapelui”
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment, tuturor celor care s-au dăruit pe sine, cu timp și fără timp, pentru ca Sărbătoarea Vieții Consacrate în Eparhia noastră să fie celebrată în mod solemn și trăită de către fiecare persoană consacrată în comuniune cu întreaga Biserică!
Sora Claudia – CMD
Sursa: egco.ro