Orice instituția bisericească, indiferent de mărime, rit sau tradiție, are în componența sa figura economului. Acesta este și cazul Curiei, actualul Cod propunându-o în mod detaliat în canonul 122. Izvoarele acestui canon ne aduc în fața ochilor o tradiție venerabilă a acestei figuri care urcă până la Conciliul din Calcedon (451) ce ne vorbește de economul eparhial, pentru a trece mai apoi prin cel de-al doilea Conciliu de la Niceea (787) care-l impune tuturor structurilor bisericești.
Distinct fiind de economul eparhiei Arhiepiscopului Major, economul Bisericii Arhiepiscopale Majore este responsabil de administrarea bunurilor temporale ale acesteia. Numit de către Arhiepsicopul Major cu consimțământul Sinodului permanent, economul trebuie să îndeplinească următoarele calități: credincios creștin, expert în treburile economice, onest, lipsit de raport de consangvinitate sau afinitate cu Arhiepsicopul Major până la gradul patru inclusiv.
Ca membru al Curiei, economul este obligat să facă promisiunea îndeplinirii tuturor îndatoririlor și să păstreze caracterul confidențial al informațiilor. Economul poate demisiona motivând în scris, în prezența a doi sau trei martori; demisia nu presupune acceptarea imediată din partea autorității superioare. Abandonarea arbitrară a funcției, fără informarea în timp util a autorității superioare și fără un raport asupra activității, duce la responsabilitatea asupra deteriorării bunurilor obligând la despăgubire.
Economul Bisericii Arhiepiscopale Majore trebuie să dea anual în scris socoteală Sinodului permanent despre modul în care a administrat pe parcursul anului încheiat, precum şi despre previziunile intrărilor şi a ieşirilor pentru anul ce a început; va da socoteală despre administrație ori de câte ori Sinodul permanent i-o va cere. Sinodul Episcopilor poate de asemenea cere socoteală Economului despre administrație precum și despre previziunile intrărilor şi ieşirilor, şi să le supună propriei examinări. Dacă în primul caz este o obligație ce trebuie îndeplinită, în cel de al doilea este întrezărită doar posibilitatea de a o face. Tocmai de aceea ar fi de dorit ca dreptul particular să stabilească într-un mod mai clar relațiile dintre Econom și Sinodul permanent precum și cele dintre Econom și Sinodul episcopilor, dintre Econom și economii eparhiali.
O clarificare ulterioară ar fi binevenită plecând de la canonul 122 din CCEO: „pentru administrarea bunurilor Bisericii”. Despre ce bunuri e vorba? Articolele din SCAM se referă doar la o simplă contabilitate de intrări și ieșiri, nefiind clar despre ce administrație trebuie să dea socoteală. Cu alte cuvinte: administrează ceva? Dacă da, ce anume? Considerăm legitimă această întrebarea atâta timp cât formularea canonului 122 începe chiar cu termenul administrare.
Statutul Curiei include un organism ce poartă numele de Consiliului economic al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Având drept scop analiza, expertiza şi supervizarea problemelor economice ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, acesta oferă Sinodului Episcopilor un sprijin în rezolvarea acestor probleme. Fac parte din Consiliul economic: Președinte-Arhiepiscopul Major; Secretar-Secretarul Sinodului Episcopilor; Membrii – economul Bisericii; economii eparhiali ai fiecărei Eparhii; juristul eparhiei Arhiepiscopului Major. Consiliu se va întruni tot la trei luni, fiecare eparhie beneficiind de un singur vot indiferent de numărul de reprezentanți.
de Octavian Frînc