Curia Arhiepiscopiei Majore

După Sinodul Permanent, următorul organism în ordinea importanței este acela al Episcopilor Curiei. Înainte de adoptarea Cleri sanctitati și CCEO, această figură era prezentă în diferite Biserici sub denumirea de vicar general sau de vicar patriarhal. Episcopii Curiei vor îndeplini atribuţiile ce le revin prin decizia Sinodului şi prin decretul Arhiepiscopului Major. Prin decizia Sinodului Episcopilor şi a Arhiepiscopului Major, unul din Episcopii Curiei poate deveni Moderator al Curiei. Acesta din urmă va coordona activităţile Curiei, rămânând însă întotdeauna intactă autoritatea superioară a Arhiepiscopului Major.

Pentru a-i numi pe Episcopii Curiei, Arhiepiscopul Major trebuie să țină seama în mod obligatoriu de următoarele elemente: susținerea financiară a acestora; posibilitatea de a locui sau a avea reședința în Curie sau în apropierea acesteia și înzestrarea cu un birou de lucru. Aceștia sunt aleși conform normelor canonice în vigoare, Arhiepiscopul Major fiind împiedicat de a le conferi hirotonirea întru episcopat dacă cerințele canonice nu sunt pe deplin respectate. Procedurile de alegere, aprobare și hirotonire sunt identice cu cele ale episcopilor din teritoriul Bisericii Române Unite cu Roma. Doar membrii Sinodului Episcopilor îi propun prin voturi pe candidați Arhiepiscopului Major. Cei aleși vor fi hirotoniți de către Arhiepiscopul Major în termen de trei luni și vor intra în posesia funcției în termen de patru luni. Numărul lor este limitat la trei și sunt alții decât episcopii auxiliari.

Episcopii Curiei vor îndeplini atribuţiile ce le revin prin decizia Sinodului  şi prin decretul Arhiepiscopului Major. La acestea pot fi adăugate și altele prevăzute de către legislație cum ar fi de exemplu îndeplinirea de către cel mai în vârstă în hirotonire a funcției de administrator al Bisericii Arhiepiscopale Majore în perioada vacanței scaunului, dacă dreptul particular nu prevede altceva. Arhiepiscopul Major este cel care decide dacă este sau nu este nevoie de Episcopi ai Curiei. Dacă el decide să delege acestora din putere sa executivă, este liber s-o facă precum și să stabilească norme de funcționare a acestora, norme care vor fi valabile însă doar în timpul păstoririi aceluiași Arhiepiscop. Noul Arhiepiscop îi poate reconfirma în această funcție sau desemna pentru o alta. În cazul vacanței unui scaun eparhial, Arhiepiscopul Major trebuie să numească un administrator al eparhiei după consultarea Episcopilor Curiei; la fel, în cazul în care încetează mandatul economului eparhial pe perioada vacanței scaunului eparhial.

Dreptul particular poate identifica și alte modalități de colaborare între Arhiepiscopul Major și Episcopii Curiei. Codul actual nu face o diferențiere explicită a puterilor și a îndatoririlor Episcopilor Curiei. Canonul 78 § 1 ne spune că Arhiepiscopul Major nu poate constitui un vicar general pentru întreaga Biserica Arhiepiscopală Majoră și nici nu poate delega puterea sa cuiva pentru toate cazurile. Acest canon nu interzice însă Arhiepiscopului Major să aibă diferiți vicari pentru administrarea Bisericii, să transfere sau să delege acestora o parte din puterile sale.

Articolul 5 al SCAM prevede că „prin decizia Sinodului Episcopilor şi a Arhiepiscopului Major unul din Episcopii Curiei poate să devină Moderator al Curiei Arhiepiscopale Majore”.  Responsabilitatea acestuia ar consta astfel în coordonarea activității Curiei astfel încât aceasta să corespundă pe deplin scopului pentru care a fost instituită conform prescripțiilor legale, după cum sună articolul 6 al aceluiași statut: „Moderatorul Curiei Arhiepiscopale Majore va coordona activităţile  întregului organism, rămânând însă întotdeauna intactă autoritatea superioară a Arhiepiscopului Major”. Printre activitățile acestuia am putea cuprinde întreținerea relațiilor Arhiepiscopului Major cu Pontiful Roman, cu Sfântul Scaun, cu alte Biserici sui iuris, cu Sinodul Episcopilor, cu eparhiile, cu autoritățile civile; coordonarea activităților comisiilor sinodale; emiterea documentelor curiale.

de Octavian Frînc