window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-129792058-1');
Istoric2018-11-30T15:21:09+00:00

Dacă pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la București. Acesta este Sionul Neamului Românesc.

Adresarea episcopului unit Iuliu Hossu către Regele Ferdinand, Regina Maria și Parlamentul României cu ocazia venirii la București și înmânării actului unirii Transilvaniei cu țara.

Înființarea noii eparhii la București reia un proces istoric firesc ce a fost întrerupt brutal de dictatura comunistă. La ordinele Moscovei, comuniștii din România au scos în afara legii Biserica Greco-Catolică, lăcașele de cult au fost confiscate, fiind arestați și păstorii credincioșilor uniți din Capitală – episcopul Vasile Aftenie, protopopul Tit Liviu Chinezu (consacrat episcop auxiliar în clandestinitate), Zenovie Pâclișanu, academician și preot greco-catolic, numit de către Nunțiul Apotolic vicar clandestin.

1930 – Concordatul

După Marea Unire, în 1930, în baza Concordatului dintre Statul român și Sfântul Scaun, tot teritoriul Vechiului Regat a intrat în componența Arhiepiscopiei greco-catolice de la Blaj.

În afara arcului carpatic, urmare a emigrării, începând cu a doua jumătate a secolului XVIII se înființaseră comunități ale credincioșilor români uniți cu Roma.  În 1816, în Țara Românească se aflau circa 12.000 de credincioși greco-catolici veniți din Transilvania.

După revoluția de la 1848, desființarea iobăgiei și Unirea Principatelor, a existat un alt val important de emigrare din Transilvania. Mulți români greco-catolici s-au stabilit la București – devenit Capitală a României. Arhiepiscopia de la Blaj le-a trimis drept păstor un tânăr preot cu studii la Roma – Demetriu Radu. El a predicat românilor uniți în catedrala Sfântul Iosif și a cumpărat, în 1892, terenul din strada Polonă, pe care a fost ridicată, în 1909, biserica „Sfântul Vasile cel Mare”.  După ce Demetriu Radu a fost numit episcop de Lugoj, a fost trimis la București un alt păstor – Ioan Bălan, protopop al Bucureștilor. Și acesta avea să devină ulterior episcop, în fruntea Eparhiei de Lugoj. A fost urmat în păstorire la București – între 1934-1938 – de către părintele protopop Vasile Aftenie, viitorul episcop vicar.

1940 – Crearea Vicariatului la București

În 1940, prin numirea la București a Preasfințitului Vasile Aftenie ca episcop vicar general pentru teritoriul Vechiului Regat, sudul României a primit un statut pastoral unitar premergător înființării unei posibile eparhii.

Protopop al Bucureștilor a fost numit părintele Tit Liviu Chinezu, înlocuindu-l pe PS Vasile Aftenie, ce ocupase această funcție între 1934 și 1938.

Afluxul de refugiați greco-catolici din Transilvania către București a crescut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales după anexarea nord-vestului Ardealului. În biserica vicarială de pe str. Polonă nr.50, Fericitul Vladimir Ghika – preot catolic  ce avea permisiunea de a sluji în ambele rituri, latin și oriental – lua parte la rânduielile liturgice bizantine și rugăciuni, organizând celebrele conferințe pentru tinerii catolici și ortodocși sub egida ASTRU – Asociația Studenților Români Uniți.

1948 – 1989 – Prigoana

În 1948, după o campanie furibundă a presei comuniste și autorităților, la instigarea Moscovei regimul comunist a scos în afara legii Biserica Română Unită cu Roma, a confiscat lăcașele de cult și i-a arestat pe toți cei șase episcopi, pe preoții, călugării, călugărițele și credincioșii care continuau să opună rezistență.

Au fost arestați PS Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu, Zenovie Pâclișanu. O vreme, până în 1952 când a fost arestat și el, credincioșii uniți din București au găsit discretă îndrumare spirituală la Fericitul Vladimir Ghika.

Prigoana comunistă a întrerupt astfel dezvoltarea firească a comunității unite din București, biserica trecând în clandestinitate, mutându-se în casele credincioșilor, în lagăre și închisori.

2007 – Reînființarea Vicariatului la București

După prăbușirea regimului comunist în 1989 și vremurile tulburi care au urmat, în urma unor cereri repetate ale credincioșilor din Capitală, în 2007, Biserica Română Unită cu Roma a putut trimite ca vicar la București un episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia și Făgăraș.

Păstorirea întregului teritoriu al Vechiului Regat i-a fost încredințată Preasfințitului Mihai Frățilă.

2014 – Înființarea Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan a decis, cu acordul Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Sfântului Părinte Papa Francisc, înființarea Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București (Eparchia Sanctus Basilius Magnus Bucarestiensis Romenorum).

Preasfinția Sa Mihai a devenit Episcop eparhiot al noii eparhii, iar  biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti a primit rangul şi statutul de Catedrală a noii eparhii.

Teritoriul canonic al noii eparhii greco-catolice cuprinde capitala României şi judeţele provinciei istorice a Ţării Româneşti (Oltenia, Muntenia şi Dobrogea).


 Gelu Trandafir

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Versiune BETA

Această versiune a site-ului se îmbunătățește. Apreciem orice comentarii sau observații în vederea dezvoltării unei versiuni care să răspundă cât mai bine nevoilor publicului.

Vă rugăm să ne transmiteți observațiile sau sugestiile dumneavoastră la adresa de email info@bisericaromanaunita.ro.

Vă mulțumim.

Vechiul website al BRU

Pentru a vizualiza articole publicate înainte de luna decembrie 2018, vă rugăm să accesați vechiul website al Bisericii Române Unite cu Roma: bru.ro

Acest website folosește cookie-uri proprii și ale terților. Prin continuarea navigării vă exprimați acordul pentru utilizarea acestora. Setări Ok

Cookie-uri ale terților

Google Analytics