Începuturile unei eparhii unite la Baia Mare trebuie căutate încă din perioada de dezbateri privind crearea Eparhiei de Oradea. La 20 iunie 1775, în cuprinsul primului memoriu trimis Mariei Tereza s-a propus ca, pe lângă Eparhia de Oradea să mai fie creată una în „Maramureş sau la Bistriţa, în Transilvania”. De-a lungul timpului, se fac demersuri prin intermediul ierarhilor orădeni (Ignatie Darabant, iar mai apoi prin Samuil Vulcan şi Vasile Erdely) pentru înfiinţarea unei eparhii cu sediul la Baia Mare care să cuprindă credincioşii români uniţi din comitatele Maramureşului, Sătmarului, Solnocului de Mijloc şi Chioarului, aparţinătoare eparhiei de Ujgorod. Din diferite cauze politice sau eclesiastice, proiectul nu va fi dus la îndeplinire.
Subiectul este reluat abia cu ocazia încheierii Concordatului dintre Sf. Scaun şi România şi soluţionat prin Bula papală SOLLEMNI CONVENTIONE din 5 iunie 1930, când se înfiinţează Eparhia de Maramureş, cu sediul la Baia Mare, a cărei biserică (având hramul Adormirii Preacuratei Fecioare Maria) a fost ridicată la rangul de biserică catedrală. Intrarea în vigoare a deciziei se face începând din ziua de 15 august 1930, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, zi ce marchează înfiinţarea efectivă a eparhiei.
Până la numirea unui titular, eparhia este pusă sub administrarea apostolică a Preasfinţitului Dr. Iuliu Hossu, eparhul Clujului şi al Gherlei, cum e numit prin Bula papală. După două luni, pe 16 octombrie 1930, este ales dr. Alexandru Rusu ca episcop al Maramureşului.