„Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, cari v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința! Isus Hristos, ieri și azi și în veci, este același.”
(Evr 13,7-8)
Întemeierea Eparhiei de Gherla
Eparhia Greco-Catolică de Gherla (Armenopoli, Szamos-Újvár) a fost înființată de către Papa Pius al IX-lea, prin Bula Pontificală Ad Apostolicam Sedem promulgată la 26 noiembrie 1853, în contextul ridicării Eparhiei de Făgăraș și Alba Iulia la rang de mitropolie, cu sediul la Blaj (prin Bula Pontificală Ecclesiam Christi) și a întemeierii Episcopiei de Lugoj (prin Documentul Apostolicum Ministerium).
Bula Ad Apostolicam Sedem este cel dintâi document pontifical în care se vorbește despre „națiunea românilor locuitori ai Transilvaniei, care, mărturisind credința catolică, urmează ritul grec”; astfel, se atestă conștiința existenței națiunii române în Transilvania, chiar dacă aceasta nu era încă constituită într-un stat.
Primul Sediu Episcopal a fost orașul Gherla din Principatul Transilvaniei, iar cel dintâi Episcop al Eparhiei de Gherla a fost Ioan Alexi (1856-1863).
În anul 1853, Eparhia de Gherla a fost constituită din arondarea a 10 protopopiate, 144 parohii și filii, cu 97.121 credincioși greco-catolici, desprinse din Eparhia ruteană greco-catolică de Muncaci (Mukacevo/Munkács), precum și din 27 protopopiate, 629 parohii și filii, cu 261.229 credincioși proveniți din Eparhia de Făgăraș, toate acestea însumând un total de 37 de protopopiate, 773 parohii și filii, cu 358.350 credincioși.
Eparhia de Gherla
Episcopul Ioan Alexi (1856-1863) a avut de înfruntat dificultățile începutului organizării Eparhiei la nivel pastoral-formativ, a fost un păstor activ și cărturar vrednic.
În anul 1857 Eparhia era alcătuită din 633 de parohii arondate în 38 de protopopiate, având 2 mănăstiri ale Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare” (OSBM) și un număr de 381.397 suflete în păstorire.
Episcopul Ioan Alexi întemeiază, în anul 1858, prima Academie (Seminar) de Teologie Greco-Catolică în orașul sediu episcopal și renovează biserica de lemn de la Nicula (1860), în care se afla așezată spre venerare icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte. După lăcrimarea acestei icoane din parohia Nicula, în 1694, la cererea autorității imperiale de la Viena, s-a construit bisericuța de lemn de la Nicula între anii 1700-1712. Astfel, treptat, a început tradiția pelerinajelor anuale, făcând ca acest loc să devină de-a lungul timpului un important centru de pelerinaj dedicat Preasfintei Fecioare Maria. Nicula a fost declarat loc de pelerinaj cu indulgență plenară prin documentul dat de către Sfântul Părinte Clemente al XIII-lea, în anul 1767 și confirmat de Papa Pius al XI-lea, în anul 1928.
A urmat în tronul episcopal al Gherlei, Ioan Vancea de Buteasa (1866-1868), care a fost un teolog erudit și un înțelept organizator. În 1867, conform datelor statistice din Șematismul eparhial, Eparhia de Gherla avea 797 comunități bisericești organizate în 44 protopopiate, 525 parohii, 272 filii, cu 418.349 credincioși, cuprinse în comitatele Solnoc-Dăbâca, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș și Sătmar, ceea ce reprezenta o parte însemnată din nord-vestul Transilvaniei.
Mai târziu, ca mitropolit al Blajului, a avut onoarea de a participa la lucrările Conciliul Vatican I (22 noiembrie 1869-30 iunie 1870).
Mihail Pavel (1873-1879), cel de-al treilea Episcop de Gherla, a fost un bun administrator, plin de înțelepciune, cu dragoste față de credincioși, de Biserică și de școală.
Acesta a finalizat biserica de zid a Mănăstirii Nicula (1875-1879), unde a fost depusă spre cinstire icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte.
Mai târziu, în anul 1905, Episcopul Ioan Szabó (cel mai longeviv episcop in sede, 1879-1911), înțelept teolog, blând păstor, ctitor a numeroase lăcașuri de cult, a adăugat fațada cu două turnuri la biserica de zid a Mănăstirii Nicula. Între anii 1905-1907, același Arhiereu a edificat noua Catedrală a Eparhiei de Gherla cu hramul „Intrarea în biserică a Preacuratei Fecioare Maria”. În cripta Catedralei vor fi mai târziu așezați doi dintre Episcopii Eparhiei de Gherla, Ioan Szabó și Vasile Hossu.
Al cincilea Episcop de Gherla, Vasile Hossu (1912-1916), mare iubitor de Biserică și neam, propovăduitor și apărător al credinței, a fost o personalitate proeminentă a vremii, care s-a remarcat atât pe plan pastoral cât și pe plan teologic. A fost unul dintre cei mai culți ierarhi ai Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, care a redactat foaia „Unirea”, numeroase manuale școlare și a reprezentat cu demnitate interesele Bisericii și ale poporului credincios.
Eparhia de Cluj-Gherla
Prin Constituția apostolică Solemni Conventione, promulgată de Papa Pius al XI-lea, la 5 iunie 1930 a fost rearondată Eparhia de Gherla, odată cu întemeierea Eparhiei de Maramureș cu reședința la Baia Mare. Astfel, în timpul păstoririi Episcopului Iuliu Hossu (1917-1970), Eparhia de Gherla a cedat 151 parohii, din care 82 de parohii au intrat în cadrul Eparhiei de Oradea Mare și 69 de parohii în Eparhia de Maramureș. Totodată, a primit 150 de parohii de la Arhieparhia de Făgăraș și Alba Iulia, printre care și Protopopiatul Cluj, care a devenit noua reședință episcopală. Prin același document numele Eparhiei devine Eparhia de Cluj-Gherla, având 628 comunități bisericești, parohii și filii, arondate în 19 protopopiate, pe teritoriul actualelor județe Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Sălaj și Maramureș, cu 400.673 de credincioși. Această organizare teritorială a rămas în vigoare până în anul 1948.
Din 1930, conform documentului pontifical amintit, noua Catedrală episcopală este biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Cluj (construită de Ordinul Franciscanilor Minori între anii 1775-1779 și dăruită, în 1924, Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia, de către Papa Pius al XI-lea). Catedrala din Gherla rămâne cu titlul de co-Catedrală. Academia de Teologie a fost mutată și ea în noul sediu de pe str. I. C. Brătianu, nr. 52, finalizat în 1934, sub păstorirea Episcopului Iuliu Hossu. Personalitate marcantă a vieții spirituale și culturale, sociale și politice românești, eminentul Arhiereu, doctor în filosofie și teologie la Colegiul Urbano din Roma, preot militar în timpul Primului Război Mondial, a fost unul dintre iluștrii ierarhi care au luptat pentru propășirea Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică și a neamului românesc. Timpul episcopatului său în tronul eparhial (1917-1948) a reprezentat perioada de glorie, de maximă dezvoltare spirituală și pastoral-organizatorică a Eparhiei de Cluj-Gherla, fapt atestat și de Anuarul Pontifical din 1948 în care Eparhia de Cluj-Gherla avea 573 biserici și capele, 387 case parohiale, 419 preoți parohi și un număr de 421.652 credincioși greco-catolici, fiind cea mai numeroasă Eparhie din Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Eparhia de Cluj-Gherla în perioada de persecuție, 1948-1989
Perioada de remarcabilă evoluție a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost brutal întreruptă în 1948 prin suprimarea tuturor structurilor cultuale și social-caritabile de către reprezentanții regimului comunist. Se încheie astfel o puternică tradiție de formare spirituală, culturală și social-politică de înaltă calitate, ce și-a validat prin istorie aportul pozitiv.
După pseudo-sinodul (necanonic) de la 1 octombrie 1948 din Cluj, organizat sub presiunea regimului comunist, prin Decretul 358 de la 1 decembrie 1948, întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, era scoasă în afara legii. Până la 29 octombrie 1948 întregul episcopat a fost arestat și au început măsurile represive asupra preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor greco-catolici.
Bunurile patrimoniale ale Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, au fost confiscate de Statul Român și, în parte, date în uzul Bisericii Ortodoxe Române din zonele corespunzătoare (catedrale, biserici parohiale, capele, mănăstiri, case parohiale etc.).
Episcopii greco-catolici au trăit conștient valența sfințitoare a persecuției pentru credință, așa cum frumos predica seraficul Episcop Ioan Suciu: „Bisericii Greco-Catolice îi lipsesc încă frumusețea martiriului și a prigoanei, îi lipsesc încă rănile Mântuitorului; fără de ele, lumina Bisericii noastre rămâne ascunsă sub obroc. Numai prigoana ne va putea da sfinți și va putea arăta lumii ceea ce suntem: fii și apostoli ai Bisericii adevărate” (Moisin, Anton, Cei șapte Episcopi greco-catolici români care au pierit în prigoana comunistă, Cluj-Napoca, 2010, p. 94).
Pentru mărturia de credință oferită prin viața trăită cu creștinească demnitate în vremurile grele, fie în arest preventiv, fie în celule de închisoare (Sighet, 1950-1955), sau în alte locuri de detenție (16 ani de domiciliu obligatoriu), Episcopul Iuliu Hossu a fost ridicat la demnitatea de „prinț al Bisericii” de către Pontiful roman, Papa Paul al VI-lea, devenind astfel cel dintâi Cardinal al neamului românesc (martie 1969). Eminența Sa Iuliu Cardinal Hossu nu a ajuns să primească din mâna urmașului Sfântului Petru însemnele și tronul rezervat demnității sale, deoarece a vrut să rămână în țară alături de credincioșii săi persecutați. Astfel, desăvârșind jertfa de bună mireasmă spirituală adusă Domnului, ca sămânță la temelia Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolice, scria în memoriile sale: „Primește, Doamne, jertfa ce Ți s-a adus, ale Tale dintru ale Tale, de (către) robii Tăi întăriți și luminați de Tine și așeaz-o la temelia Bisericii noastre renăscute în durerile marei încercări”.
Două generații de episcopi greco-catolici au fost purtați pe drumul exterminării, în total 12, ca și colegiul apostolilor lui Isus. Despre aceștia spunea cu venerație Pontiful Pius al XII-lea: „Isus a avut 12 apostoli dintre care unul a trădat, Biserica Greco-Catolică a avut 12 episcopi dintre care nici unul nu a trădat”.
Pentru șapte dintre acești apostoli ai Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, s-a deschis cauza de beatificare la Congregația pentru cauzele sfinților din Vatican, servii lui Dumnezeu: Valeriu Traian Frențiu (Episcop de Oradea Mare), Iuliu Hossu (Episcop de Cluj-Gherla), Alexandru Rusu (Episcop de Maramureș), Ioan Bălan (Episcop de Lugoj), Ioan Suciu (administrator apostolic al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia), Vasile Aftenie (Episcop vicar la București) și Tit Liviu Chinezu (Episcop auxiliar de Făgăraș și Alba Iulia, consacrat în secret la Căldărușani).
Vremurile de crâncenă prigoană au constituit pentru reprezentanții Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică „proba de foc” a formării spiritual-umane, care a dobândit acestei Biserici un nou apelativ, pe care, cu admirație, Fericitul Ioan Paul al II-lea îl scria în „Scrisoarea apostolică la tricentenarul Unirii”, din Anul jubiliar 2000: „Biserică a martirilor și mărturisitorilor”.
Lista arhiereilor Eparhiei nu ar fi completă dacă nu am aminti și de eruditul teolog Ioan Chertes (?1992), Episcop titular de Cantano, suflet ales, om de mare profunzime spirituală, pilduitor maestru prin exemplul vieții sale. A fost consacrat episcop în clandestinitate (în domiciliu forțat la Mănăstirea Căldărușani), a trecut prin „proba de foc” a închisorilor comuniste ca mărturisitor al credinței și păstor al Bisericii în catacombe.
Deopotrivă, avem datoria să-i pomenim și pe toți acei înțelepți păstori rânduiți de episcopi, care, fără a primi toiag și tron arhieresc, au cârmuit cu înțelepciune și prudență turma cuvântătoare a Eparhiei de Cluj-Gherla, în timpul detenției arhiereilor.
În fața prigoanei comuniste iminente ce amenința Biserica, Episcopul Iuliu Hossu l-a numit pe părintele Nicolae Pura în septembrie 1948, provicar general secund, iar la cererea Nunțiaturii Apostolice din București, a constituit un ternar de conducere a Eparhiei, din care au făcut parte: pr. George Vidican, prepozit capitular, prelat papal, vicar general episcopal, pr. Ioan Chertes, canonic și profesor de teologie, provicar general episcopal I și pr. Nicolae Pura, canonic, profesor, rector și spiritual, provicar general episcopal II.
La 28 octombrie 1948, după primele arestări, Nunțiatura Apostolică a aprobat un nou ternar de conducere a Eparhiei, compus din pr. Nicolae Pura, vicar general episcopal și ordinarius sau deținător al puterii de jurisdicție, ierom. Silvestru Augustin Prunduș, din Ordinul „Sfântului Vasile cel Mare” (OSBM), profesor de Teologie, provicar general I și pr. Vasile Ilea, călugăr carmelitan, provicar general II.
Ternarul de conducere a fost completat succesiv, de mai multe ori, cu preoții Vasile Aștileanu, Avram Cosma, Eugen Popa și Tertulian Langa, dar părintele Nicolae Pura a rămas vicarul general și ordinarius pînă la 6 octombrie 1980.
Ieromonahul Silvestru Augustin Prunduș, OSBM, a fost ordinarius substitut în perioada 1981-1987, iar din 1987 această funcție a fost preluată de către Mitropolitul Alexandru Todea (ales în 1986).
Prin grija lor pastorală, viața Eparhiei a continuat și în „catacombe”, casele devenind adeseori „catedrale”, aule de studiu și cateheză sau locuri pentru consiliere spirituală, preoţii şi credincioşii asumându-și riscul privării de libertate sau al arestării. Adeseori ceremoniile funebre sau ieșirile în natură constituiau ocazii de întâlnire cu tinerii sau reuniuni consultative între vrednicii păstori. Astfel s-au organizat adevărate „școli teologice” de studii clandestine, cu tineri care au studiat și au fost examinați în particular, și după ce au făcut periodic zile de reculegere au fost ridicați la treapta slujirii preoțești.
Au fost curajoși și vrednici păstori, care, având profesiunea și familia lor, adeseori în secret, în case particulare, în locuri improvizate, continuau misiunea pastorală în rândul credincioșilor ce aveau tăria să-și asume riscul arestării pentru credință. Susținuți în efortul lor de către familii credincioase, acești adevărați apostoli misionari, adeseori trebuia să se ascundă sau să se refugieze la frații lor moldoveni, de dincolo de munți, care îi primeau cu bucurie. În pofida tuturor interdicțiilor, urmăririlor și arestărilor din partea celor „fără de Dumnezeu”, putem afirma că viața Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică și a Eparhiei de Cluj-Gherla a continuat prin apostolatul misionar, în ascuns și necunoscut lumii, pregătind momentul ieșirii Bisericii la lumină.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost trecută în legalitate și repusă formal și teoretic în drepturi prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 și, apoi, prin Decretul-Lege 126 din 24 aprilie 1990, fiind abrogat Decretul 358/1948, dar nu și efectele lui.
Cel dintâi Arhiereu de după 1990, încununat și el cu „coroana de spini” a mărturisitorilor pentru credință, căruia i-a revenit dificila sarcină de refacere și reorganizare a structurilor Eparhiei noastre, a fost Episcopul George Guțiu, hirotonit la 17 iunie 1990 pe Stadionul Municipal din Cluj-Napoca (deoarece nu exista nici un locaș de cult greco-catolic restituit!). Astfel, începe o perioadă dificilă de refacere și reorganizare a structurilor bisericești, precum și de recuperare a patrimoniului.
Prima biserică restituită în 1995 a fost biserica cu hramul „Învierea Domnului”, construită de Episcopul Ioan Bob (1784-1830), între anii 1801-1803 (prima biserică românească intra muros din Cluj). La 13 martie 1998 a fost recuperată pe cale juridică Catedrala episcopală din Cluj cu hramul „Schimbarea la față”. Prin dialog local cu Biserica Ortodoxă, au fost restituite un număr de 8 biserici. Au rămas însă nerestituite multe biserici și bunuri, între care biserica co-Catedrală din Gherla și Mănăstirea Nicula.
În anul 2001, Eparhia de Cluj-Gherla avea 158 de parohii, 150 de preoți, 46 de biserici și capele, 10 case parohiale, cu aproximativ 60.000 de credincioși.
La 18 iulie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat cererea de retragere a Arhiereului George Guțiu, Arhiepiscop ad personam (din 1994) și a numit ca eparh pe Florentin Crihălmeanu (Episcop auxiliar din 1997), prin Bula Pontificală Pascendi Dominici gregis.
La 14 decembrie 2005, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, la rangul de Arhiepiscopie Majoră, prin Documentul Ad totius Dominici gregis și întâistătătorul ei a primit titlul de Arhiepiscop Major.
Data de 18 februarie 2012 va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, ca fiind momentul în care Preafericirea Sa Lucian Mureșan a fost ridicat la demnitatea de Cardinal-preot al Bisericii Catolice, devenind astfel al treilea purpurat al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Eminența Sa a primit totodată titlul Sfântul Atanasie (ca biserică titulară din Roma), iar ceremonia de intronizare a avut loc la 8 octombrie 2012.
Eparhia de Cluj-Gherla în actualitate
În anul 2018, Eparhia de Cluj-Gherla (Claudiopoli-Armenopoli, Romenorum) are 10 protopopiate, 165 parohii, 186 preoți, cu 45.873 credincioși. Eparhia are în construcție, din 1992, Catedrala dedicată „Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea” din piața Cipariu (Cluj-Napoca), 14 alte biserici, două edificii școlare și o clădire pentru Asociația Caritas Eparhial.
Pe plan social se desfășoară activități caritative prin Asociația Caritas Eparhial, prin Asociația Tinerilor Români Uniți (ASTRU) o mare diversitate de activități cu copiii și tinerii, iar prin Asociația Generală a Românilor Uniți (AGRU), activități cultural-spirituale cu laicii. În domeniul formării, pe teritoriul Eparhiei există un orfelinat al surorilor Congregației Surorilor Maicii Domnului (CMD), o grădiniță a Surorilor Ordinului „Sfântul Vasile cel Mare” (OSBM), Liceul Greco-Catolic Român-Unit „Inocențiu Micu”, Seminarul Eparhial „Sfântul Ioan Evanghelistul”, Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), Cluj-Napoca. Eparhia de Cluj-Gherla are seminariști trimiși pentru completarea studiilor la Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma, având bune legături cu parohii din străinătate prin preoții trimiși în pastorație misionară (Spania, Italia, Franța, SUA).
Încurajați de cuvintele Mântuitorului „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția” (Lc 12, 32), să păstrăm în suflet modelul vieții păstorilor de pioasă amintire ce s-au succedat la tronul eparhial de-a lungul acestor ani, să învățăm de la ei să-L punem în centrul vieții noastre pe Hristos, „Lumina lumii”, singurul care ne arată Calea în Adevăr spre Viață, astfel încât, prin viața noastră, să putem mărturisi și noi lumii contemporane și generațiilor viitoare, împreună cu cel dintâi Cardinal al românilor, Eminența Sa Iuliu Hossu: „credința noastră este viața noastră”!
Informaţii preluate din cartea: Crihălmeanu, Florentin (coord.), File din istoria Eparhiei de Cluj-Gherla a românilor. Scurtă istorie, biografiile episcopilor eparhiali şi cronologia 1658-2017, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Cluj-Napoca, 2017.