La invitaţia Părintelui paroh Inoncenţiu Lung şi a Consiliului parohial, Preasfinţia Sa Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj a vizitat parohia „Sf. Gheorghe” din Coşteiu, Protopopiatul de Lugoj în după-masa zilei de marţi, 14 iunie.
La sosirea în parohie, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce de către Părintele paroh Inocenţiu. Copiii l-au întâmpinat pe Episcop cu tradiţionala pâine şi sare. De-asemenea a fost întâmpinat şi de domnul Petru Carebia, primarul Comunei Coşteiu.
Programul a început cu Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfinţitul Ioan, au concelebrat: părintele Olariu Cristian, paroh la Balinţ, părintele Neiconi Ovidiu, paroh la Ohaba-Forgaci şi părintele paroh Inocenţiu Lung.
Cuvântul de învăţătură ţinut de Preasfinţitul Ioan a fost pe marginea Evangheliei zilei, cea a Fericirilor şi despre Sfântul Anton de Padova.
După Sfânta Liturghie, copiii aflaţi în biserică au venit în faţa Sfântului altar unde Preasfinţitul Ioan împreună cu preoţii au rostit o rugăciune pentru copii. Apoi, în faţa statuii Sfântului Anton, a fost invocată o rugăciune de recomandare către Sfântul Anton.
La final Părintele Inocenţiu a mulţumit Preasfinţitului Ioan pentru vizita în parohie. Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă în curtea bisericii la care au fost invitaţi cu toţii.
Raimondo-Mario Rupp
Sursa: episcopialugoj.ro