Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a celebrat Sfânta Liturghie, în cea de-a doua duminică după Rusalii, la 4 iulie 2021, în parohia “Sf. Apostoli Petru și Pavel” din cart. Cetatea Fetei, loc. Florești, în mijlocul credincioșilor păstoriți de pr. Bogdan Doboș.

Episcopul de Cluj-Gherla a fost însoțit de teologi și studenți seminariști, dar și de prezența spirituală a Arhiereului Iuliu Hossu, Fericit Episcop martir pentru credință, prin moaștele sale care au revărsat binecuvântarea lui Dumnezeu și peste această parohie. Preasfinția Sa a mărturisit, în cadrul celebrării, că și-a propus ca, în vizitele pastorale pe care le face să ducă peste tot moaștele Fericitului Episcop Iuliu Hossu (Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla între 1917-1970), pentru a împlini astfel dorul pe care acesta l-a avut în anii de închisoare pentru credință și domiciliu obligatoriu: de a peregrina din nou pe “cărările scumpe sufletului său” ale Eparhiei de Cluj-Gherla, pe care și închis fiind le-a străbătut în gând, în mod repetat, rugându-se pentru fiecare parohie în parte.

A fost o zi de har pentru parohia greco-catolică din Florești-Cetatea Fetei, prin prezența pentru prima dată aici a Preasfințitului Claudiu, prin lumina revărsată de sfintele moaște și de Patronii acestei parohii, fiind și serbarea hramului – Sfinții Petru și Pavel – și prin rodul de credință adus în fața Domnului, cei șapte copilași care, pregătiți fiind, au primit Prima Sfântă Împărtășanie. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată în biserica încă în construcție, dar în care este amenajat un spațiu liturgic. Cei șapte copilași erau îmbrăcați în haine albe, de sărbătoare. Ei au rostit Simbolul credinței (Crezul) și, la momentul rânduit, au primit din mâna Episcopului Sfintele Taine, Trupul și Sângele lui Isus. Pe acești copii i-a oferit Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, ca exemple de “copilărie spirituală” care să rămână mereu vie și curată în sufletele tuturor.

În duminica “Chemării primilor apostoli”, Preasfinția Sa a invitat: “Suntem chemați să privim viața noastră, la lumina Spiritului Sfânt, pe urmele Mântuitorului”, pentru a conștientiza chemarea la sfințenie adresată tuturor, sfințenie care poate fi dobândită doar în măsura disponibilității de a-l urma pe Isus, de a răspunde “imediat” chemării Sale, la fel cum au făcut frații din evanghelia duminicii, Simon Petru și Andrei, apoi Iacob și Ioan. A atras atenția că “Isus alege să își înceapă misiunea publică în Galileea neamurilor, Galileea păgânilor”, care “era recunoscută ca o zonă de amestec de lumină și umbră, de sfințenie și păcat”. Simbolic, Galileea reprezintă și lumea contemporană, în care, aceeași chemare a lui Isus, este adresată tuturor, nu doar celor care se consideră “vrednici”.

A spus PS Claudiu: “Ni se pare că nu suntem vrednici și e adevărat. Ni se pare că nu avem suficientă demnitate, pornind de la viața noastră concretă și este adevărat. Ni se pare că nu suntem destul de sfinți și este adevărat. Dar nu aceasta caută Dumnezeu în viața noastră, ci caută acea disponibilitate imediată la chemarea Lui. Caută să vadă că atunci când cădem, ne ridicăm imediat, fiindcă știm Cui credem: unui Dumnezeu care a venit în viața noastră, în lumea în care trăim și a murit pentru noi. Ce iubire este mai mare decât aceasta? Și atunci, în fața unui Dumnezeu care ne iubește atât de mult, știm că ne putem ridica ori de câte ori cădem, și, de aceea, vă invit să priviți spre acești copii pe care îi vom însoți cu rugăciunea noastră. Însoțindu-i pe ei, ne aducem aminte de noi înșine. Cu toții suntem copiii lui Dumnezeu, cu toții avem această haină albă. E adevărat că o mai murdărim din când în când. Dar, avem acest minunat loc în care păcatele noastre sunt iertate. Avem această minunată taină, a iertării păcatelor, Spovedania. Intrăm cu hainele noastre murdare și ieșim cu hainele albe și luminoase, ca ale copiilor pe care îi vedem astăzi aici. Și înțelegem, la lumina evangheliei și a duminicii de astăzi, că principala acțiune pe care noi putem să o facem, ca și creștini, principala misiune, trebuie să plece de la urmarea lui Isus.”

“Cât de sfinți suntem, cât de vrednici suntem, va fi măsurat cu disponibilitatea pe care o avem de a-l urma pe Isus. Este semnificativ felul în care Evanghelia vorbește despre cei doi ucenici chemați, și apoi de următorii: și în cazul unora, și în cazul altora, vedem felul rapid, imediat, fără întrebări, fără dubii, de a răspunde. «Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată, lasă mrejele. Ar fi putut să stea, să le adune, să le aranjeze, să meargă acasă să vorbească cu familia, cu prietenii, să le spună proiectul la care sunt chemați. Dar, cu toții înțeleg urgența misiunii și Cine îi cheamă, și lasă totul și pleacă după El. la fel și ceilalți frați, fiii lui Zevedeu, care se aflau în corabie dregându-și mrejele. i-a chemat, iar ei, îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor au mers după el. de multe ori, atunci când îl urmăm pe Isus, sau când alegem o viață specială – de exemplu de călugări sau de preoți -, ni se pare că facem un sacrificiu, renunțăm la ceva. Dar, de fapt, nu e nici o renunțare, e o alegere.”

“Cum să fie o renunțare când renunți la un pom, pentru întreaga grădină. Nu e o renunțare, a renunța la ceva mărunt – a fi pescari de pești -, pentru a deveni pescari de oameni, colaboratori ai lui Dumnezeu. Și asta suntem și noi, iubiți credincioși, fiindcă evanghelia din duminica de astăzi ne invită să ne aducem aminte de momentul chemării noastre. (…) Chemarea noastră continuă; răspunsul nostru continuă de câte ori ne ridicăm din pat, iubiți credincioși, suntem chemați să spunem, așa cum am spus în momentul Botezului: ‘nu!’ celui rău, lumii în care trăim, și ‘da!’ lui Dumnezeu, lui Isus Cristos. În fiecare zi suntem chemați să mergem pe urmele Mântuitorului, să lăsăm ce avem și să îl urmăm pe Isus. Ce înseamnă să credem cuvântului lui Isus? Să credem că ne iubește nespus de mult. Să credem că tot ceea ce ne cere, o face spre binele nostru. Să credem că ceea ce vrea cu adevărat este fericirea noastră, bucuria noastră. Momentul-cheie al rugăciunii Mântuitorului, înainte de Patimă, a fost: «ca bucuria lor să fie deplină». Aceasta vrea Isus de la noi: ca bucuria noastră să fie deplină. A venit pe Pământ, s-a jertfit pentru noi, a murit, a înviat, pentru ca bucuria noastră să fie deplină, pentru ca să fim fericiți veșnic.”

Pentru a-l urma pe Isus, a continuat Ierarhul, nu este nevoie de calități extraordinare, pentru că, “dacă ne uităm la cuvintele Evangheliei, sunt atât de clare: «veniți după Mine și vă voi face» – Eu vă voi face – «pescari de oameni». Nu veți deveni voi pescari de oameni, prin forțele și calitățile voastre, prin puterile voastre, prin inteligența voastră. Nu avem nimic altceva de făcut decât să mergem pe urmele lui Isus.” Preasfinția Sa a subliniat: “Să credem în iubirea lui Isus, în prezența Lui. Aceasta este Biserica, iubiți credincioși, aceasta suntem noi, dacă vrem să fim Biserica lui Cristos și familia lui Dumnezeu”. După Sfânta Liturghie, Episcopul de Cluj-Gherla a făcut rugăciunea către Fericiții Episcopi martiri în fața moaștelor Fericitului Iuliu Hossu.

În calitate de gazdă a evenimentului, pr. Bogdan Doboș a mulțumit Ierarhului, preoților, diaconilor, seminariștilor, credincioșilor pentru participarea la întreita sărbătoare, pentru care a adus mulțumire în primul rând lui Dumnezeu. A adresat, apoi, o frumoasă urare Preasfințitului Claudiu la începutul misiunii sale ca și Episcop de Cluj-Gherla, încredințându-l de rugăciunile comunității parohiale din Florești-Cetatea Fetei, invitându-l să revină de câte ori va considera de cuviință în această parohie, unde va fi așteptat mereu cu bucurie. A mulțumit confraților preoți împreună slujitori, surorilor din Congregația Maicii Domnului care au fost de față, unui vrednic credincios, ctitor al noii biserici: ing. Sărmășan Augustin despre care a dorit să evidențieze că este “precum Simion Cirineul care a ajutat la purtarea Crucii Mântuitorului, dânsul a ajutat la purtarea crucii noii construcții a bisericii”.

Părintele s-a adresat apoi Preasfințitului Claudiu: “Ne străduim, Preasfințite părinte, să ridicăm aici, la Florești, o casă lui Dumnezeu, dar, mai întâi, dorim să zidim casa sufletelor noastre, dacă s-ar putea, concomitent”. A mulțumit corului parohiei, credincioșilor din parohia Florești 1, care au venit însoțiți de pr. Florin Pop, vicar parohial, și credincioșilor din Gilău, însoțiți de pr. Daniel Tintelecan. De asemenea, mulțumirile s-au îndreptat spre credincioșii din parohia Tihău, cu pr. Puie Ioan și spre cei din parohia Popești, cu pr. Capătă Cristian. Mulțumiri au fost aduse și poliției locale, care s-a preocupat de buna desfășurare a evenimentului.

Pr. Doboș a mulțumit și celor șapte copilași și părinților acestora, pe care a dorit să îi felicite că au ales să își aducă copiii în Biserică, unde să poată primi o educație moral creștină. Iar copiilor le-a spus că, începând din această zi, vor trăi o frumoasă “poveste de iubire dintre voi și Isus”. I-a îndemnat: “Să îl păstrați în inimă, să vă întâlniți zilnic cu Mântuitorul și pe El să îl chemați, El este sfințirea voastră”. În semn de amintire, a oferit, din partea parohiei Florești II – Cetatea Fetei, Preasfinției Sale Claudiu, o cruce de binecuvântare. Au fost oferite și alte cadouri – un semn de mulțumire a fost oferit și tinerei catehete de la ASTRU-Cluj -, iar la încheiere PS Claudiu a decernat celor șapte copilași diplome de amintire de la Prima Sfântă Împărtășanie.

Preasfinția Sa a mulțumit tuturor pentru comuniune, corului pentru cântările înălțătoare, reamintind că în această zi, în biserica ce se ridică în parohia Florești II, s-au aflat doi Arhierei – prin prezența moaștelor Fericitului Iuliu Hossu. Credincioșii au fost invitați să venereze moaștele Arhiereului pe care PS Claudiu l-a numit “un strălucit exemplu în urmarea noastră pe urmele lui Cristos”. Ierarhul de Cluj-Gherla a îndemnat: “Să privim la chipurile Sfinților Petru și Pavel, la chipul Fericiților Episcopi martiri și să căutăm curaj, îndrăzneală, speranță pentru lumea în care trăim. Și ei au fost oameni ca și noi, și noi să devenim sfinți ca și ei!” Cei prezenți au fost invitați, în continuare, în Micul oratoriu de la demisolul clădirii, la un moment de comuniune și agapă fraternă care a încheiat această zi de har și binecuvântare.

Galerie de imagini
Video