Prohodul Domnului la Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, în Sfânta și Marea Vineri
În mormânt, Viață, / Pus ai fost, Hristoase, / Și s-au spăimântat oștirile îngerești, / Plecăciunea ta cea multă preamărind. / Dar cum mori, Viață, / Și cum șezi în mormânt? / Și împărăția morții tu o zdrobești / Și pe morții cei din iad îi înviezi? / Te mărim pe tine, Isuse Doamne, / Și-ngroparea îți cinstim și patimile, / Că din stricăciune tu ne-ai izbăvit.
Frumoasa cântare de însoțire la mormânt a Domnului Isus Cristos, coborât de pe Cruce, în giulgiu înfășurat, au intonat-o studenții Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” la Denia Prohodului Domnului, celebrat de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, având alături zeci de preoți și peste 200 de credincioși. S-a celebrat înmormântarea Domnului, prin rugăciuni, psalmi și cântări ce îi deplâng patimile și moartea, toți cei care au luat parte la înălțătorul oficiu purtând în suflete, însă, sămânța speranței, a noului început, al vieții noi ce va izvorî nestăvilit din acel mormânt.
Epitaful – pânza ce poartă inscripționat trupul lui Isus – a fost purtat în procesiune prin biserică. La încheierea procesiunii, revenind în fața Sf. Altar, epitaful a fost ridicat și au trecut pe sub el toți preoții și Episcopul, apoi au fost invitați toți credincioșii să treacă, pentru ca în mod simbolic să treacă și ei, împreună cu Isus, prin moarte înspre Înviere și viață. Pânza cu punerea în mormânt a Domnului a fost apoi așezată de către Episcop pe masa Altarului, unde va rămâne până în ajunul Sărbătorii Înălțării Domnului. Preasfințitul Claudiu a vorbit despre însemnătatea momentului, unic în timpul anului liturgic, cel al Vinerii Mari, remarcând că frumusețea celebrării conduce întreaga asistență, prin emoție, prin trăire, „la momentul răstignirii, al morții, al punerii în mormânt. Am ascultat și ne-am tânguit împreună cu Maica Sfântă – toate acestea ne-au umplut sufletele. Sunt convins că ați fost cu toții pătrunși de poezia acestor versuri pline de simboluri. Limbajul simbolic are acest privilegiu că ajunge la inima noastră.”
A arătat apoi cum, la aceste emoții se adaugă gestul trecerii pe sub epitaf, cu adânca sa semnificație: „Epitaful este o pânză similară celei pe care se celebrează de fiecare dată Sfânta Liturghie. Preotul desface o pânză pe care este reprezentat trupul lui Isus care este pus în mormânt și pe această pânză, numită antimis, care conține și moaște ale martirilor, se celebrează fiecare Sfântă Liturghie. Așadar, în momentul în care ați trecut pe sub epitaf, ați trecut prin misterul central al credinței noastre. Aș vrea să ne gândim împreună ce înseamnă acest lucru, fiindcă aproape toată această seară a fost pătrunsă de felul în care Nicodim a cerut de la Pilat trupul lui Isus și l-a așezat într-un mormânt nou, în mormântul lui.”
În continuare, Preasfințitul Claudiu a relatat, prin analogie, două momente. Cel dintâi, privind spre un pasaj din Vechiul Testament, în care „Avram este chemat de Dumnezeu să își părăsească țara, casa, familia și să meargă într-o țară promisă lui de către Dumnezeu. Când ajunge, însă, Avram constată cu stupoare că acea țară era deja locuită. Ajunge acolo împreună cu soția lui, Sara. La un moment dat, Sara moare, și Avram nu are nici măcar un petec de pământ în care să o depună pe soția lui. Atunci, locuitorii din acea zonă îi oferă ei un mormânt. Avram insistă să îl cumpere, dar locuitorii din acea țară insistă și ei să îl ofere… Chiar dacă, până la urmă, Avram cumpără acel petec de pământ, rămâne simbolic gestul celor din acea țară de a-i oferi un petec de pământ și acel petec de pământ este un mormânt! Ne întrebăm, și, probabil, Avram s-a întrebat: cum poate să înceapă promisiunea lui Dumnezeu cu un mormânt? Cum să înceapă speranța într-un mormânt? Cum să înceapă făgăduința lui Dumnezeu, care i-a dăruit toată țara aceea, de la un mormânt în care este îngropată Sara?”
„Prin analogie, ne gândim la momentul pe care l-am contemplat în această seară: Isus nu are nici măcar un petec de pământ în care să fie îngropat. Și, din nou, Iosif din Arimateea îi dăruiește un mormânt, la fel ca în Vechiul Testament (de această dată împlinit). Din acel mormânt începe Țara făgăduită de Dumnezeu nouă, tuturor, Împărăția Cerurilor. Să ne aducem aminte de acest lucru, fiindcă, în noaptea de Înviere, vom contempla cu toții felul în care viața iese din acel mormânt și promisiunea ia ființă în trupurile noastre. Să ne aducem aminte, ori de câte ori primim Trupul și Sângele Domnului, că Domnul Isus Cristos coboară și în sufletele noastre, în viețile noastre, chiar dacă în viețile noastre există urme de moarte, de morminte, locuri întunecate. Isus coboară în sufletele noastre, în viețile noastre, așa cum suntem noi, și, de acolo, din acel loc în care Isus coboară, din viața noastră pe care Dumnezeu o atinge, Împărăția Cerurilor se răspândește. Și noi devenim parte a Împărăției Cerurilor. Așadar, ceea ce am celebrat în seara aceasta este profund legat de esența, de inima credinței noastre din fiecare zi. Să păstrăm acest moment în suflete ori de câte ori ne apropiem de Sfintele Taine”, a îndemnat Preasfințitul Claudiu.
În Vinerea Mare, trupul lui Isus a fost depus în mormânt. Urmează timpul de reculegere, de liniște și așteptare, cel al Sâmbetei Mari, pentru ca, în aceeași seară, și timpul să-și schimbe curgerea de la Apus spre Răsăritul zilei celei fără de sfârșit a Împărăției lui Dumnezeu, prin celebrarea plină de lumină a Utreniei Învierii.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro