Ziua Vieții Consacrate – celebrare solemnă la Catedrala din Cluj

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Templu, celebrată la 2 februarie a fiecărui an, coincide cu Ziua Vieții Consacrate în Biserica Catolică, „Sărbătoare a întâlnirii, a comuniunii, a consacrării”, cum a numit-o PS Florentin Crihălmeanu Episcopul de Cluj-Gherla în cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 4 februarie, la Catedrala „Schimbarea la Față”, în prezența persoanelor consacrate din diferitele ordine, congregații și institute de viață consacrată. În acest moment sărbătoresc, Ierarhul a mulțumit în primul rând pentru darul vieții, care este evidențiat și în pilda evangheliei duminicii, a Fiului risipitor sau a Tatălui milostiv (Lc 15, 11-32). „Departe de tatăl, viața fiului se irosește, averea lui se pierde. Și atunci, fiul înțelege un mare adevăr: că Izvorul vieții este și rămâne Tatăl, chiar și atunci când este departe de el. Înțelegând aceasta, dorește să se întoarcă, venindu-și în fire”. O concluzie a evangheliei duminicii: „Dumnezeu este, pentru noi, Regele suprem, Dătătorul vieții, iar viața este cea mai mare avere pe care o avem, dar, pe care o primim cu un scop: să facem voia Lui, să împlinim planurile Lui”.

În contextul aniversării vieții consacrate, Preasfinția Sa a urat «La mulți ani!» persoanelor consacrate, mulțumind lui Dumnezeu „pentru marele dar al vieții, pentru că suntem cu toții consacrați prin taina Sfântului Botez, să îi mulțumim Domnului pentru familiile creștine, pentru părinți, pentru frați, pentru îndrumători, pentru familiile rugătoare din care au rezultat apoi mlădițele persoanelor consacrate, pentru preoții care ne-au călăuzit pașii, ne-au hrănit cu Sfintele Sacramente, pentru persoanele care au ales drumul consacrării lui Dumnezeu. Să îi mulțumim pentru aceste «albine» ale Bisericii și în domeniul carității, învățământului, catehezei, pentru întregul apostolat pus în slujba lui Dumnezeu. Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne hrănește constant cu iubirea Sa și ne primește mereu să ne reîntoarcem la masa comuniunii cu El. Să intrăm din nou și mai profund în această bucurie, până la ceasul în care sperăm să ajungem și noi la Izvorul vieții, pentru ca, întru lumina Lui să vedem lumina!”

Celebrarea Sfintei Jertfe Liturgice a fost urmată de mărturia celor care s-au dăruit, și-au pus întreaga viață în slujba lui Dumnezeu, persoanele consacrate: mai întâi, sora Andreea din Ordinul Surorilor Sfântului Vasile cel Mare, a vorbit despre bucuria vieții consacrate, arătând, din primele gânduri, că este o bucurie care se trăiește și cuvintele nu o pot cuprinde. A mărturisit că drumul vocației l-a început din fragedă copilărie, observând modelul mamei sale, „cum se ruga, cum dăruia cu bucurie fără margini”. Apoi și-a reamintit, ca și punct de referință în viața spirituală, momentul Primei Împărtășanii și îndrumarea spirituală primită de la pr. Virgil Florian. Drumul vocației sale a fost, urmare și a unui vis, în care l-a privit, l-a recunoscut și s-a îndrăgostit de Isus, chipul care i-a rămas viu în inimă „și e la fel de viu acum, după 26 de ani” de viață consacrată în mijlocul familiei călugărești spre care Dumnezeu i-a îndreptat pașii încă din adolescență. „Eu nu sunt aici pentru că sunt mai bună ca alții, dar nici nu am mers la mănăstire pentru că am vrut să fug de lume. Dacă nu am ales să îmi fac o familie este pentru că am dorit să îmi fac o familie mare, cu surori multe și frați, la fel cum eram obișnuită de mică. Am vrut să am copii care au nevoie de mine, de ajutorul meu, și am văzut că Dumnezeu lucrează prin inima mea atunci când stăteam la căpătâiul lor, în spitale. Am învățat, pas cu pas, să fiu mamă și să înțeleg că o rugăciune este urmată mereu de o mângâiere, de dăruire. Am învățat că rugăciunea se pune în practică, așa cum o vedeam pe mama mea că face. Pe Isus nu îl găsim în zidurile reci ale bisericilor sau mănăstirilor, ci în oamenii pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale. Eu am ales calea, aici suntem o familie mare, voi toți sunteți familia mea!” – o puternică mărturie de credință și iubire creștină.

A urmat fratele Dominic din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), ramura masculină. El a descris ceea ce a simțit odată intrat în mănăstire, când „Dumnezeu m-a primit pe brațele Lui și simțeam bucuria imensă că L-am întâlnit pe Dumnezeu, că mi-am găsit vocația. Dar, nu după mult timp, Dumnezeu m-a lăsat jos, mi-a spus: «nu poți să fii toată viața pe brațele Mele, ai nevoie de maturizare». Și am trecut și prin greutăți. Vreau să arăt prin aceste cuvinte că, atunci când suntem în încercare, dacă îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, chiar în acele momente grele putem simți o bucurie imensă, de a trăi pentru El, de a simți că participăm la ceea ce Sfântul Apostol Pavel descrie astfel: «completăm suferințele lui Hristos». Odată intrat la mănăstire mă vedeam ca o stâncă în care Dumnezeu trebuia să lovească cu ciocanul ca să mă modeleze după voința Lui. Încă nu am ajuns ca Dumnezeu să mă modeleze în mod desăvârșit, să modeleze în mine un adevărat chip al unui fiu al Său, dar lucrarea Sa este în curs și sper, cu ajutorul rugăciunilor voastre, ca Dumnezeu să își poată termina opera de Artist în persoana mea, ca persoană consacrată!”

După aceste mărturii de viață și credință, reamintind că, prin taina Botezului suntem cu toții consacrați și fii ai lui Dumnezeu, Preasfinția Sa a încheiat această sărbătoare a vieții pentru Dumnezeu și semeni, mulțumind preoților concelebranți, preoților vicari, pr. protoegumen Laurian Daboc superior provincial OSBM, pr. Olivo Bosa care a reprezentat Societatea lui Isus, pr. Ciprian care a reprezentat Ordinul Franciscan, preacuvioasei Maici Marcela superioara provincială OSBM, preacuvioasei Maici Teodorina superioara generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului, institutelor de viață consacrată reprezentate, tuturor persoanelor consacrate prezente, „pentru aportul pe care îl aduc, mai întâi în Biserica noastră, prin diferitele domenii de apostolat, rugându-l pe Dumnezeu să îi binecuvânteze întru mulți, sfinți, ani de sfântă slujire!” Preasfinția Sa a încheiat evocând cuvintele Sfântului Părinte Papa Francisc, care spunea și invita persoanele consacrate: «să fiți voi zorile eternei renașteri a Bisericii. Să fiți acele zori care anunță dimineață veșnică, răsăritul Soarelui Hristos!»”