Ziua Vieții Consacrate a fost marcată la Oradea, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, printr-o celebrare comună în Catedrala Romano-Catolică „Ridicarea la Cer a Maicii Domnului” și printr-un timp de dialog și reflecție petrecut în Palatul Episcopal Romano-Catolic din oraș. Călugări, călugărițe, preoți, studenți teologi, novici și misionari din Eparhia Greco-Catolică de Oradea și Dieceza Romano-Catolică de Oradea au trăit o zi de recunoștință, reînnoire spiritualăși mărturie comună a faptului că viața consacrată rămâne, și astăzi, profeție a prezenței lui Dumnezeu și sămânță de pace în Biserică și în lume.

Reflecții și dialog: „Rănile noastre”

În cursul dimineții, participanții au luat parte la reflecții comune și grupuri de discuție, meditând la cuvântul pr. Tibor Pantea, OFM, rector al Bisericii franciscane „Maria Zăpezii” din Cluj-Napoca, despre „Rănile noastre”, ale persoanelor consacrate, în lumina Patimilor Domnului și a rănilor Sale provocate de păcatele oamenilor. A fost reiterat modelul de răbdare, compasiune și bucurie al Sfântului Francisc de Assisi, în acest an jubiliar dedicat lui, modelul primului proto-martir, Sfântul Ștefan, precum și iubirea arzătoare a lui Dumnezeu față de noi, care nu încetează niciodată.

În meditație s-a subliniat că, în comunități, „nu este mereu totul senin”, iar rănile nu sunt pedepse, ci pot deveni locuri ale harului, dacă sunt trăite în credință și încredințate lui Dumnezeu: „Să trăim rana, durerea, stigmatele; să nu le negăm, ci să le trăim. Să-i încredințez rănile lui Dumnezeu.” A fost invocată lucrarea harului pentru a evita răspunsul la rău cu rău și pentru a rămâne statornici în bine, amintindu-se că Isus a trăit rănile în mod conștient, iar Sfântul Francisc a purtat rănile cu răbdare și iubire, fără a se lăuda cu ele, văzând în ele semne ale iubirii lui Dumnezeu.

În continuare, s-a vorbit despre roadele rănilor: sensibilitate, primire, înțelegere, dar și despre drumul interior al persoanei rănite, care poate căuta pacea și chiar se poate „certa cu Dumnezeu”, important fiind să rămână în fața Lui cu ceea ce doare și nu se înțelege. Mesajul final al acestei meditații a indicat speranța celui care îl așteaptă pe Dumnezeu „cu dor”: „Cel care îl așteaptă pe Dumnezeu cu dor, acela va fi vizitat.”

La începutul celebrării: mulțumire pentru chemare și statornicie

Sfânta Liturghie solemnă, transmisă în direct de Maria TV România, a fost deschisă de episcopul gazdă, Preasfinția Sa Böcskei László, episcop diecezan romano-catolic de Oradea și președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, care a amintit dublul caracter al zilei: Prezentarea la Templu și Ziua Vieții Consacrate. Ierarhul și-a exprimat bucuria de a continua tradiția celebrării comune a acestei zile la Oradea și a subliniat:

„Este o zi în care, într-un mod cu totul special, ne gândim la chemarea călugărilor și călugărițelor, dar și a preoților. (…) Cred că, în primul rând, mulțumim astăzi pentru această chemare. (…) A fi alesul lui Dumnezeu înseamnă a merge zi de zi pe urmele lui Cristos (…) pentru ca, prin viața noastră și prin mărturia noastră, Vestea Bună a Evangheliei să ajungă la toată lumea.”

Episcopul a salutat prezența persoanelor consacrate din cele două jurisdicții ecleziale ale orașului – români, maghiari, slovaci, italieni – și a evidențiat universalitatea Bisericii, menționând și prezența, pentru prima dată la această celebrare, a unei surori din Madagascar, alături de studenții de la Facultatea de Teologie din Oradea și de un grup de studenți din Slovacia. S-a rugat, de asemenea, pentru cei care, de la ultima întâlnire, au trecut la Domnul – pr. Claudiu și fratele Toader (OFMConv) – și pentru cei care activează în zone de conflict: Ucraina, Orientul Mijlociu și Africa, în mijlocul pericolelor.

În acest context, a fost exprimat îndemnul: „Să prezentăm în fața Lui tot ceea ce purtăm în noi: o Lumină mare, alcătuită din lumini mici – flăcări ale credinței noastre pe care o purtăm și o veghem zi de zi.”

Predica: întâlnirea care purifică, luminează și duce la mântuire

Predica Sfintei Liturghii a fost susținută de episcopul greco-catolic de Oradea, Preasfințitul Virgil Bercea, care a vorbit pe marginea pericopei evanghelice din Lc 2,22-32, specifică sărbătorii. Ierarhul a amintit tema propusă pentru întreaga Biserică, din Lc 10,39: „Maria, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui”, evocând imaginea Mariei din Betania ca „icoană a persoanei consacrate”.

În predică a fost subliniat faptul că Întâmpinarea Domnului este, în esență, întâlnirea lui Dumnezeu cu omul: Dumnezeu intră în Templu, iar omul Îl așteaptă și Îl recunoaște. „O întâlnire care purifică, o întâlnire care luminează și o întâlnire care duce la mântuire”, a spus Preasfințitul Virgil, amintind cuvintele profetului Malachia despre Domnul care vine „să lămurească și să curețe”, precum și întrebarea psalmistului: „Cine se va sui în muntele Domnului?”.

În același cadru, s-a vorbit despre tentațiile frecvente ale activismului, ale justificării și ale comparațiilor, în contrast cu chemarea la tăcere, simplitate și curăția inimii, după modelul Mariei din Betania. Omilia a evidențiat și dimensiunea Luminii: Simeon și Ana, care L-au primit pe Isus, au putut să discearnă în Prunc prezența Domnului, „lumină spre descoperirea neamurilor”. Au fost evocate reflecții patristice și spirituale, între care: „Dumnezeu nu este mărit prin moarte sau suferință, ci prin omul care trăiește deplin în comuniune cu El; adevărata viață a omului, scopul său suprem este cunoașterea și vederea lui Dumnezeu: îndumnezeirea.” (Sfântul Irineu din Lyon), „Dumnezeu curăță sufletul nu ca să-l golească, ci ca să-l facă locuința Sa” (Sf. Grigore de Nyssa), „Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu” (Sf. Atanasie), precum și setea de absolut ce caracterizează ființa umană și îndemnul ierarhului la fidelitate zilnică, care înalță spre Cer.

Preasfințitul Virgil a încheiat cu o rugăciune: „Ajută-ne, Doamne, să stăm să ascultăm, să primim darul și harul! Ajută-ne, Doamne, să devenim Lumină! Amin.”

Mesajul Preasfințitului Ioan Bot: „Vă prețuim și vă avem în rugăciunea noastră”

Un mesaj special de salut pentru persoanele consacrate din România, cu ocazia Zilei Mondiale a Vieții Consacrate – 2 februarie 2026, a fost transmis de Preasfințitul Ioan Bot, responsabil CER cu Viața Consacrată. Acesta a exprimat comuniune și recunoștință pentru dăruirea celor consacrați, „din partea episcopilor catolici din România (CER), dar și în nume personal”, subliniind importanța misiunilor împlinite cu credință, fidelitate și jertfă. „Vă prețuim, ne mândrim cu voi și vă avem în rugăciunea noastră”, a transmis ierarhul, felicitând și pentru organizarea locală a acestei sărbători în mai multe orașe.

Concluziile grupurilor de discuție: rănile, asumate, pot deveni mântuitoare

În partea a doua a întâlnirii, câte un reprezentant din fiecare grup de discuție a prezentat pe scurt concluziile reflecțiilor. Au fost amintite: dialogul constructiv, împărtășirea sinceră a unor răni personale, dificultatea acceptării de sine și a singurătății, rănile provocate de aparenta neînțelegere dintre persoane consacrate și preoți, lipsa de încredere și comunicare, judecata față de ceilalți, greutatea de a accepta fragilitățile celorlalți, lipsa de stăpânire de sine, precum și slăbiciunile purtate de fiecare. Participanții au conștientizat că suferința, „dacă este asumată și trăită conștient”, poate ajuta la transformarea omului, devenind mântuitoare în colaborare cu suferința Domnului. Au fost trei intervenții concluzive, care au sintetizat perspective complementare:

„Cristos se cunoaște prin rănile Sale”; rănile noastre pot deveni „stigmate vindecătoare”, aducând vindecare trupească și pace sufletească, inclusiv în raportarea la ceilalți. A fost reluată și ideea comunității monahale ca „spital al sufletului”.

  • Cornelia Mureșan, Congregația „Preasfintei Inimi a lui Isus” Zalău: „Cristos se cunoaște prin rănile Sale,iar rănile noastre sunt semnele noastre”. Am meditat la stigmatele vindecătoare care aduc vindecare trupească și pace sufletească, ajutându-ne mult în raportul nostru cu ceilalți. Am conștientizat că suntem în comunitate asemeni unui „spital al sufletului”.
  • Mihai Vătămănelu, OFMConv: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al rănilor, ci un Dumnezeu al iubirii. Suntem chemați să ducem «lupta iubirii»; rana nu este un capăt de drum, ci poate deveni o trambulină spre Dumnezeu (…) cu ajutorul lui Dumnezeu suntem ajutați să scoatem la lumină binele din ceilalți”.
  • Loredana Toma, Congregația „Preasfintei Inimi a lui Isus” Zalău: „Frica de misiune, frica de apostolat ne duce cu gândul la Moise care la îndemnul Domnului a vorbit poporului ales (…) Aceste momente de frică ne arată că Dumnezeu dă pacea când tu știi să asculți, știi să te pui în slujba Lui.”

Lumina personală și reînnoirea voturilor

La finalul celebrării, persoanele consacrate au făcut împreună un cerc în jurul altarului, cântând „Laudate omnes gentes”. Lumânările, așezate în timpul celebrării alături una lângă cealaltă, au fost luate apoi în mâini de fiecare, ca amintire a luminii personale. „Urmează acum să ne întoarcem fiecare la locul nostru de slujire. Să ducem această Lumină, să o păstrăm vie în noi și să o împărțim cu alții”, a încheiat episcopul gazdă.

Participanții au reînnoit voturile personale, rostind în încheiere rugăciunea de consacrare:
„Doamne, Isuse Cristoase, ne-ai chemat să fim colaboratorii Tăi, să fim un semn al bunătății și milostivirii Tale în această lume. (…) Trimite, Doamne, slujitori în secerișul Tău, pentru că secerișul e mare, dar rugătorii sunt puțini. Nu ne lăsa să fim descurajați, ci ajută-ne să trăim momentele dificile ca o posibilitate de sacrificiu și mărturie. Amin.”

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi

Sursa: egco.ro