Sâmbăta 03.09.2022 a avut loc la Carei o zi dedicată copiilor din Parohia Sf. Apostol Andrei, la Carei având ca temă „Prietenia” și motto-ul „Lăsați copiii să vină la mine…”. Evenimentul a fost posibil datorită bunăvoinței și sprijinului Familiei Susan cărora dorim să le mulțumim pe această cale pentru această inițiativă deosebită.
În cursul dimineții în jur de 25 de copii s-au adunat la Biserica Sfântul Apostol Andrei unde au fost întâmpinați de organizatori, iar după ce au rostit împreună rugăciunea de dimineață, a avut loc un moment spiritual ținut de Ipod. Prof. Deak Istvan despre prietenie. Acesta le-a explicat copiilor valorile prieteniei și a subliniat necesitatea apropierii de Isus – „cel mai bun prieten”, care indiferent de starea lor din fiecare zi, este prezent în mijlocul lor.
După acest moment copiii împreună cu organizatorii s-au deplasat la casa familiei Susan, unde au început, în prezența D-nei Prof. Lung Anca, să desfășoare diferite activități educative și distractive pentru copii. După prânzul oferit de asemenea de gazdele noastre, a avut loc învățarea a două cântece religioase, precum și diferite activități și jocuri distractive, precum dansuri în curte organizate de D-na Amelita Susan și Prof. Istvan Deak.
La finalul evenimentului copiii și-au lăsat amprentele pe o pânză, care a fost oferită după Sfânta Liturghie din ziua următoare comunității din care fac parte, urmată de un cuvânt de învățătură ținut de Pr. Radu Dan Filip- protopop și vicar Foraneu al Careiului și a Sătmarului. În acest cuvânt de învățătură, părintele a subliniat și importanța familiei printr-o povestioară interesantă despre un crescător de trandafiri și copilul acestuia.
Duminică 04.09.2022, copiii au participat la Sf Liturghie unde după un moment de rugăciune pentru început de an școlar, copiii au cântat cele două cântece învățate la această întâlnire, mulțumind „Prietenului cel mai bun al lor” pentru tot ceea ce face pentru ei în viața de zi cu zi.
Mulțumim copiilor care au participat, părinților și organizatorilor acestui eveniment deosebit care cu siguranță se va repeta.
Ipod. Prof. Deak Istvan
Susan Amelita
Prof. Anca Lung
Sursa: egco.ro