Continuând tradiția anilor precedenți, în Catedrala greco-catolică din Cluj-Napoca a fost celebrată duminică, 14 februarie 2021, Ziua Mondială a Bolnavului și a Personalului Sanitar. În acest an, din cauza pandemiei, s-au aflat în comuniune doar spirituală de rugăciune membrii diferitelor asociații, fundații de caritate, bolnavi, medici, personalul sanitar, cei care ocupau de obicei primele rânduri de bănci cu ocazia acestei celebrări dedicată lor.
A fost prezent la eveniment prof. dr. Ioan Ștefan Florian, medic neurochirurg, invitat de pr. Ioan Mătieș, care a adresat un cuvânt, în cadrul celebrării, în calitate de reprezentant al Asociației Medicilor Catolici din România (AMCR) – filiala Cluj. Sfânta Liturghie, de la ora 10.30, a fost celebrată simplu, fără ecoul solemn al corului catedralei nelipsit în fiecare an la Ziua Bolnavului, fără prezența regretatului Ierarh, PS Florentin Crihălmeanu – trecut la Domnul de scurt timp și spre surprinderea tuturor. Preot celebrant a fost pr. Ioan Mătieș, organizatorul evenimentului, alături de care au concelebrat preoți ai catedralei: pr. Daniel Avram, pr. Anton Crișan și preoți care slujesc în spitalele clujene.
Actuala pandemie a făcut numeroase victime în întreaga lume și a transformat instituțiile sanitare în adevărate câmpuri de luptă pentru viață. Sfântul Părinte Francisc, în mesajul dedicat Zilei Bolnavului (celebrată în Biserica Catolică în 11 februarie 2021, la comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes) își îndreaptă gândul „îndeosebi spre cei care, în toată lumea, îndură efectele pandemiei de coronavirus”.
Mesajul de încurajare al Suveranului Pontif, în corelare și cu mesajul evangheliei zilei (Mt 15,21-28) despre femeia cananeancă, a fost tema cuvântului de învățătură rostit de pr. Ioan Mătieș la Sfânta Liturghie. Părintele a început referindu-se la realitatea de azi a lumii, care „se confruntă cu multă suferință, uneori în tăcere, în izolare chiar față de cei dragi”. Iar strigătul după ajutor pare că nu îl aude nimeni și, uneori, pare că nu este auzit nici de Dumnezeu. Ca răspuns al lui Dumnezeu la strigătele celor aflați în suferință, a fost descris planul Său de mântuire, care, „când a venit plinirea vremii, l-a trimis în lume pe Fiul Său, născut de femeie, născut sub lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Și pentru că suntem fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Spiritul Fiului Său, care strigă «Abba!», adică «Tată!» «Așa că nu mai ești rob, ci fiu și dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu»”.
În evanghelia despre femeia canaaneancă, în aparență, la fel ca azi, Dumnezeu tace. Isus, în acel context, tace în fața poporului ales care nu mai era receptiv la învățăturile Sale, tace și în fața femeii păgâne care se ruga pentru fiica ei. Dar, răsfoind paginile Scripturii, părintele a arătat că „Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al cuvintelor și al gesturilor, dar și al Tăcerii”. A amintit, citându-l pe Papa Francisc, de „marile tăceri ale Bibliei, între care tăcerea lui Avraam, pe când străbătea ținutul alături de fiul său pe care îl ducea ca să îl ofere ca jertfă… Dar, cea mai mare tăcere a lui Dumnezeu a fost pe Cruce. Isus a simțit tăcerea Tatălui până într-atât încât a numit-o abandon: «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?»
Și astăzi sunt multe tăceri pe care nu le putem înțelege, nici nu le putem desluși, decât privind spre Cruce, acolo capătă sens. Astăzi, multe lacrimi exprimă abandonul lui Dumnezeu și tăcerea Sa. În situația în care Isus tace și pare indiferent față de suferință, intervin apostolii, care reprezintă Biserica, mijlocesc și ei la Isus pentru această femeie, chiar dacă mijlocesc pentru că erau deranjați «că strigă în urma noastră». Isus, atunci, vorbește”. De aceea „una dintre datoriile noastre, ca membri ai Bisericii și, mai mult, ca fii ai lui Dumnezeu, este de a mijloci pentru frații noștri și mai ales de a fi solidari cu cei care suferă. «Unul este Învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați» (Mt 23,8) – este versetul ales de Sfântul Părinte, Papa Francisc pentru mesajul cu ocazia acelei de 29-a Zi Mondială a Bolnavului. Este un moment propice, spune Papa, pentru a rezerva o atenție specială persoanelor bolnave și celor care le asistă: «Fiind creștini, trăim proximitatea ca expresie a iubirii lui Isus Cristos, bunul samaritean, care cum compasiune s-a apropiat de fiecare ființă umană, rănită de păcat. Uniți cu El prin acțiunea Spiritului Sfânt, suntem chemați să fim milostivi precum Tatăl și să iubim, îndeosebi, pe frații bolnavi, slabi și suferinzi (cf. In 13,34-35)”.
Părintele a continuat: „Revenind la femeia din Evanghelia, putem observa că aceasta prinde curaj și stăruie în rugăciunea Ei, nu răspunde la cuvintele lui Isus care spune că «nu este bine să pâinea copiilor și să o arunci câinilor». Stăruința femeii care își iubește fiica bolnavă și dorește să o ajute, o face să rostească cuvintele: «și câinii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Isus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a vindecat fiica ei în ceasul acela». Isus a fost mișcat de această insistență însoțită de credință. Prin rugăciunea stăruitoare și prin credință, femeia obține de la Isus, anticipat, «pâinea fiilor», primește vindecarea fiicei.” Ca urmare, pr. Ioan Mătieș a îndemnat la o rugăciune stăruitoare „cu credință, pentru frații bolnavi, pentru personalul sanitar, pentru toți cei care suferă și îngrijesc pe cei în suferință. Să avem credința că Isus acționează și azi în lume și este prezent, în diverse forme, atât în Sfintele Sacramente, cât și în cei care suferă și în toți creștinii, care trebuie să acționeze după porunca iubirii pe care Isus a lăsat-o discipolilor săi”, a subliniat pr. Ioan Mătieș, organizatorul celebrării Zilei Bolnavului la Cluj.
