În data de 23 februarie 2025, Preasfinția Sa Virgil Bercea a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae”. La Liturghie a participat prof. dr. neurochirurg Ioan-Ștefan Florian, care le-a vorbit celor prezenți despre misiunea medicilor, ca vindecători ai trupurilor și dătători de speranță în fiecare zi. În același timp, și-a exprimat mulțumirea și recunoștința de a fi invitat să vorbească în fața unui public atât de numeros, tocmai în Catedrală.

„Anul acesta, cuvântul meu pornește de la mesajul Papei rostit cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului: speranța nu înșală și ne face puternici în suferință.

Iubiți credincioși, cuvântul Papei Francisc dedicat „Zilei Bolnavului” în anul de grație 2025 este purtătorul unei înțelegeri și sensibilități aparte și un îndemn la speranță venită de dincolo de ceea ce noi, oamenii, putem oferi. Vine din partea cuiva care ne oferă un exemplu despre cum poate fi purtată suferința fără a deznădăjdui, ci, dimpotrivă, pentru a spera.”

Doctorul neurochirurg a amintit și despre fericita ocazie când l-a întâlnit pe Sfântul Părinte Papa Francisc, în vizita sa la Vatican:

„Am avut de curând fericita ocazie, grație Preasfinției Voastre, să fiu în preajma Sfântului Părinte la Vatican. Am văzut un om care știe ce este suferința, care simte durerea, dar care, dincolo de toate acestea, are harul de a face lumea să primească fiecare zi ca pe o binecuvântare. Adus în fotoliu rulant pe podiumul sălii de conferință, s-a ridicat și a pășit în aplauzele întregii audiențe, deși fiecare pas părea ca și cum ar fi urcat Golgota.”

Apoi, a amintit despre misiunea pe care medicii o au, despre emoțiile și situațiile dificile cu care se confruntă fiecare cadru medical pe parcursul carierei:

„Avem vocația de a dărui din viața noastră pentru viața altora. Mă aflu adesea în fața unei situații în care abandonul pare calea cea mai ușoară atât pentru pacient, cât și pentru mine, ca medic. Văd explorări imagistice la copii, tineri, oameni maturi sau vârstnici, în care deslușesc chipul întunecat al deznădejdii. Știu asta, am trăit această experiență poate de prea multe ori. Este oare un păcat să încerci să prelungești, măcar câteva luni sau poate un an, trecerea pe acest pământ, oricum vremelnică? Sunt mulți care spun că doar amăgim și ne amăgim încercând să operăm un pacient care oricum are sfârșitul aproape.

Pentru mulți dintre pacienții pe care i-am operat, a fi înconjurat de cei dragi încă o vreme reprezintă totul în viață. Pentru cei apropiați, înseamnă clipe în care îi mai pot auzi vocea, în care se mai pot bucura de lumina soarelui, de muzica dimineților, de culorile curcubeului în ploaie, de strălucirea stelelor. Învăță să prețuiască altfel clipele, orele, zilele care devin tot mai intense și mai pline de viață. Noi nu putem ști care va fi soarta celui peste care ne aplecăm, dar cred că avem datoria să încercăm, pentru că cele mai importante lucruri din lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar și atunci când părea că nu mai există nicio speranță.”

Invitatul a încheiat discursul pe o notă de speranță, relatând un episod din cariera sa de medic:

„Spunea cineva că în ochii unui copil bolnav vezi toată durerea lumii, la fel cum cred eu că în zâmbetul unui copil vindecat vezi nemărginirea speranței. Unul dintre cele mai prețioase tablouri din cabinetul meu este realizat de o fetiță care avea încă 14 ani când am operat-o pentru o tumoră malignă situată adânc în creier. La un an după operație, mi-a dăruit tabloul viu colorat pictat de ea, imaginea pe care o văd în fiecare zi. Nu are titlu, eu îi spun: «Culorile speranței…»”

În semn de prețuire pentru misiunea pe care o îndeplinește, la finalul Sfintei Liturghii, prof. dr. Ioan-Ștefan Florian a fost decorat de Preasfinția Sa Virgil Bercea cu Ordinul „Fericitul Valeriu Traian Frențiu”.

Cristian Ciulea
Biroul de Presă EGCO

Sursa: egco.ro