„Drumurile noastre toate se vor întâlni vreodată?”. Răspunsul este da! Luni, 10 iulie, adolescenți și tineri din Oradea, Cluj-Napoca, Blaj și Beclean au răspuns invitației și au venit la Vadu Crișului, județul Bihor, pentru a participa, timp de 4 zile, la a doua ediție a Ziléos Summer Camp.

După drumurile mai lungi sau mai scurte făcute fie cu trenul, fie cu mașina, participanții și organizatorii au luat prânzul împreună pentru a putea prinde forțe noi. După prânz s-a făcut deschiderea oficială a taberei.

Prima activitate a fost un club cu tema relația cu sinele, alături de doamna Mihaela Tatu, trainer și om de televiziune. Intervenția dânsei a cuprins o gamă variată de teme, însă, dacă ar fi să o rezumăm într-un singur cuvânt acesta ar fi „comunicarea”. Cât de importantă este comunicarea? Cum se realizează aceasta? Ce și cum comunicăm? Răspunsul la aceste întrebări și la multe altele l-a oferit invitata noastră, care, prin exemple, jocuri și exerciții interactive, le-a atras atenția participanților și i-a făcut să înțeleagă cât de importantă este comunicarea.

După cină, seara s-a închieiat cu jocuri, discuții și un party by DJ Alex Cristea.

În cea de a doua zi, după micul dejun, organizatorii taberei le-au pregătit tinerilor câteva jocuri de trezire, de cunoaștere, de relaxare și de creativitate. Câțiva dintre tineri au făcut o scenetă în care au prezentat într-un mod comic momentele zilei precedente.

După prânz, a urmat un club care a avut ca temă relația cu ceilalți. Invitat a fost judecătorul Cristian Danileț. Acesta le-a vorbit tinerilor despre legi, despre drepturi și obligații și despre aplicațiile nesigure din mediul online, spulberând multe mituri despre aceste subiecte.

Următoarea activitate propusă în această zi a fost una dinamică. Tinerii au putut alege între a merge cu barca de Rafting pe râul Crișul Repede sau a experimenta un traseu montan la Via Ferrata.

Seara a fost momentul reculegerii și al rugăciunii. Părintele Vasile Țînțaș, parohul locului, a fost gazda noastră primitoare în biserica greco-catolică din sat, unde, s-a celebrat Adorația Euharistică animată de părintele Marius Cîmpean și de tineri. Moment de interioritate, de liniște, de ascultare a vocii lui Dumnezeu care vorbește înăuntrul sufletelor noastre. Adorația a fost precedată de o scurtă intervenție a părintelui Alin Cîndea, reprezentând clubul specific Ziléos și având ca temă relația cu Isus Cristos. Acesta i-a introdus pe tineri în atmosfera de rugăciune și le-a reamintit cu căldură că Isus îi iubește nespus.

În cea de a treia zi, după prânz, tinerii au avut un timp de relaxare, în care s-au putut juca, au socializat, au făcut diverse forme din baloane și au cântat. Cei care au dorit s-au putut spovedi la unul dintre preoții care și-au dat disponibilitatea pentru mărturisiri și colocvii pe tot parcursul taberei: pr. Marius Cîmpean, pr. Alin Cîndea și pr. Alex Fiț.

A urmat un alt club cu tema relația cu lumea și angajamentul în societate, unde l-am avut invitat pe domnul Dacian Palladi, consilier al viceprimarului municipiului Oradea. Acesta ne-a vorbit despre ceea ce înseamnă cu adevărat politica, despre istoria politicii și despre angajamentul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l aibă în societatea zilelor noastre. Educația a fost unul dintre subiectele importante ale discursului, deoarece aceasta este cheia unei societăți dezvoltate.

După prânz, a fost din nou momentul activităților de Rafting pe Crișul Repede și de Via Ferrata.

Seara, la focul de tabără, a avut loc un moment deja consacrat al taberelor Ziléos. Este vorba de Scrisoarea către Dumnezeu. Prin cântece religioase tinerii au intrat într-o atmosferă de reculegere și de pace interioară. În acest cadru, fiecare participant a redactat o scrisoare către Dumnezeu. Cine a dorit a putut împărtăși și celorlalți ceea ce a scris. Au fost momente emoționante, pline de sinceritate și de comuniune cu Dumnezeu. Scrisorile au fost aruncate în foc, înălțându-se astfel către cer. Momentul a fost condus de către domnul profesor George Demian.

Ultima zi a taberei a fost marcată de o Liturghie celebrată de Preasfințitul Virgil Bercea, în Biserica Greco-Catolică din Vadu Crișului. Au concelebrat pr. Antoniu Chifor, pr. Anton Cioba, pr. Marius Cîmpean și pr. Vasile Țînțaș. În predică, Preasfințitul a mărturisit că se bucură să se fie prezent în mijlocul tinerilor și i-a îndemnat pe toți să fie pământ roditor care să aducă rod la vremea potrivită. De asemenea, PS Virgil a mulțumit tinerilor pentru participare, iar echipei Ziléos România pentru organizarea acestei tabere.

A urmat prânzul, concluziile și feedback-ul taberei. La final, tinerii și-au luat cu greu rămas bun după această tabără pe care, așa cum au mărturisit mulți dintre ei, nu o vor uita niciodată. Iată câteva dintre mărturiile tinerilor:

„Mie mi-a plăcut foarte mult tăbara. Simt că m-am apropiat de Dumnezeu și de prietenii mei. Vă mulțumesc pentru experiență și abia aștept următoarea tabără Ziléos!” (Maria Rita Cîndea, Beclean)

„Aceasta tabără m-a ajutat să îl găsesc pe Dumnezeu mai mult și m-a ajutat să mă aproprii de prietenii mei mai mult.” (Alexia Oprea, Beclean)

„În această tabără am reușit să-l regăsesc pe Dumezeu datorită activităților care ne-au fost pregătite. Tabăra a fost împărțită în două părți, partea spirituală și partea de activități. Pe partea spirituală am fost îndrumați de părintele Marius Cîmpean și de părintele Alin Cîndea și de câțiva teologi. Pe partea de activități i-am avut alături pe Dragoș și Alex cu care am reușit să parcurgem trasee de Via Ferrata și Rafting, care au reprezentat atracția taberei” (Alex Tohănean, Cluj-Napoca)

„Tabăra a fost una peste așteptările mele, a fost wow. Pentru mine a fost prima tabară Ziléos și am rămas plăcut surprinsă pentru toate activitățile făcute. Mi-au plăcut workshop-urile foarte mult, la Rafting a fost mega fain, recomand această tabară și chiar aș vrea să mai vin la toate taberele Ziléos. Mă bucur enorm că am putut participa!” (Cristina Leaha, Beclean)

„Ziléos Summer Camp 2023 a fost o experiență de neuitat. A însemnat atât posibilitatea de a întâlni persoane noi, cât și de a mă apropia de Dumnezeu. Adorația din biserica greco-catolică din Vadu Crișului a fost, probabil, cel mai înălțător moment, deoarece micul lăcaș de cult se transformase, într-un timp atât de scurt, în ceva mult mai impresionant și grandios decât Bazilica Sfântul Petru din Roma sau decât celebra catedrală La Sagrada Familia. Sporturile extreme, focul de tabără sau simplele discuții ne-au dovedit faptul că nu este obligatoriu să te cunoști cu o persoană de foarte mult timp pentru a o considera un apropiat, un prieten la care nu ai renunța niciodată. Doresc să transmit mii de mulțumiri organizatorilor pentru tot efortul depus și pentru posibilitatea oferită.” (Bogdan Barta, Blaj)

„Pentru mine tabăra Ziléos a însemnat prietenie, distracție și cunoaștere. Pe parcursul taberei am reușit să ne formăm și o relație mult mai strânsă cu Dumnezeu și în același timp să îl descoperim mai bine.” (Ariana Sandor, Cluj-Napoca)

Responsabil comunicare Ziléos

Tomescu Dragoș


Sursa: egco.ro