Zile de Spiritualitate Mariană
la Mănăstirea Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca

În organizarea Congregației Surorilor Maicii Domnului (CMD), în perioada 4-6 mai 2018, la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca din Cluj-Napoca, credincioșii au luat parte și în acest an, în luna Preasfintei Fecioare Maria, la Zilele de Spiritualitate Mariană. Prin acest program, Surorile CMD au invitat credincioșii la cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu printr-o serie de conferințe, rugăciune și momente muzicale.

În prima zi, pr. Cristian Langa, profesor la Seminarul Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, a vorbit despre „Sfânta Fecioară Maria – Scaunul Înțelepciunii, Fecioara prudentă și Maica echilibrului”, cea care „reușește echilibrul de a fi, deopotrivă, făptură și mamă a lui Dumnezeu, de a fi, deopotrivă, cea care să îl conducă și să îl crească pe Isus și cea care să se lase condusă de Cel pe care îl știa fiind Fiul lui Dumnezeu”. Conviețuirea, viața împreună cu Isus, este o creștere pentru mama Lui. O creștere a cunoașterii lui Isus și a lui Dumnezeu care ne este lăsată, fiecăruia dintre noi, ca moștenire și ca sarcină, de a-l cunoaște mai mult și mai bine, mai autentic, pe Dumnezeu, zi după zi. „Este o provocare de zi cu zi, pentru ea, și, pentru noi la fel: cum poate, cineva ca mine, să cuprindă nemărginirea, puterea, imensitatea lui Dumnezeu? Cum poate Cel necuprins, bunăoară, în Taina Împărtășaniei, să se facă, să se pună la îndemâna mea, într-o bucățică de pâine?” Și, deși în alt fel decât Maria, „fiecare dintre noi suntem înzestrați cu echilibrul de a reproduce în viața noastră omenescul și divinul. Indiferent cât omenesc am adunat, am închistat, am agonisit, în noi, suntem și parte de Dumnezeu”. Prin micșorarea de sine, umilința la care „a privit Dumnezeu”, Sfânta Fecioară „a știut să păstreze și aprofundeze cele legate de Isus în inima ei, meditându-le, confruntându-le, nelăsând să se piardă nimic din cele pe care Dumnezeu i le sădește pe drumul vieții. Ea se lasă educată de evenimentele cu care se întâlnește, atât de cele ieșite din comun, cât și de cele de zi cu zi.”

A urmat în dimineața de sâmbătă, 5 mai, pr. Cristian David, consilier eparhial și capelan al Mănăstirii, care a contemplat-o pe Maria pe drumul Crucii. Pr. Cristian a propus un popas spiritual pe Golgota împreună cu Preasfânta Fecioară Maria. Crucea, povara și înțelesul ei, este adusă în fața ochilor sufletelor celor prezenți. Harul Crucii, care coboară și în sufletul Mariei, suferința ei, pentru și totodată împreună cu Fiul ei, cu Domnul. „În Maica Sa, Domnul vede omenirea transfigurată, omenirea pentru care a primit să sufere, dar fără a fi atinsă de umbra păcatului. Mama și Fiul suferă împreună, dar prezența Mariei la picioarele Crucii face din această suferință, împreună cu Fiul, deloc diminuată prin această alăturare, un act de iubire și de iertare. Mama consimțise și ea Jertfei Crucii, de la început. Maria se predă cu totul planului lui Dumnezeu. Este un «da» prin care, ea acceptă, în totalitate, voința lui Dumnezeu, oricare ar fi aceasta.”

În aceeași zi, după-amiază, Mons. Călin Bot, Vicar general eparhial, a ales că prezinte tema: „Glasul Miresei, glasul Bisericii”, cu referințe la Cartea Cântării Cântărilor. Pr. Călin a explicat că, în această carte, „în opinia Sf. Părinți, a filosofului Origene, este vorba despre relația dintre Hristos și Biserică, dintre Hristos și suflet. Biserica rămâne o taină și atâtea imagini, cuvinte, încearcă să spună ceva despre această taină. Biserica este privită ca o mireasă.” Mențiuni despre Mire, se găsesc „în Profetul Isaia, în Psalmi, în mai multe locuri în Scripturi. Peste tot, mirele este atras de frumusețea Bisericii. (…) Născătoarea de Dumnezeu este prototipul Bisericii. În persoana Mariei, Maica Domnului, avem Biserica în miniatură. Biserica concentrată într-o mamă.” Meditația s-a încheiat cu o frumoasă rugăciune adresată Maicii Domnului de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Fiecare conferință a fost urmată de devoțiuni mariane și în după-amiaza de sâmbătă, de slujba Vecerniei.

În cea de-a treia zi, Duminică, 6 mai, în capela Mănăstirii a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească, urmată de conferința susținută de Ierarhul de Cluj-Gherla. PS Florentin o prezintă pe Preasfânta Fecioară Maria, „cea care rămâne în centrul devoțiunii noastre creștine alături de Fiul său, Domnul nostru Isus Hristos”. Preasfinția Sa a reamintit că „suntem în luna mai, luna Martirilor și Mărturisitorilor Bisericii noastre, în cadrul Zilelor Mariane, la Mănăstirea Sfânta Maria, a călugărițelor Congregației Surorilor Maicii Domnului, florile ce împodobesc «grădina Maicii Domnului» din Eparhia noastră, și, care, au primit, fiecare, darul chemării și au acceptat să ofere viața lor în dar, după modelul Preasfintei Fecioare Maria”. Preasfinția Sa a plecat de la textul evanghelic al duminicii referitor la femeia samariteancă, pentru a ajunge la Preasfânta Fecioară Maria și apoi la credincioșii de azi, prin exemplul pe care ea îl oferă. Actuala ediție a Zilelor Mariane a fost încheiată în aceeași după-amiază de slujba Vecerniei, care a fost urmată de un program de muzică și rugăciune în cinstea Maicii Domnului.