În pragul sărbătorilor de Crăciun, seminariștii greco-catolici din Oradea împreună cu formatorii lor s-au aflat în data de 17 decembrie 2017, în mijlocul credincioșilor din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău de Criș. La sosire, aceștia au fost întâmpinați și primiți cu căldură de părintele Florin Orza, parohul locului. Programul a început cu Sfânta Liturghie celebrată de părintele Rector Anton Cioba, împreună cu părintele paroh și părintele Ioan Borșa. Aceasta a fost animată de corul Seminarului condus de maestrul Radu Mureșan.
În cuvintele de învățătură, pr. Anton Cioba le-a vorbit credincioșilor despre chemarea lui Dumnezeu la mântuire adresată tuturor oamenilor. Acesta a scos în evidență importanța participării fiecăruia dintre noi la Sfânta Liturghie și de a nu ne lăsa acaparați de lucrurile lumești în drumul nostru spre viața veșnică. Cu ocazia încheierii Jubileului aniversar al celor 225 de ani de existentă a seminarului orădean, părintele paroh Florin Orza a primit medalia jubiliară cu scopul de a-și aminti de noi și de a ne purta în rugăciunile sale. Părintele Orza a mulțumit pentru prezență seminariștilor în mijlocul comunității, declarând că viitorul Bisericii este unul promițător.
La finalul Sfintei Liturghii, fr. Florin Bode a fost invitat de părintele paroh să împărtășească comunității din Chișinău de Criș, realitatea trăită în Africa, mai exact despre experiența trăită în Coasta de Fildeș. Fratele vicerector a vorbit despre diferența claselor sociale, despre sărăcia și neputința în care trăiesc cei de acolo. Acesta a mărturisit că experiența trăită a fost una marcantă observând barierele și prăpăstiile existente astăzi între cele două „lumi” precizând: „Nu mi-am imaginat niciodată, înainte de a ajunge în Africa, că acea prăpastie pe care noi, așa-zișii albi, am săpat-o de-a lungul veacurilor, dăinuie și azi în mintea și sufletul celor de altă culoare; în mentalitatea lor este prezent și azi acel sentiment de inferioritate, acea concepție că pielea albă este pielea originală a omului, că omul alb este cel bogat și cel care dirijează această lume – într-o propoziție: omul alb este superior celorlalți”. A mai vorbit și despre cultul și tradițiile oamenilor din tribul în care a trăit o scurtă perioadă de timp.
Vizita s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de către părinții franciscani iar mai apoi gazdele au fost colindate de către seminariști.
Robert Chiriloaei
Anul I
via SeminarOradea.ro