În Duminica a-XXXVI-a după Rusalii, 17 martie 2024, Preasfințitul Ioan a vizitat Parohia Greco-Catolică „Neprihănita Zămislire” din comuna Șeitin, protopopiatul Arad. Ierarhul a dorit să fie alături de familia părintelui Ioan Bob, de credincioși și de comunitatea greco-catolică din Şeitin, la celebrarea parastasului de 20 de ani de la plecarea dintre noi a regretatului părinte Ioan Bob. Este a doua vizită pastorală în decursul acestui an pe care ierarhul lugojean o face în această parohie. Prima vizită a avut loc la 4 februarie cu ocazia celebrării parastasului de pomenire în memoria regretatului părinte Ioan Vaşadi, cel care a păstorit această parohie după trecerea la cele veşnice a părintelui Ioan Bob.
Alături de ierarh la sfânta liturghie a slujit părintele Radu Vorindan, protopop de Arad şi pr. Florin Petrovan, parohul locului.
Ierarhul şi-a început cuvântul de învăţătură amintind de contextul vizitei: «Am revenit la Șeitin pentru parastasul la 20 de ani de la moartea pr. Ioan Bob, pentru a-i spune: „Părinte Ioan, pentru atât cât ai fost preot îți mulțumim; pentru familia pe care ai întemeiat-o și pentru fiicele prin viețile cărora continui să trăiești.”
«După „naufragiul” tău, familia a continuat să vâslească și a reușit în viață, în pofida lipsei tale de neînlocuit, cu sprijinul oamenilor buni și cu eroismul mamei – a soției.
În continuare, episcopul a împărtăşit credincioşilor câteva gânduri despre apropiata perioadă a Postului Mare, pe tema: Cum aş răspunde lui Isus-Dumnezeu la întrebarea: Fiica mea, fiul meu, cum vrei să trăieşti acest post?
În primul rând, i-a îndemnat pe credincioşi la iertare şi apoi la a posti: „luminos, curajos și cu bucurie”. De asemenea, i-a încurajat să nu judece pe alţii și să se concentreze asupra propriei transformări spirituale. „Să nu dăm prioritate agonisirii de comori pământești; să ne trezim – adică să fim lucizi să conştientizăm că mântuirea este mai aproape decât o considerăm noi” – a spus episcopul.
„Cum voi trăi eu acest post? Post alimentar? Post spiritual? Post personalizat?”, a întrebat ierarhul, provocându-i pe credincioşi să reflecteze asupra acestor aspecte.
În ceea ce priveşte postul alimentar, ierarhul a amintit exemplul lui Isus care a postit 40 de zile, subliniind că postul poate avea un impact pozitiv asupra sănătăţii. „În ce mod îi dovedesc Domnului că particip alături de El la pătimirea sa răscumpărătoare? Eu ce sacrificii îmi propun să fac din iubire?” – a subliniat episcopul.
În ceea ce priveşte postul spiritual, ierarhul a încurajat participarea la sfintele liturghii de duminică, spovedania și cuminecarea, subliniind că postul are un rol important în purificarea sufletească, în vederea iertării păcatelor, a ispășirii acestora.
De asemenea, el a evidenţiat importanţa unui post personalizat, adaptat în funcţie de vârstă, starea de sănătate și tipul de muncă al fiecăruia. Personalizat pe propriile patimi, acelea trebuie corectate: dependența de tehnologie cu timp pierdut, cu otrăvirea prin imagini provocatoare și necurate; dependența de alcool sau de alte vicii; bârfa, calomnia.
„Să postim de ceea ce ne reproşează propria conştiinţă sau alţii să nu mai facem”, a spus Preasfinţia Sa.
În final, ierarhul a subliniat că postul e menit să fie o experienţă relaţională. Rolul postului este să devenim mai ataşaţi de Hristos. „Omul face lucruri doar motivat, cu sens, în concreteţea vieţii, e necesar să fim motivaţi și ajutaţi să împlinim postul”, a concluzionat ierarhul.
Părintele paroh Florin a mulțumit lui Dumnezeu, episcopului şi părintelui protopop pentru vizită, familiei pr. Bob şi nu în ultimul rând credincioşilor.
După sfânta liturghie a avut loc slujba parastasului pentru părintele Ioan Bob și masa de pomană pentru odihna sufletului său.
***
În revista „Reînvierea”, nr. 59, aprilie 2004, a fost consemnată o semnalare privind plecarea părintelui Ioan Bob la cele veşncie. Astfel: „părintele Ioan Bob a încetat din viață în seara zilei de 20 martie 2004, în urma unui tragic accident rutier. Născut la data de 25 aprilie 1972 în Şeitin, a urmat studii de teologie la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj, în perioada 1992-1996, absolvind cu rezultate bune acest institut. La 6 iulie 1996 se căsătoreşte cu tânăra Maria-Ecaterina Boitor, în Catedrala mitropolitană din Blaj. A fost hirotonit preot la 20 iulie 1996, în Catedrala episcopală din Lugoj, pentru Parohia Şeitin, la cererea credincioşilor din această localitate. A fost căsătorit, având doi copii.
Activitatea pastorală în Parohia greco-catolică din Seitin s-a reluat după 1948 odată cu începerea slujirii preoţeşti a părintelui loan Bob, în anul 1996. De remarcat înţelepciunea autorităților locale şi a comunităţii ortodoxe din Şeitin, care a contribuit mult la bunele raporturi între greco-catolici şi locuitorii de alte confesiuni ai comunei”.
Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj
Sursa: episcopialugoj.ro