„Unchiul” Mihai: „omul care vede prin oameni”

Cu aceste cuvinte era caracterizat într-un editorial din revista Flacăra condusă de Adrian Păunescu, în anii ’80, Mihai Neamţu din Prilog. Un articol paradoxal pentru perioada comunistă, controversat datorită îndrăznelii de a vorbi despre un om al lui Dumnezeu în timpurile de ceaţă ale libertăţii religioase.

Dar cine a fost de fapt „Unchiul” Mihai?

Un om simplu, un personaj misterios, dar în acelaşi timp extrem de căutat, de dorit şi de consultat. Un călugăr umil, un înţelept glumeţ. Un adevărat „unchi” pentru mulţi. O viaţă de credinţă, încercată de persecuţia comunistă, plină de iubire practică faţă de toţi cei care i-au trecut pragul.

Născut la data de 12 octombrie 1924 în satul Prilog, judeţul Satu-Mare, fratele Mihai Neamţu, a fost unul dintre stâlpii spirituali discreţi ai greco-catolicismului românesc. O familie cu 12 copii, mama Terezia şi tatăl Gheorghe, învăţător şi cântăreţ bisericesc al comunităţii greco-catolice din localitate, au fost rădăcinile copilului Mihai. Ana, întâi născuta familiei, a fost sora care a călătorit alături de acesta pe toată calea vieţii, ajutându-l mereu în misiunea sa.

După finalizarea celor cinci clase elementare, tânărul Mihai Neamţu, călcând pe urmele tatălui său, rămâne cântăreţ bisericesc al comunităţii greco-catolice din Prilog. Alături de sora sa, simte chemarea spre călugărie şi merge la Mânăstirea bazilitană “Maica Domnului” de la Bixad. Aici va rămâne pentru o perioadă de timp ca şi cantor şi aspirant la viaţa monahală.

Suferinţa pe care o va îndura până la sfârşitul vieţii, paralizia, începe să se instaleze la frageda vârstă de 14 ani. Mâna stângă este cea afectată iniţial, însă în timp boala va cuprinde întreaga parte stângă a corpului. Reîntorcându-se acasă de la Bixad după doi ani, din cauza unor probleme de sănătate, începe un nou capitol al vieţii.

Într-una dintre viziunile sale, pus în faţa unei alegeri dificile, aceea de a se vindeca sau a primi darul de a-i vindeca pe alţii, fratele Mihai răspunde Fecioarei Maria prin dăruirea totală a sinelui şi prin sacrificiu, fără ezitare. Ulterior, primeşte din partea Maicii Domnului, la doar 18 ani, îndemnul de a vorbi, fără să se teamă de regimul comunist sau de oameni, fiind încredinţat de protecţia Fecioarei.

Astfel începe etapa incredibilă a vieţii „omului care vede prin oameni”. Primind harul de a vedea în adâncul oamenilor, fratele Mihai îşi dedică viaţa identificării şi vindecării bolilor fizice, psihice şi spirituale ale celor care îi treceau pragul. Îi ajută pe cei nevoiaşi, aduce ateii la credinţă, pe cei rătăciţi îi îndrumă să îşi găsească calea, îi vindecă pe bolnavi, îi mângâie pe cei necăjiţi. Dar cum poate un om atât de modest şi simplu să facă atâta bine? Care sunt metodele?

Toate cele precizate mai sus, au la bază rugăciunea, împletită cu sacrificiul personal. Ultimul „ingredient” sunt reţetele din plante, primite prin inspiraţie de la Dumnezeu. În timp, a ajuns cunoscut în toată ţara, dar şi în străinătate. Atât de cunoscut încât era vizitat de la ora 9 dimineaţa până târziu în noapte. Programul său cuprindea două scurte pauze de masă, în restul zilei dedicându-se celor care erau în nevoie. Îşi făcea timp să îi cunoască pe aceştia şi le răspundea cu drag şi răbdare la toate întrebările, indiferent că acestea se refereau la viaţa de zi cu zi, la bolile lor sau la solicitările legate de tratamente.

Sunt confirmate numeroase vindecări şi convertiri miraculoase în România şi în străinătate, iar contemporanii dau mărturie despre activitatea intensă şi benefică a „Unchiului” Mihai. Deşi supravegheat şi urmărit în mod continuu de Securitate, a fost mereu protejat de Sfânta Fecioară Maria, nefiind niciodată împiedicat să îşi desfăşoare activitatea.

Credinţa că orice boală poate fi vindecată venea din convingerea că fiecare om poartă în el chipul lui Dumnezeu. I-a îndemnat pe cei care îl vizitau să se roage şi să continue tratamentul medicamentos prescris de medici, spunându-le cu umilinţă şi smerenie că terapia este benefică, însă trebuie ajutată cu nişte ceaiuri naturiste.

Terapia indicată de fratele Mihai avea câteva indicaţii precise. Ceaiurile se îndulcesc doar cu sirop natural de afine, mure, brad, lămâie sau zmeură. Lichidele şi mâncarea nu se consumă reci sau fierbinţi. Controalele şi analizele medicale periodice sunt obligatorii. Împărtăşania, primită cu conştiinţă deplină, însănătoşeşte atât sufleteşte cât şi trupeşte.

În completarea reţetelor sale, fratele Mihai dădea prin puterea exemplului curajul de a trăi curat în ciuda dificultăţilor fizice şi sociale. Mai mult decât atât, oferea mereu „pastile” de înţelepciune. Nu putem trece cu vederea simplitatea şi eficienţa aplicării acestora. Iată câteva exemple concludente: „Fiţi veseli!”; „Înainte de orice, fii moral!”; „Nu te enerva!”; „Dacă de la noi pleacă o faptă bună, locul nu rămâne gol, ci se va înmulţi binele de 10 ori în acel loc. Încercaţi să urmăriţi şi voi când faceţi un lucru bun: vă simţiţi mai bine şi aşa se va simţi şi cel căruia îi faceţi binele. Învaţă şi pe alţii care aud sau văd fapta, să o facă şi ei. Dacă sunteţi toată ziua binedispus, puteţi observa cum creşte puterea în voi.”

Fratele Mihai a fost primit cu voturi temporare si mai apoi cu voturi perpetue în Ordinul Sfântului Vasile cel Mare în data de 2 februarie 1981, în condiţiile de clandestinitate ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco – Catolică, de către superiorul provincial de atunci, Părintele Gheorghe Marina OSBM şi a depus voturile perpetue pe data de 1 ianuarie 1986.

A respectat întru totul canoanele, regulile şi doctrina Bisericii Greco-Catolice şi ale Ordinului Sfântul Vasile, mărturiile preoţilor, călugărilor care l-au întâlnit atât catolici cât şi ortodocşi, fiind mai mult decât concludente. Confesiunea fratelui Mihai se transforma adeseori într-o lecţie spirituală chiar pentru confesori.

Fratele Mihai a trecut la Domnul în ziua de 23 iunie 2000 şi a fost înmormântat în curtea Bisericii pe care a ridicat-o prin sacrificiul personal şi cu ajutorul lui Dumnezeu în grădina casei sale din Prilog. La ceremonia înmormântării au concelebrat 35 de preoţi. Au fost prezenţi mulţi călugări şi mai mult de 1000 de credincioşi sosiţi din diversele eparhii din ţară şi din străinătate.
Chiar şi după trecerea la cele veşnice, rămâne alături de cei în nevoie. Mărturie stau trei cazuri de vindecări atribuite fratelui Mihai. Rugăciunea a două femei şi a unui bărbat la mormântul „Unchiului” de la Prilog şi atingerea de piatra funerară au adus alinare şi vindecare.

Procesul de beatificare a fratelui Mihai Neamţu OSBM

Recunoaşterea publică a sfinţeniei unei persoane s-a practicat până în secolul al XII-lea la nivel local prin manifestări populare de cult ce apăreau cu ocazia aniversării morţii persoanei, considerată dies natalis (ziua naşterii pentru Paradis).

În secolul al XIV-lea Biserica Catolică a aprobat cultul local al anumitor sfinţi înainte de a se fi terminat recunoaşterea oficială. Această practică stă la baza procedurii de beatificare, perioadă în care este permis cultul local (la nivel de eparhie sau de ordin religios).

Procedura se numeşte „Proces canonic de beatificare/canonizare” sau „Cauză de beatificare/canonizare” respectiv „Cauză de martiriu pentru cei care au fost ucişi din ură faţă de credinţă”, pentru că are multe elemente comune cu procesele din orice tribunal.

Există două căi prin care poate fi demonstrată sfinţenia candidatului: minunile înfăptuite sau moartea pentru credinţă. Procesul poate dura de la câţiva ani la câteva secole, cu diferenţe în funcţie de moartea sfântului, care poate fi naturală sau de martiriu.

În prezent, de procesele de beatificare şi canonizare se ocupă Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, instituită de Papa Paul al VI-lea, prin constituţia apostolică „Sacra Rituum Congregatio”, la 8 mai 1969. Congregaţia este constituită din peste 30 de membri, printre care se află cardinali, arhiepiscopi şi episcopi şi este asistată de două colegii de consultori (unul format din istorici, iar celălalt, din teologi).

Normele care se urmăresc în procesul de canonizare au fost stabilite de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (prin constituţia apostolică „Divinus Perfectionis Magister”, din 25 ianuarie 1983) şi de către actualul Papă emerit Benedict al XVI-lea (care a dorit mai multă claritate în ceea ce priveşte procedura de determinare a minunilor). În aceste norme se prevăd două mari etape: faza eparhială (adunarea materialelor din eparhială) şi faza romană (la nivelul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican).

Pe data de 23 iulie 2018, Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a emis decretul nihil obstat prin care îşi exprimă acordul pentru începerea Cauzei de beatificare şi canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamţu OSBM.

În 15 august 2018, în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a publicat Edictul prin care se manifestă în mod public Cererea Părintelui Postulator Cristian Barta, legată de începerea Cauzei şi a Anchetei arhieparhiale asupra vieţii şi virtuţilor eroice, precum şi asupra faimei de sfinţenie unită cu faima semnelor ale Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamţu OSBM.

La 14 septembrie 2018, în Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, în prezenţa Preafericirii Sale Cardinal Lucian şi a Preasfinţiei Sale Claudiu, a avut loc Sesiunea de deschidere a Procesului de beatificare şi canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamţu OSBM.

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş,
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică