Pe 18 octombrie 2024, copiii de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea s-au unit în rugăciune în cadrul evenimentul mondial „Un milion de copii se roagă Rozariul” pentru pace, promovat de asociaţia de drept pontifical „Ajutor Bisericii care Suferă” pentru a „învăță să ne punem încrederea în Fecioara Maria, mijlocitoare a Bisericii și al tuturor celor care nu cunosc iubirea și pacea lui Cristos în lume”.

La evenimentul care a avut loc în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” de la orele 9:30 a participat PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, alături de preoți, persoane consacrate și cadrele didactice care au coordonat copiii claselor a I-a A, a II-a A, a III-a A, a III-a B, a III-a C, a IV-a A, a IV-a B, a IV-a C,  în rugăciune: Dobrată B., Ursu K., Popa N., Bodea A., Albirt P., Iacob E., Marian A., Malan D., Bulc A., Nedeianu L., Bite F., Pintea A., Tirb D., Mateoc M., Bogdan A..

Educarea celor mici „în credință și rugăciune este fundamentală”, spun organizatorii, deoarece „copiii pot deveni surse de evanghelizare pentru noi toți, în timp ce rugăciunile lor, născute din inimi pline de speranță, aduc Spiritul lui Dumnezeu în lume”.

La finalul rugăciunii, părintele Traian Dobrată, le-a transmis copiilor și celor prezenți: „ridicați Rozariul în mânuțe și oferiți Fecioarei Maria acest buchet mare de trandafiri, rugându-o ca pe o mamă să dăruiască pace pe acest pământ și să oprească suferințele tuturor copiilor de pe planeta noastră”.

Momentul de rugăciune s-a încheiat cu un cântec în cinstea Maicii Cerului și a Pământului, «În astă zi frumoasă…»”, cântat cu  inima voioasă de copii!

Întregul eveniment a fost transmis pe canalul de Youtube al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Maria TV și Radio Maria.

Biroul de Presă EGCO

Cristian Ciulea


Sursa: egco.ro