Vestea Nașterii Domnului adusă prin intermediul colindului este diferită în acest an, adaptându-se la recomandările perioadei de pandemie.

Joi, 17 decembrie, studenții de la Institutul Teologic Eparhial „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj, însoțiți de Părintele dr. Marius-Grigore Furtună, rectorul institutului, au colindat online prin platforma Zoom, pe Preasfințiile Lor, Alexandru și Ioan. Momentul a avut loc în sala mare a Palatului Episcopal din Lugoj, unde a fost amenajat echipamentul tehnic necesar transmisiunii live pe internet. A fost prezent și personalul care lucrează în cadrul Episcopiei de Lugoj. Studenții teologi au fost dirijați de Sora Cecilia Flueraș (CMD), responsabilă cu formarea muzicală a seminariștilor în parcursul formativ al seminarului.

La sfârșit cei doi episcopi au mulțumit corului de teologi pentru bucuria de a colinda pe cei prezenți și – de asemenea – i-au încurajat în pregătirea pentru preoție, îndemnându-i să devină preoți buni. Au transmis Sărbători fericite și arhierești binecuvântări pentru ei, pentru profesori și pentru părinți, precum și pentru toți cei dragi.

Biroul Eparhial de Presă