Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca a Congregației Surorilor Maicii Domnului (CMD), a primit luni, 15 august 2022, mii de pelerini, preoți, persoane consacrate, credincioși de pe întreg cuprinsul Eparhiei de Cluj-Gherla și din întreaga Biserică, cu ocazia pelerinajului eparhial. Cu toții s-au reunit pentru a o onora pe Fecioara Maria în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Pentru buna organizare a pelerinajului, tinerii voluntari din ASTRU, Cercetașii Munților, Misiunea pentru studenți ”Lux Mundi”, Asociația Zileos și din mai multe parohii, coordonați prin Biroul pentru pastorația tinerilor și a copiilor din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla, au avut un rol esențial.
Cei peste 40 de voluntari, purtând veste personalizate, și-au împărțit diferitele sarcini în cadrul pelerinajului, bucurându-se că pot să-și aducă aportul la acest eveniment important al eparhiei. A fost un mod de a răspunde invitației transmise de Preasfinția Sa Claudiu, prin intermediul diverselor Misiuni pe care le-a organizat Biroul pentru pastorația tinerilor și a copiilor din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla, pe parcursul anului pastoral care se încheie:
„Vă invit să dați mărturie în jurul vostru despre Cristos cel înviat, cel mai bun Prieten. Sunteți la vârsta în care simțiți nevoia de a merge înainte, de-a urca, de-a crea, de a vă dărui, de a demonstra că puteți. Nu ezitați să vă angajați cu toată ființa voastră în societate și în Biserică. Așa cum Biserica și societatea are nevoie de înțelepciunea și prudența celor mai în vârstă, a celor cu experiență, are nevoie și de energia, entuziasmul și spiritul vostru de inițiativă.”
La final, Ierarhul le-a mulțumit voluntarilor, dându-le întâlnire pe data de 3 septembrie, la Bistrița, unde va avea loc Întâlnirea Eparhială a Tinerilor.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro