Suntem noi sare pentru lumea-aceasta?
În întuneric suntem noi lumini?
Trăim ca Domnu-n vorbe şi în fapte?
Să ştie lumea că suntem creştini!

Chris Bowater

În perioada 7-14 august 2023, la Mănăstirea Franciscană „Sfânta Treime” din Pârâul Rece, județul Brașov, a avut loc o tabără spiritual-recreativă la care au participat de la Lugoj, 13 copii şi adolescenți, 10 adulti, printre care 3 preoti, o parte din părinții copiilor, și alți însoțitori. Tabăra a fost organizată de Maica Valentina Hădărău, Superioara OSBM Lugoj.

Pe parcursul celor şapte zile, participanţii au avut ocazia de a vizita câteva din obiectivele din apropiere: cetatea Râșnov şi Dino Park, Biserica Neagră din Braşov, Castelul Peleş din Sinaia şi Castelul Bran. Desigur nu au lipsit drumeţiile făcute la Cabana Trei Brazi şi Poiana Secuilor.

Programul începea în fiecare dimineaţă cu Sfânta Liturghie, celebrată în Biserica mănăstirii, de către  Pr. Olariu Cristian, paroh la Balinţ şi pr. Narcis Ardelean paroh la Şanoviţa. Timp de trei zile s-a alăturat celor doi preoti şi pr. Inocenţiu Lung, Protopop de Lugoj.

Într-una din seri participanţii de la Lugoj au fost invitaţi de către Cercetașii franciscani, ramura temerarilor de la Bucureşti să ia parte la focul de tabără organizat de aceştia.

În zilele de 10 și 11 august tinerii şi însoţitorii au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Ioan, Episcop de Lugoj. Astfel în dimineata zilei de 11 august, programul a început cu o Sfântă Liturghie arhierească. Participanţii au avut onoarea de a primi Diplomele de participare chiar de la Episcop. Ierarhul i-a felicitat pentru această iniţiativă, a mulţumit preoţilor, soţiilor de preoţi pentru ceea ce fac spiritual, sorei Valentina care se ocupă de cateheză, d-nei Cora „şi fiecăruia care face câte ceva pentru Biserica noastră”.

Nu au lipsit atelierele de creaţie şi diferitele jocuri de grup. Într-una din zile copiii au avut de confecţionat un ierbar care a fost alcătuit din florile de câmp pe care le-au cules din vecinătatea mănăstirii.

Ultima zi a taberei a fost dedicată împărtăşirilor de grup, iar seara s-a încheiat cu un foc de tabără.

A fost o experienţă frumoasă în care fiecare a avut ocazia să înveţe unul de la altul şi există dorinţa de reîntâlnire şi la anul viitor.

Aducem mulţumiri tuturor binefăcătorilor, precum şi celor care s-au implicat în organizarea şi coordonarea activităţilor din tabără.

Raimondo-Mario Rupp