Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Preasfințitul Părinte Cristian Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Greco-Catolică Petea, Protopopiatul Sărmașu, județul Cluj, sâmbătă 24 iunie 2023, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Preasfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, Episcopul auxiliar a binecuvântat icoana hramului de la ieșirea din biserica parohială, precum și icoanele celor doi arhangheli care vor străjui intrarea în lăcașul de cult. Mai apoi, s-a plecat în procesiune spre casa parohială, unde s-a sfințit o troiță, ca semn de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra comunității locale.

Biserica din Petea are hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” și este păstorită, din anul 2019, de Părintele Daniel Moldovan.

La masa Sfântului Altar au slujit mai mulți preoți ai Arhieparhiei, în frunte cu pr. Protopop Aurel Dan, pr. Ciprian Suciu, vice-rectorul Institutul Teologic din Blaj, pr. Lucian Gheletuș, pr. Gavrilă Pleș, pr. Ioan Bande, pr. Alin Morcotan, pr. Eugen Mihășan, pr. Mihai Cristea, pr. Alexandru Dulău, precum și un grup de preoți din Eparhia de Cluj-Gherla: pr. Marius Câmpean, pr. Daniel Avram, pr. Florin Soboslai, pr. Lorand Viman, pr. Ioachim Ferenț  și pr. Iosif Irimie. A concelebrat Pr. Diacon Andrei-Marian Șerb, fiind prezenți și doi seminariști de la Blaj, Alex Maier și Ioan Bulgăr.

La eveniment a participat primarul comunei Palatca, Ioan Huldușan, medicul din comună, precum și invitați din alte localități.

La strană au cântat Marcel și Bogan Huldușan, fii ai satului Petea.

La final, părintele paroh a mulțumit lui Dumnezeu pentru această Sfântă Liturghie Arhierească, Preafericirii Sale Cardinal Lucian, care a binecuvântat această vizită pastorală, precum și Episcopului Cristian, căruia i-a oferit, ca semn de recunoștință și prețuire, o cruce de binecuvântare, care sa-i amintească în rugăciune de biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Petea.

Părintele Daniel a mulțumit ctitorilor și binefăcătorilor bisericii parohiale din Petea, familiei Giurgiu, care a donat troița de la casa parohială, precum si primcuratorului Grigore Rus, care a realizat soclul acestei troițe.

Vizita s-a încheiat cu o agapă frățească la căminul cultural din localitate.

A consemnat Pr. Paroh Daniel Moldovan

 

For privacy reasons Facebook needs your permission to be loaded.
I Accept