Duminică 9 octombrie 2022, comunitatea greco-catolică din Marghita a avut parte de o mare bucurie. Motivul acestei bucurii a fost prilejuită de sfințirea picturii din Biserica Parohială.
După cinci ani de lucrări de înfrumusețare prin efortul deosebit al credincioșilor, frumoasa biserică din Marghita, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril a ajuns la finalizarea lucrărilor. Pictura a fost realizată de pictorii Adrian Vertic și Pușcaș Paula din Județul Satu-Mare.
Sfințirea lucrărilor de pictură a fost oficiată de către PSS Dr. Virgil Bercea, episcopul nostru de Oradea, împreună cu Părintele vicar cu preoții și protopop de Marghita Antoniu Chifor, Părintele paroh Liț-Demian Gheorghe, înconjurați de încă 12 preoți.
În cuvântul de învățătură PSS. Virgil ne-a îndemnat să observăm cât de importanți suntem fiecare în fața Domnului. El, Domnul, ne ridică și pe noi din toate slăbiciunile și moartea noastră, așa cum l-a ridicat pe fiul văduvei din Nain. A mulțumit credincioșilor pentru toată jertfa pe care au depus-o la aceste lucrări de înfrumusețare a Bisericii, amintind și de cei care au pus bazele acestei biserici: Pr. Paul Tegzeș, Pr. protopop Mircea Nica, Pr.protopop Zorel Miclăuș, mulțumind actualului Pr. paroh Liț-Demian Gheorghe pentru toată dăruirea sa.
În încheiere Pr. paroh Liț-Demian Gheorghe a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat peste această comunitate. Cuvinte de mulțumire a fost adresate și PS Virgil, preoților concelebranți, reprezentanților celorlalte culte, autorităților locale și, nu în ultimul rând, tuturor credincioșilor din parohie și din protopopiat, prezenți la acest eveniment de mare bucurie.
Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească în curtea parohiei.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate!
Pr. Cristian Bălănean
Sursa: egco.ro