COMUNICAT DE PRESĂ

Sesiunea de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj, 29-31 octombrie 2018

Diferite tematici de ordin canonic, pastoral și administrativ, precum și celebrările care marchează Centenarul Unirii din 1918 pe cuprinsul Eparhiilor, se află pe agenda Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, care se va reuni în intervalul 29-31 octombrie 2018 la Blaj, sub președinția Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan.

Episcopii sinodali vor participa la lucrările Simpozionului științific internațional „România 100. Biserica, Statul și Binele Comun. Istorie și Teologie”, precum și la Conferința „Centenarul unității naționale și ambasadorii spiritului românesc”, care îi va avea ca invitați speciali pe Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova și pe Excelența Sa George Gabriel Bologan, Ambasador al României în Italia.

Sinodul Episcopilor îi reunește pe toți Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara granițelor țării, și exprimă unitatea Bisericii în comuniune cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc.

Episcopii Greco-Catolici se reunesc în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Pr. Cristian Crișan

Notarul Sinodului