„Este Dumnezeu, Domnul vieții tale?”
„Dragostea să fie fără prefăcătorie. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească, fiecare să dea întâietate altuia. ”
„Nu întoarceți nimănui rău pentru rău.”
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor a început la Oradea sâmbătă, 13 ianuarie 2024, cu o seară a tinerilor, care a avut loc în acest an în Biserica Evanghelică-Lutherană. La seara de deschidere a Octavei mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor au luat parte PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, PSS László Böcskei, episcop romano-catolic, Shaliach-ul David, preoți și pastori din orașul nostru. Părintele Mátyás Attila, paroh al Bisericii gazdă, i-a întâmpinat călduros pe cei prezenți, arătând cât este de important „să ne rugăm împreună și să ascultăm împreună Cuvântul Domnului”, amintind că se află alături tineri din șapte culte: romano-catolic, greco-catolic, mesianic, reformat, penticostal, unitarian și lutheran.
Seara a fost animată de talentații tineri lutherani de la Ansamblul „Piatra de Temelie” din Satu-Mare, care au interpretat vocal și instrumental cântece apreciate de toți cei prezenți. De asemenea, acordurile înălțătoare de orgă i-au ajutat pe toți cei prezenți să se reculeagă în jurul temei Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate 2024, propusă de o echipă de creștini din Burkina Faso: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău…și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Lc 10, 27)
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Mátyás Attila, pornind de la acest pasaj biblic preluat din Evanghelia după Luca: „Ne bucurăm că suntem împreună astăzi, sperăm să fim prieteni și în viața cotidiană – a subliniat predicatorul. (…) Să nu uităm cât de multe avem în comun: Dumnezeu este același pentru noi toți, credem în același Dumnezeu creator și vrem să ne rugăm împreună aceluiași Dumnezeu. De-asemenea Îl avem pe același Mântuitor, pe care cu toții vrem să Îl urmăm. Mai avem în comun aceeași Învățătură, aceeași Scriptură. (…) Să fim unelte în mâna Lui Dumnezeu, prin care El își arată dragostea față de semenii noștri”.
S-a rostit apoi împreună rugăciunea de încheiere și rugăciunea „Tatăl Nostru”, toți cei prezenți primind binecuvântarea arhierească, urmată de un cântec final interpretat în limba maghiară și limba română.
Participanții la seara tinerilor au fost invitați la final în clădirea nouă a Bisericii Evanghelice-Lutherane (str. Tudor Vladimirescu, 26) pentru a socializa și a se bucura împreună de o agapă frățească.
Săptămâna de Rugăciunea pentru Unitatea Creștinilor se desfășoară la Oradea de la 13 ianuarie până pe 21 ianuarie 2024, cultele creștine din orașul nostru participând în fiecare seară la un moment comun de rugăciune desfășurat, pe rând în toate bisericile din oraș.
Duminică, 14 ianuarie a.c., credincioșii și reprezentanții diferitelor culte creștine din Oradea s-au rugat în Catedrala Romano-Catolică „Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria”, urmând ca luni, 15 ianuarie a.c., inițiativa să fie găzduită de Biserica Unitariană, de la ora 18.00, str. Nicolae Jiga nr. 72. Întreg programul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate 2024 poate fi consultat aici.
Proiectul Colectei Comune (Cutia Albă) care însoțește inițiativa, este anul acesta în grija Bisericii Greco-Catolice din Oradea, suma rezultată fiind alocată Centrului Social „Maria Rosa” al Caritas Eparhial Oradea, care oferă o masă caldă persoanelor defavorizate din orașul nostru.
Laura OLOGU
Biroul Pastoral EGCO
Sursa: egco.ro