CURIA GENERALĂ A SURORILOR ORDINULUI SFÂNTULUI VASILE CEL MARE

Roma, 25 septembrie 2025

Preasfinției Sale Cristian Dumitru Crișan

Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore

al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Blaj, România

Scrisoare de condoleanțe pentru trecerea la Domnul a Preafericirii Sale Lucian, Cardinal Mureșan

Preasfinția Voastră,

Cu profundă durere am primit vestea trecerii la Domnul a Preafericirii Sale Lucian, Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice din România. Preasfinției Voastre, Episcopilor Bisericii sui iuris, preoților, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor, vă transmitem sincerele noastre condoleanțe.

În cei 94 de ani de viață, Preafericirea Sa Cardinalul Lucian a slujit cu mare dăruire Biserica sa și poporul care i-a fost încredințat. Viața sa reflectă istoria Bisericii Române Unite, greco-catolice, prigonită și renăscută: de la dorința arzătoare de a deveni preot, la presiunile suferite din partea autorităților comuniste în anii clandestinității, până la misiunea pastorală desfășurată în ascuns.

Chiar și după eliberarea Bisericii, a continuat să o slujească cu dăruire: ca Episcop de Maramureș, Arhiepiscop de Făgăraș și Alba Iulia și, în cele din urmă, primul Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Surorile Baziliene din România au simțit în mod deosebit apropierea și grija sa pastorală. A fost pentru ele o prezență părintească și un neobosit susținător al misiunii lor.

Cu recunoștință pentru întreaga sa viață, îl încredințăm pe Preafericirea Sa Cardinalul Mureșan Domnului, cerând pentru el odihna veșnică între sfinți.

În comuniune de rugăciune în Hristos,

Emanujila Vishka, OSBM

Superioară Generală