Pierderea ocaziilor – în contextul judecății de la urmă – e descrisă printr-o plastică stare: a „plângerii și a scrâșnirii dinților”. O situație care evocă ciuda, frustrarea (iată, nu e vorba aici despre durere și nici de tristețe!).
* * *
Scena judecății de la urmă (pilda din evanghelia după Matei) nu are în recuzită o scenografie a terorii dinspre Cel care stă pe tron. Cauza înfricoșării e datorată pierderii ocaziilor – a trecerii pe dinaintea noastră a oportunităților pe care nu știm a le recunoaște! Prilejuri pierdute, altfel spus, care vădesc, la final, o lipsă de consistență care nu poate fi remediată. De aceea, ziua judecății este ca o zi a MIRĂRII!
„Certificatul” de trecere cu bine e acela de a-l fi recunoscut pe Isus în chipul semenilor!
PS Mihai Frățilă
Sursa: episcopiabucuresti.ro
