Credem mamă cu tărie
Că prin adormirea ta
Am primit înc-o dovadă
Că şi noi vom învia….
Ca în fiecare an, în mijlocul verii, în luna lui august, credincioşii se îndreaptă spre marile locuri de pelerinaj spre a-l lăuda pe Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor în special în zilele de 14-15 august, zile în care cer mijlocirea specială a Sfintei Fecioare Maria cu ocazia solemnităţii Adormirea Maicii Domnului.
La Sanctuarul Eparhial din Oradea au avut loc momente înălţătoare de rugăciune şi laudă lui Dumnezeu pentru toate. Deja, de la întâi august când începe postul Maicii Domnului în biserica orientală, pentru credincioşii de la Sanctuar şi din Oradea începe şi sărbătoarea hramului. Timp de 14 zile în fiecare seară ne-am rugat la sfintele liturghii, am cântat Paraclisul Maicii Domnului iar la finalul acestei devoţiuni Pr. Sergiu Antal OFMConv. a ţinut cuvântul de învăţătură şi zidire sufletească, evocând etapele din viaţa Maicii Domnului, meditaţii îmbogăţite cu exemple din vieţile sfinţilor şi gânduri pentru fiecare zi. În încheierea meditaţiei, părintele, seară de seară, a propus câte o rugăciune practică, rugăciune scurtă care să fie recitată şi învăţată de toţi cei prezenţi la Paraclis.
În ajunul sărbătorii, 14 august, programul a început cu devoţiunea Paraclisului. Sfânta liturghie de deschidere a pelerinajului a fost prezidată de PS Virgil alături de mulţi preoţi şi pelerini. În cadrul sfintei liturghii a avut loc şi ridicarea la treapta sub-diaconatului a unui tânăr aspirant la Taina Preoției, care locuiește în Italia și va sluji una dintre comunitățile greco-catolice de acolo.
După Sfânta Liturghie a urmat recitarea devoţiunii Rozariului condus şi recitat de grupurile parohiale Reuniunea Mariană, Terţiarii Franciscani şi pelerini. Ca la fiecare sanctuar din program nu a lipsit nici devoţiunea Calea Sfintei Cruci care a fost condusă şi animată de preoţii de la sanctuar.
Înainte de liturghia de noapte a avut loc şi un ceas de adoraţie euharistică animată de tineri şi de pr. spiritual al grupului Allegria Tineretul Franciscan pr. Gabriel Pal.
La miezul nopţii s-a oficiat Sfânta Liturghie cu procesiunea cu lumânări aprinse în jurul bisericii. Toate aceste momente au fost ocazii de a locui împreună în casa Maicii Domnului, împreună cu Preacurata, momente în care ne-am reîncărcat spiritual în credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.
În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului la Sanctuar s-au celebrat trei sfinte liturghii. Slujba solemnă de hram a fost celebrată de Pr. Mihai Vătămănelu, vicarul general al Eparhiei de Oradea care a ţinut şi cuvântul de învăţătură.
La finalul Sfintei Liturghii Pr. Iulian, a mulţumit tuturor celor prezenţi la sărbătoare şi tuturor care s-au ostenit ca sărbătoarea să fie frumoasă şi organizată.
După Sfânta Liturghie, toţi preoţii şi credincioşii au înconjurat biserica sanctuarului purtând pe umeri Statuia Sfintei Fecioare de la Fatima prezentă în Sanctuar, cântând şi lăudându-L pe Dumnezeu.
După procesiune, toţi credincioşii au trecut prin faţa Statui Sfintei Fecioare unde s-au rugat şi i-au cerut ajutorul. Voluntarii au oferit credincioşilor daruri pentru trup şi bucuria copiilor.
Spre seară s-a recitat devoţiunea rozariului şi s-a încheiat cu Sfânta Liturghie de seară.
Toate aceste momente au fost transmise şi prin mijloacele de comunicare fie internet, Radio Maria sau Maria Tv.
Mulţumim Preacuratei pentru aceste zile de încărcare spirituală şi continuăm să îi cerem mijlocirea în rugăciunile noastre.
Lăudat să fie Isus!
Pr. Iulian Robu pentru Biroul de Presă
Sursa: egco.ro