În data de 26 iunie 2022, în Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică din Calea Mare, s-a sărbătorit hramul Bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Au fost prezenți un număr mare de credincioși, tineri și copii, din localitățile Calea Mare, Gruilung, Hidișel și Oradea.
La întregul eveniment au participat Pr. protopop Tătar Ioan, Pr. paroh Popa Aurel, Pr. Seica Gheorghe, Pr. Erdeli Ioan și Pr. Merca Alexandru.
În cuvântul de învățătură Pr. protopop Ioan Tătar a vorbit despre puterea cuvântului lui Dumnezeu și despre chemarea primilor patru apostoli.
După celebrarea liturgică a avut loc o agapă creștinească la care au participat toți credincioșii care au fost prezenți la Sfânta Liturghie.
Pr. Ioan Tătar
Sursa: egco.ro