Duminică, 12 august 2018, parohia Valea Secerului păstorită de pr. Claudiu Oltean a devenit adevărat loc de pelerinaj cu ocazia serbării hramului bisericii Adormirea Maicii Domnului. Frumusețea regiunii, cu o perspectivă largă asupra dealurilor înalte, înverzite, a oferit un adevărat colț de rai pentru Sfânta Liturghie celebrată de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin, în curtea bisericii. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus Spiritus” al bisericii protopopiale din Bistrița, dirijat de Florica Sfechiș.
Au participat, ca invitați, autorități locale și centrale – cu doi primari, Grigore Țiolan – primarul com. Feldru și Traian Ogâgău – primar al orașului Sângeorz-Băi. În număr mare, au fost prezenți preoți, protopopi și parohi, mai ales din Protopopiatul Rodna, persoane consacrate, Surori din Ordinul Sf. Vasile cel Mare cu Maica Marcela Superioară provincială, Surori ale Congregației Surorilor Maicii Domnului, sute de credincioși din Ilva Mică, Feldru, Sângeorz-Băi, Bistrița, alte localități învecinate. Cuvântul de învățătură al Ierarhului, pe baza mesajului evanghelic al duminicii – (Mt 18, 23-35), „a datornicului nemilostiv”, a fost un îndemn la iertare și milostivire.
După Sf. Liturghie, pr. Claudiu a adus mulțumire Părintelui Ceresc pentru „acest timp petrecut împreună cu Domnul nostru Isus Hristos și cu Maica Preasfântă”. Apoi a mulțumit Episcopului eparhial, preoților prezenți, invitaților oficiali și tuturor participanților. Au fost amintiți: pr. vicar cu preoții Marius Cerghizan, pr. Nicolae Jarda, protopop de Rodna, pr. Ioan Vasile Frișan, protopop de Bistrița, pr. Florin Isac ceremonier, pr. Flămând Augustin de la Șanț și Ilva Mare, pr. Traian Pop de la Valea Ungurașului (protopopiatul Dej), pr. Pavel Vranău de la Rodna, pr. Iuliu Bontaș de la Feldru-Vatra Satului, pr. Login Ceuca de la parohia Năsăud, pr. Gherasim Cioncan de la Salva, pr. Florin Micle de la Maieru, pr. Claudiu Sorășan de la Runcu Salvei, pr. Marinel Bolog de la parohia Unirea – Bistrița, pr. diaconi, studenților seminariști, surorilor din diferite ordine, corului care a adus în suflete încântare.
O mulțumire specială a fost adresată Anei Maria Martin, interpretă de muzică populară, localnică din Feldru, „care an de an, la diferite activități pe care le desfășurăm, răspunde afirmativ invitației de a aduce frumusețea cântului popular religios”. Părintele paroh a mulțumit, de asemenea, grupului de tineri de la ASTRU-Cluj care au participat pentru câteva zile la un Campus estival desfășurat la Valea Secerului pentru copiii parohiei. A adus mulțumiri și oficialităților locale și centrale prezente – din Feldru, Sângeorz-Băi, Bistrița, mulțumind totodată pentru buna colaborare tuturor celor care au contribuit la organizarea diferitelor evenimente din viața parohiei. Un mesaj de bucurie și pace, a exprimat la ceas de sărbătoare și Grigore Țiolan, primarul com. Feldru, mulțumind Ierarhului și preoților, care l-au făcut prezent pe Cristos în mijlocul comunității credincioșilor.
Luând cuvântul în continuare, Preasfinția Sa Florentin a adus de asemenea mulțumire lui Dumnezeu pentru rugăciunea din această zi a hramului, „zi a milostivirii”. A amintit numele pr. Sârbu Eugen – Tăicuțu și numele pr. Oțoiu, ctitorii bisericii și „cei care au purtat flacăra credinței în timpul regimului comunist”, menționând că aici a fost prima biserică ridicată pe teritoriul Eparhiei după 1990. Cu ocazia Anul Centenar al Unirii, an dedicat Episcopului Iuliu Hossu, Ierarhul de Cluj-Gherla a dorit să își arate recunoștința pentru buna colaborare, oferind mai întâi primarului Grigore o medalie omagială „Iuliu Hossu”, apoi aceeași medalie a fost înmânată Corului „Sanctus Spiritus”, „celor care ne încântă auzul”, dirijoarei Florica Sfechiș.
Diploma „Iuliu Hossu” a fost apoi oferită și consiliului parohial al parohiei Feldru-Valea Secerului, în semn de apreciere pentru colaborarea rodnică pe plan pastoral, cu îndemnul ca „modelul vieții Arhiereului Iuliu Hossu să constituie pentru noi un ideal de urmat”. Nu în ultimul rând, semne de apreciere au fost oferite pr. paroh Claudiu Oltean, administrator parohial al parohiilor Ilva Mică și Feldru-Valea Secerului: i-au fost înmânate diploma și medalia „Iuliu Hossu”, ca mulțumire pentru „toate demersurile și efortul depus pentru reconstrucția și renovarea bisericii (după incendiu) cât și pentru dorința de a fi un promotor al păcii și bunei-înțelegeri”. De asemenea, recunoștință și pentru soția preotului, care a primit o „armă de luptă” cu forțele răului, șiragul Sfântului Rozariu. Din partea parohiei din Valea Secerului, Preasfinția Sa a primit un semn de amintire, oferind la rândul său parohienilor o icoană a Preasfintei Fecioare Maria, împreună cu mulțumirea, adresată tuturor, „pentru bucuria de a fi împreună”. Sărbătoarea a continuat cu o agapă fraternă oferită cu generozitate tuturor celor prezenți.
Mai multe fotografii: aici