De curând s-a citit în biserici pasajul din Evanghelie al eliberării posedaților din Gadara. Realitate certă a vieții lui Isus, evenimentul pare o legendă pioasă pentru unii creștini care, cred ei, nu-și pierd timpul cu lucruri demne de „obscurantismul” Evului Mediu. Împuținarea autorității creștine și lipsa de încredere față de gesturile Domnului ascund însă un mesaj la fel de problematic ca acela al recentei inaugurări olimpice. Sub pretextul diversității, iarăși, a fost ridiculizat cu ostentație mesajul creștin (și principiile civilizației europene), dar deși deriziunea grotescă e susținută în numele libertății, nu toată lumea are acces la dreptul… de a nu fi discriminat.
Nu e posibil să ne îndoim de puterea răutății, de slăbiciunea și complicitățile noastre față de provocările ei. A nu fi ales binele l-a făcut pe primul om să piardă startul în fața răului. Jertfa lui Hristos se datorează desprinderii ființei umane de planul și voința Cerului, stricăciunea fiind produsă de greșita folosire a libertății. Dacă credem că răutatea lumii există și că, la un moment dat, ea l-a condus pe Fiul lui Dumnezeu spre tragedia Vinerii mari, exorcizarea îndrăciților nu poate fi confundată cu o tehnică de ficțiune narativă.
Nevoia lui Isus de a veni în întâmpinarea celor bolnavi sufletește nu a lăsat vreodată spațiu maimuțărelii și disprețului ostentativ față de convertire. Mesajul compasiunii divine are accente clare: „Schimbați-vă viața, fiindcă s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4,17). În universul credinței existența presupune, deci, reconsiderare și convertire. De la religiozitatea față de egou, până la căutarea plăcerii personale, existența creștină duce o adevărată bătălie cu sinele. De aceea, raiul descris de Isus nu e o realitate pământeană îmbunătățită și nu este un compromis al toleranței față de meschinărie. Adevărul său nu se lasă manipulat de timiditățile noastre perdante și nici de batjocura lumii, îndreptată în mod regulat spre Biserică.
A pierde din vedere nevoia de împăcare cu Dumnezeu – „un botez spre iertarea păcatelor” se spune în Crezul niceno-constantinopolitan – și de nevoia de iertare pentru stricăciunile produse de noi, asimilarea unui vocabular la modă pentru a-i asigura pe păcătoșii impenitenți că sunt excepționali presupune o delăsare a unei părți esențiale din mesajul lui Isus!
Slăbirea gustului bătăliei spirituale și estomparea frontierei dintre ce se cade și ce nu se cade în chiar însăși comunitatea creștină, exprimă riscul întâlnirii cu răul concret. Preocupați de popularitate, prevalându-ne de subterfugii diplomatice în scopul de a capta atenția lumii, risipim astăzi, mai mult ca oricând, esența mesajului de iubire al lui Isus – minimalizându-i exigențele, dar și eficiența –, pierzând temeiul harului în bătălia cu răul, temeiul lucidității, al ascezei și al inspirației Învierii. Confuzi și temători să nu pierdem „clientelă”, continuăm să ne prefacem că lucrurile ar fi la mâna noastră. Dar fără a admite forța inclinației spre rău, fără a recunoaște riscurile și seriozitatea apelului hristic – Împărăția se ia prin luptă stăruitoare! –, Biserica lasă mai curând imaginea unei asociații nostalgice. Dacă nevoia de Dumnezeu nu s-ar alege pe fondul bătăliei cu ceea ce ne deturnează de la inspirațiile sale, viața creștinilor s-ar fi confundat de-a lungul istoriei cu o biată antrepriză publică pe cale să falimenteze.
Răul are însă temerile lui. Perspectivele credincioșilor angajați și serioși – primirea „jugului bun și a sarcinii ușoare [a lui Isus]” (Matei 11,30), refuzul edulcorației secularizate în trăirea Evangheliei sunt lucruri care îi strică Răului planurile. Lupta cu el nu e un capriciu medieval, ci o realitate definitorie pentru ființa umană atinsă de credință. Marcând distanța față de Rău, singur în stare să desăvârșească istoria și să sugereze inimilor împietrite nevoia convertirii, Isus are puterea de a ne transfigura. Trăindu-i cuvintele, recurgând la Spovadă pentru a ne elibera de păcat (rău) și împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele lui Hristos la Liturghie, îi suntem martori în istoria minunată a mântuirii!
+ MIHAI, episcop
Sursa: episcopiabucuresti.ro
