Regizorul Nicolae Mărgineanu despre filmul „Cardinalul” – conferință de presă la sediul Episcopiei Greco-Catolice din Cluj

Regizorul Nicolae Mărgineanu, cel care a realizat, în premieră într-o producție cinematografică, portretul Episcopului Iuliu Hossu, a fost primit sâmbătă, 16 nov. 2019, la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla pentru a susține o conferință de presă despre filmul artistic „Cardinalul”, pe care l-a regizat și este prezentat în avanpremieră în mai multe orașe din țară, în aceeași seară fiind programată proiecția la Cinematograful „Victoria” din Cluj.

PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, pr. Călin Bot vicar general, pr. Daniel Avram, consilier mass-media, pr. Marius Cerghizan, vicar cu preoții, pr. prof. Cristian Langa și un grup de studenți seminariști și teologi, l-au primit și condus pe cunoscutul regizor prin Episcopie, pe urmele pașilor Episcopului Iuliu Hossu, cel care, în detenție și domiciliu obligatoriu fiind obișnuia să spună că adresa sediului său episcopal de la Cluj, str. Moților nr. 26, este singura sa adresă… Mai întâi pe holul Episcopiei s-a făcut un prim popas, la Expoziția foto-documentară omagială „Fericitul Iuliu Hossu, martir pentru credință, primul cardinal al neamului românesc”. A urmat, la etajul I, trecerea prin biroul Episcopului de Cluj-Gherla, care a fost și biroul Episcopului Iuliu Hossu, în care erau expuse obiecte ce au aparținut Arhiereului, imagini, urme ale istoriei pe care și filmul „Cardinalul” o prezintă într-un mod captivant și realist.

A urmat, în sala de ședințe a Episcopiei, întâlnirea cu mass-media clujeană. În prima parte, regizorul Nicoale Mărgineanu a vorbit despre film, apoi a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. Conferința de presă a început cu o rugăciune și binecuvântarea Episcopului. Preasfinția Sa Florentin și-a exprimat bucuria de a-l primi „la Sediul episcopal al Cardinalului Iuliu Hossu, astăzi fericit martir pentru credință”, pe „cel care a dat viață în chip minunat acestui personaj emblematic al Bisericii Greco-Catolice”. Regizorul Nicolae Mărgineanu a vorbit mai întâi despre premisele acestui film, a spus: „ca ardelean știam de Episcopul Iuliu Hossu, apoi am aflat de la foștii deținuți politici că Episcopul Hossu s-a comportat exemplar în închisoare. Episcopii erau foarte lăudați pentru că acceptau să facă orice muncă în închisoare cu seriozitate, cu smerenie, dar în același timp încercând să ajute pe cei nefericiți care erau ajunși după gratii, cu o știre de la unul la altul, cu o vorbă bună, uneori chiar cu o spovedanie.”

„Prima încercare de a face un scenariu a fost urmă cu 11 ani, după ce citisem cartea de Memorii a Episcopului Iuliu Hossu, care m-a impresionat. Am rămas profund impresionat de vizita trimisului Papei, Giuseppe Cheli, din 1969, foarte bine redată și m-am simțit bine ca român să văd un astfel de exemplu din partea unui prelat. Foarte puțini în situația lui ar fi procedat la fel: foarte frumos a spus că el rămâne aici între credincioși (nn. deși ar fi putut merge definitiv la Roma), așa cum a fost păstorul turmei întreaga lui viață.”

„După ce am realizat o primă formă a scenariului, acesta a fost completat de către Bogdan Adrian Toma, un scenarist român din Hunedoara care a terminat filosofia la Cluj și are școala americană de scenarist de film. El a știut să inventeze câteva situații plauzibile, care n-au existat, dar ar fi putut să existe. De exemplu, personajul poetului, Enache Viziran, este inventat, dar este inspirat din foarte mulți poeți care s-au născut sau au evoluat temnițele comuniste. Suntem printre puținele țări în care poezia a avut, după rugăciune, cea mai mare valoare de a rezista în închisoare. De asemenea, sora directorului închisorii, Otilia (nn. rol interpretat de Maria Ploae) e un personaj inventat, care aduce un impact emoțional destul de puternic, la fel, inspirat din mărturiile dese în care un gardian, sau chiar ofițer, dacă avea pe cineva bolnav în familie, îl ruga pe un prelat în care avea încredere să facă o rugăciune. Uneori strecurau pâine, ca să se poată face Sfânta Liturghie. Unii pactau foarte discret, pentru că își dădeau seama cu cine aveau de-a face și nu credeau în îndoctrinarea că toți sunt bandiți, că sunt dușmanii țării. În felul acesta scenariul a devenit mai spectaculos.”

„Am reușit să primesc finanțare de la Centrul Național al Cinematografiei; am sperat și alte finanțări, dar, din păcate, nu au venit. Atunci am restrâns scenariul, am renunțat la vreo trei secvențe, de una dintre chiar îmi pare foarte rău – era o secvență de început, în care Episcopul Iuliu Hossu, pe front, undeva în Galiția, vizitează un cort militar cu răniți și acolo îl întâlnește pe Samuilă Mârza și au o discuție despre ardelenii care sunt trimiși în prima linie în acest război care nu e al lor… Filmările le-am făcut la Sighet, unde am fost de două-trei ori să vedem locul, să ne rugăm, să aprindem lumânări. Am putut filma la Sighet în holul central. Ne-a permis d-na Ana Blandiana să rezugrăvim cu vopsea lavabilă, să murdărim puțin pereții că erau prea sclipitori, acolo fiind acum muzeu. La fel, una dintre celule, cea în care era Gheorghe Brătianu, a trebuit să o murdărim, pentru că așa a fost în mărturie. Era bolnav de dizenterie, abia se târa până la tinetă… am ținut să arătăm condițiile îngrozitoare ale unui bolnav ajuns acolo.”

„Curtea interioară nu s-a putut filma la Sighet, pentru că era amenajată că muzeu. Secvențele din curte au fost filmate într-una din curțile interioare ale închisorii Doftana, unde am ridicat un foișor și am reușit să o facem să semene foarte mult cu curtea închisorii Sighet, așa cum era în trecut. Restul scenelor le-am filmat la Jilava, acolo fiind și mult mai ieftin. Scena Unirii am făcut-o undeva lângă București. La Alba Iulia nu se putea, pentru că nu mai era același loc care apare în fotografiile lui Mârza. Am filmat iarna, era zăpadă și era un ger foarte puternic, atunci am filmat tribunele, însă lui Radu Botar îi pierise glasul din cauza frigului. Am încercat pe urmă să refacem înregistrarea cu glasul într-o sală de postsincron, dar nu a ieșit. Și atunci, am profitat de faptul că prezentăm filmul în avanpremieră la Sighet și am făcut înregistrarea cu glasul (nn. din momentul citirii Rezoluției Unirii) chiar în curtea Penitenciarului de la Sighet ceea ce mi s-a părut o veste bună. Filmul a fost făcut doar în 20 de zile de filmare, tot din cauza bugetului mic. Dar ne-a ajutat Dumnezeu să terminăm la timp. Am fost foarte atenți, datorită faptului că am fost foarte grăbiți la filmare”.

Despre alegerea actorului pentru rolul principal, regizorul Mărgineanu a spus: „am avut un foarte mare noroc cu Radu Botar”. A fost ales dintre mai mulți actori, care, „chiar dacă au vârsta necesară, dar se vede pe fețele lor bunăstarea zilelor noastre și atunci nu mai inspiră încredere. Dar, Radu Botar, chiar atunci avusese din păcate o suferință și venise la probe marcat de acea suferință, palid și cu un licăr de tenacitate în ochi și mi-a plăcut, de la bun început am spus «el este!» El nu a jucat un personaj; el s-a identificat cu acest personaj al Episcopului Iuliu Hossu, l-a trăit. Practic, și când se încheia filmarea, el stătea retras, nu vorbea cu ceilalți, a avut un comportament exemplar și a fost, cred, un noroc extraordinar pentru mine.”

Au urmat întrebări, discuții… Regizorul a explicat, între altele, că, deși se știe faptul că fotograful Unirii a fost greco-catolic, s-a ales ca personajul din film Samoilă Mârza să fie ortodox, pentru ca filmul să nu fie numai despre greco-catolici, „ceea ce, cu siguranță mi s-ar fi reproșat și oricum mi se reproșează acest lucru. Am încercat să echilibrăm, pentru că au fost și ortodocși care au fost puși în prima linie războiului, trimiși să fie «carne de tun». Pentru că, într-un film creionăm un personaj…” O întrebare a fost: „Ce public sperați să vină la proiecția acestui film?” Răspunsul a fost: „Spre bucuria noastră, au fost foarte mulți tineri. Filmul are marea șansă, după ce va fi dat la televiziune, să ajungă pe YouTube unde oricine poate deschide. Și, dacă vor vedea că nu e neapărat un documentar (care poate fi mai puțin atractiv, mai monoton) și dacă vor vedea o secvență care le va trezi curiozitatea, să se intereseze și să afle mai multe lucruri, ceea ce este un câștig. Și, cred că este foarte important dacă cei care vor vedea filmul ajung să afle cine a fost Iuliu Hossu și ce exemplu uluitor a dat. Atunci ar fi mândri că sunt români și că există un asemenea om, un asemenea exemplu.”

S-a mai precizat că, din 22 noiembrie 2019, filmul va fi intra în toate cinematografele, iar la 1 decembrie 2019, este programată o nouă proiecție la Cinematograful „Victoria” din Cluj, cu ocazia Zilei Naționale, a Unirii. Realizatorul filmului a mai spus: „filmul a fost primit mult mai bine decât ne așteptam și mulțumim lui Dumnezeu și Cardinalului Iuliu Hossu acolo unde se află și poate este mult mai aproape decât credem noi. A fost o mare onoare că l-am prezentat la Alba Iulia, în Sala Unirii și asta a venit din faptul că, cei de la cinematograful din Alba au refuzat filmul categoric, spunând că nu va aduce mai mult de 30 de spectatori și aceștia trecuți de 50 de ani.” Și atunci, s-a obținut de la cei în drept învoirea ca filmul să fie proiectat în Sala Unirii. „A fost foarte onorant ca Iuliu Hossu să revină în locul care i-a fost atât de drag, care i s-a întipărit în suflet pentru toată viața, a fost, poate, cel mai frumos moment al său. Și, la începutul filmului au avut ideea extraordinară să pună vocea Cardinalului citind încă odată, când era în vârstă, ceea ce a rostit el la proclamația Unirii. Când ne duceam spre cinematograf, se auzea de departe vocea Cardinalului!”

S-a ridicat problema dacă au existat reacții ostile apariției acestui film, mai ales din partea Bisericii Ortodoxe. Regizorul a confirmat că există tensiuni. A spus: „nu cred că convine faptul că a apărut acest film”, iar atunci când i s-a spus explicit că nu e bine să facă un film despre Episcopul Iuliu Hossu, a răspuns: „nu pot face altfel, pentru că este un martir al neamului și datoria noastră este să facem film despre el”. A mai spus că, spre deosebire de situația actuală, „în închisori nu se făcea deosebire între confesiuni, cu toții se rugau împreună. Acolo a fost adevăratul ecumenism, dar, ca să ajungi la așa ceva trebuie să suferi, să fii acolo.” S-a mai menționat: „Acțiunea în film se termină cu vizita lui Giuseppe Cheli, trimis de Papa pentru a-i aduce Episcopului Hossu vestea numirii sale ca și Cardinal, în 1969.”

În sala în care a fost conferința de presă, lângă fereastră, vegheau într-un frumos ostensoriu moaștele Cardinalului Iuliu Hossu, acum fericit martir pentru credință. Aici, în fața osului mâinii drepte cu care Arhiereul Iuliu binecuvânta, s-a închinat regizorul filmului „Cardinalul”, Nicolae Mărgineanu, cu smerenie, cu simplitatea caracteristică și cu acea bucurie senină ce urmează unei misiuni asumate și încheiate cu bine. Apoi a plecat mai departe, pentru a duce și oferi lumii contemporane, mai cu seamă tinerilor, o poveste adevărată despre o viață de martir.