„Bucuria se naște din comuniunea cu Dumnezeu și cu ceilalți” a afirmat PS Vasile Bizău în Cuvântul de Învățătură rostit în fața celor 700 de copii și tineri, voluntari, preoți și însoțitori de grupuri care s-au strâns la mănăstirea baziliană de pe Dealul Crucii, sâmbătă, 17 septembrie 2022, pentru a participa la Întâlnirea Eparhială a copiilor și tinerilor din Maramureș, desfășurată pe tema „Înainte să te fi născut, Eu te-a ales!”. „Voi sunteți curajoși!” a exclamat Ierarhul adresându-se tinerilor, deoarece „ați ales să participați la întâlnire într-o zi care se prevedea a fi ploioasă”, promițându-le însă faptul că vor fi răsplătiți prin bucuria pe care o vor simți. Episcopul le-a explicat tinerilor că a trăi în Dumnezeu înseamnă împlinire și fericire, înseamnă a gusta libertatea adevărată și a comparat viața trăită în Dumnezeu a unui tânăr cu traseul marcat pe care îl urmăm atunci când facem o drumeție. Știm sigur că dacă urmăm indicațiile, vom ajunge să vedem priveliștea care ni se arată la finalul traseului, vom ajunge în vârful muntelui și vom simți satisfacția de a fi ajuns acolo. Ne vom simți fericiți. „Isus îi spune tânărului din evanghelie: dacă vrei să fii fericit, să moștenești viața veșnică, ține poruncile… Poruncile lui Dumnezeu sunt sprijin pentru viață și ele îl fac pe om să fie liber… pentru că ne garantează atâtea drepturi”, la fel cum și indicațiile unui traseu ne garantează că ajungem în siguranță la destinație… „Dumnezeu este viața cea adevărată și noi suntem dar din darul lui”, în El noi ne simțim liberi și fericiți – este mesajul pe care Preasfințitul Vasile l-a transmis tinerilor prezenți la Sfânta Liturghie care a deschis întâlnirea. Răspunsurile la Liturghie au fost date de corul de tineri din parohia Șișești.
După Sfânta Liturghie, a urmat prânzul cu toții împreună, pregătit de Școala Alexandru Rusu din Baia Mare, iar după-masa a fost dedicată activităților pe vârste: copii cu vârsta între 9 și 12 ani au participat activități specifice (jocuri în circuit, tematice), tinerii între 13 și 16 ani au avut ateliere interactive: expresie artistică-teatru cu d.nul Macavei (actor); prim ajutor – resuscitare – cu Szaby Astalos; Spiritualitate: Întreabă un preot – cu Pr. Laurențiu Costin; Liturgic – cu pr. Fischer Eduard; Modelaj – cu d.șoara Francesca Balog.
Tinerii de peste 17 ani au avut posibilitatea să participe la 2 conferințe urmate de dezbateri, pe următoarele teme: Prietenie și familie – cu familia Cosmovici Andrei și Aliodora și Tehnologie și lumea tinerilor – cu Roja Alexandru.
„Am rămas surprins de setea tinerilor de a cunoaște poziția Bisericii pe teme ce privesc relația de iubire” a afirmat la final domnul Cosmovici Andrei, care a avut timp de dezbatere cu băieții. În ce privește grupa de fete, care au discutat cu doamna Aliodora Cosmovici, aici s-a vorbit despre identitate, demnitatea fetelor, atitudine, prietenie cu alte fete și femei și s-a discutat despre care ar fi vârsta potrivită pentru a începe o relație de iubire. „Citiți mult, dar nu orice”, a îndemnat Aliodora tinerele participante: „Împărtășiți cu prietene și căutați învățătura Bisericii, pentru că adevărata liberate se câștigă cu efort, la fel cum performanțele de orice fel se câștigă cu multă muncă și antrenament. Alegerile făcute acum, la vârstă fragedă sunt cărămizi puse în zidul vieții adulte”, a afirmat doamna Cosmovici.
Domnul profesor Alexandru Roja a explicat tinerilor de peste 17 ani influența tehnologiei asupra tuturor sferelor vieții, a domeniilor de activitate, tehnologia în cadrul medicinei și cum poate fi creat artificial aproape orice în ziua de azi, dar cum acest proces este unul dezumanizant, care influențează foarte mult viața personală și socială a persoanelor, conectarea omului cu sine și cu ceilalți.
A fost o zi intensă de împărtășire și învățare de informații noi, de întâlnire și îmbogățire reciprocă pentru toți cei care au participat: tineri și conferențiari, preoți și persoane consacrate, profesori și însoțitori de grupuri.
Tuturor le-au mulțumit pentru participare atât organizatorii evenimentului, coordonați de pr. Angel Zareczki cât și Preasfințitul Vasile Bizău care s-a bucurat să întâlnească din nou tinerii după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de coronavirus. Evenimentul a fost organizat de asociațiile de tineri: ASTRU Maramureș (președinte Balog Francesca), Cercetașii Munților, grupul de tineri coordonat de Augustin Albu și mulți voluntari din parohiile eparhiei, preoții protopopiatului Baia Mare și surorile baziliene.
Biroul eparhial de presă
Sursa: episcopiamm.ro