„Celebrarea noastră de astăzi ne oferă ocazia să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care le revarsă asupra noastră, a fiecăruia”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în omilia rostită în cadrul Sfintei Liturghii celebrate cu ocazia împlinirii a 30 de la absolvirea primei generații de studenți teologi ai Institutului „Episcop Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. Din această generație a făcut parte însuși Episcopul de Maramureș, care și-a întâlnit astfel colegii într-o atmosferă de sărbătoare și colegialitate, aceasta fiind generația care a dat Eparhiei noastre cei mai mulți preoți, dar și un Episcop. Celebrarea s-a desfășurat marți, 2 iulie, în Capela Episcopiei, la Baia Mare. Au participat în jur de 30 de preoți, alături de cei doi rectori ai Institutului: părintele Mesaroș Simion și părintele Manu Mircea.
„În acest arc de timp pe care l-am parcurs cu toții, fiecare știe pentru ce are să-i mulțumească lui Dumnezeu… Suntem cei dintâi care mărturisim Evanghelia lui Hristos, o rostim în fiecare zi și cred că ne ajută și ne inspiră pe fiecare dintre noi să înțelegem dimensiunea crucii, sub formă de jertfă personală, familială și comunitară”, a afirmat Ierarhul.
Aducând în lumină exemplul lui Avram, Preasfinția Sa și-a îndemnat colegii preoți să privească vârsta pe care o au ca un „moment al harului”. „Domnul ne cheamă să continuăm, să repornim, deschizându-ne inima noutății lui Dumnezeu”, a spus PS Vasile, explicând cum, după mulți ani de muncă la reconstruirea bisericilor și infrastructurii parohiilor, va fi nevoie să se deschidă spre mai mult timp dedicat rugăciunii și pastorației, asemenea Sfântului Ioan Vianney.
La finalul celebrării, s-a oficiat Rânduiala Parastasului pentru toți colegii și profesorii decedați în acești 30 de ani de la absolvire, iar toți cei 30 de preoți prezenți au petrecut câteva ore de rememorare a anilor de facultate, a perioadei dificile, dar frumoase în care s-a reluat activitatea Eparhiei de Maramureș.
„Momentul absolvirii primei promoții al Institutului Teologic îl asociem cu renașterea Bisericii Greco-Catolice, iar acest moment al aniversarii celor 30 de ani de la absolvire, constituie un moment de reflecție asupra roadelor activității Bisericii locale și a fiecărui pastor sufletesc în parte”, a afirmat la final părintele Mircea Manu, fost rector al Institutului, care a îndemnat astfel preoții prezenți: „Să facem fiecare o analiză și o reflecție asupra realizărilor și a încercărilor prin care am trecut, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile primite și pentru roadele adunate și să-i cerem ajutorul în continuare, pentru a duce la bun sfârșit misiunea încredințată”, urând, de asemenea, Preasfințitului Vasile, „păstorire îndelungată plină de haruri divine, cu sănătate și pace”!
„A fost o întâlnire foarte reușită și frumoasă, o binecuvântare pentru noi”, au afirmat la final preoții prezenți, nu înainte de a puncta faptul că „studenții teologi nu sunt studenți care-și trăiesc viața de facultate precum toți ceilalți, procesul lor de viață fiind asemenea vieții consacrate, iar programul zilnic trebuie să fie la fel”.
Biroul eparhial de presă
Sursa: episcopiamm.ro