Comunitatea greco-catolicilor din Eparhia Română Unită de Cluj-Gherla se află în fața unui moment istoric: pentru prima dată, centrul de greutate al pelerinajului de Sfânta Marie Mare sau de Adormirea Maicii Domnului se mută de la Nicula la Cluj. Această evoluție este consecința unui gest extraordinar făcut de Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Preafericitul cardinal Lucian Mureșan. Acesta a acordat mănăstirii Congregației Surorilor Maicii Domnului privilegiul de a fi Sanctuar Arhiepiscopal Major, explică episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu Lucian Pop.

Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, noul sactuar este unul extraordinar de important pentru întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, nu doar pentru Eparhia de Cluj-Gherla. În al doilea rând, este o recunoaștere a importanței primului ordin călugăresc născut în sânul Bisericii Române Unite cu Roma. Este vorba de Congregația Surorilor Maicii Domnului, care împlinește un secol de existență și care a înfruntat cu demnitate prigoana comunistă. În al treilea rând, este o desăvârșire a proiectului Fericitului Iuliu Hossu, cel care a mutat centrul episcopal de la Gherla la Cluj. Această mutare continuă să genereze consecințe faste și în prezent: Clujul a devenit un centru spiritual de primă importanță pentru greco-catolicii români, care reprezintă o comunitate efervescentă din punct de vedere spritual și plină de viață.

Ce nu reprezintă decizia episcopului Claudiu Lucian Pop? În primul rând, nu reprezintă o renunțare la Nicula. Sanctuarul marian de la Nicula va continua să atragă pelerini și va fi un simbol al dragostei credincioșilor greco-catolici față de Fecioara Maria. Din păcate, nici după căderea comunismului, nu a fost posibilă oficierea vreunei liturghii greco-catolice în vechea mănăstire română unită, dată de bolșevici în folosința Bisericii Ortodoxe Române. Liturghiile și celelalte ceremonii religioase au fost oficiate în ultimii ani doar în biserica parohială greco-catolică din sat. În al doilea rând, mutarea centrului de greutate al pelerinajului la Cluj nu reprezintă o abandonare a memoriei curajoșilor călugări din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, conduși de egumenul Leon Manu, care au înfruntat teroarea Securității. Din păcate, în prezent, nu există vreo comunitate a acestui Ordin la Nicula. În schimb, călugării și călugărițele din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare au o prezență consolidată în Cluj. În al treilea rând, decizia episcopului greco-catolic nu aduce vreo diminuare a șanselor credincioșilor de a obține iertarea păcatelor și indulgența plenară. Prin decret al Preafericitului Lucian Mureșan, participanții la pelerinajul din 15 august de la Cluj pot dobândi aceste daruri spirituale, dacă respectă exact aceleași prescripții ca la Nicula: spovadă, căință sinceră și rostirea rugăciunilor Tatăl Nostru, Crezul și Născătoare de Dumnezeu.

Mai multe detalii despre această schimbare istorică aflați de la PS Claudiu Lucian Pop, prezent în emisiunea România Via Cluj, moderată de Claudiu Pădurean.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded.
I Accept

Sursa: viacluj.tv