Celebrările Săptămânii Mari au continuat în Catedrala “Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, rememorând Patimile, moartea pe Cruce și punerea în mormânt a Mântuitorului. În Vinerea Mare, 30 aprilie 2021, după ce în prima parte a zilei s-a săvârșit slujba Orelor Împărătești – cuvântul de învățătură fiind ținut de pr. Marius Furtună, rector al Seminarului Teologic eparhial -, la orele după-amiezii a fost celebrată Denia Prohodului Domnului.
În prezența Episcopului de Cluj-Gherla, PS Claudiu, a studenților Seminarului Teologic eparhial “Sf. Ioan Evanghelistul”, a numeroși preoți și credincioși, celebrarea s-a desfășurat, solemnă și înălțătoare, împodobită de bogatul simbolism al cântărilor și gesturilor ilustrând pogorârea de pe Cruce și Înmormântarea – punerea în mormânt a Domnului. De dimineață, la încheierea oficiului Orelor, Epitaful (pânza de in ce poartă imaginea punerii în mormânt a Domnului) a fost adus și așezat în biserică. Acum, la slujba Prohodului, Episcopul și preoții au purtat în procesiune Epitaful și au trecut pe sub el, intrând în Altar – semn al trecerii fiecăruia prin moarte, la fel ca Cristos, pentru a păși împreună cu El în glorioasa Înviere. După trecerea tuturor PS Claudiu a așezat pânza cu punerea în mormânt a Domnului pe masa Altarului, unde va rămâne până în ajunul Sărbătorii Înălțării Domnului.
Celebrarea a fost încheiată de meditația Preasfințitului Claudiu care a chemat din nou la credință. A chemat la acea credință prin care “să putem răspunde, împreună cu Maica Sfântă, scrisorii de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, lucrării Sale mântuitoare”. Un astfel de răspuns este și slujba Prohodului Domnului, la care se cântă în preajma mormântului lui Isus, dar nu cântări ce exprimă durere, ci prin cuvinte dătătoare de speranță, care să anticipe deja Învierea: “Vorbim despre Cristos, ca «Lumina lumii» și «Lumina noastră», înțelegem că, și dacă mai avem drum de făcut, deja suntem în logica Învierii”, a arătat PS Claudiu. În acest fel creștinii dau mărturie că aparțin Învierii: “mărturisim că suntem în această lume, dar nu aparținem acestei lumi”.
Preasfinția Sa a descifrat apoi “logica” mormântului, cum mormântul poate fi “primul pas spre făgăduință”. Și a adus, din filele Scripturii, modele ale celor care au avut încredere că Dumnezeu își împlinește promisiunea chiar dacă totul pare pierdut: Iosif din Arimateea, care așteaptă Împărăția lui Dumnezeu dar primește un trup mort pe care îl pune în mormânt – dar acest trup este sămânța din care va izvorî viața. De asemenea, a fost dat exemplul lui Avraam, pus în fața mormântului soției sale, Sara și exemplul cel mai grăitor, cel al Maicii Sfinte a cărei credință este desăvârșită. Preasfinția Sa a continuat arătând că logica Sfintei Scripturi, a cuvântului lui Dumnezeu, poate fi aplicată și în viața noastră, a fiecăruia, “trăind cu Cel Înviat. Cum? În rugăciune, în adorație, în lectura Sfintei Scripturi, trăind cu Maica Sfântă, cu sfinții. Doar atunci când Isus nu mai este un mântuitor generic, ci este Mântuitorul vieții mele, atunci putem să ne spunem cu adevărat creștini.”
“Este foarte bine că suntem în Biserica aceasta, este foarte bine că ne mărturisim creștini greco-catolici, toate acestea sunt daruri, dar reprezintă și îndatoriri, iubiți credincioși. Și suntem datori, Botezul primit și credința noastră să o facem să crească în fiecare zi. În fiecare zi să spunem «nu» celui rău și acestei lumi și «da» lui Dumnezeu, lui Isus Cel Înviat. Doar în felul acesta vom căpăta acea privire prin care, dincolo de tot ceea ce ni se întâmplă, de toate cele mai puțin plăcute, rele, dureroase, vor reuși să vedem prezența lui Dumnezeu, vom reuși să simțim suflarea Spiritului Sfânt și vom ști că Dumnezeu nu ne părăsește niciodată. Vom fi cu adevărat fiii Maicii Sfinte, cea care a crezut și în fața Crucii pe care Fiul ei moare. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această Săptămână Mare și perioada Postului – un timp extrem de intens și de important -, să rămână în viața noastră și în sufletul nostru de-a lungul întregului an liturgic și până la sfârșitul vieții noastre!”, a încheiat Ierarhul.
Preluare de pe eparhiaclujgherla.ro