Timp de șase săptămâni, în zilele de marți, începând din 24 octombrie până pe 28 noiembrie, parohia greco-catolică din cartierul clujean Someșeni a găzduit programul video-catehetic „Altaration„, cu o grupă de 8-10 persoane. Inițiativa i-a aparținut parohului, pr. Cristian Goia, care de altfel a și participat la program alături de credincioși. Este a treia parohie clujeană care organizează programul, după parohiile Mănăștur 1 Vest și Cipariu, actualmente programul fiind încă în desfășurare în parohia Zorilor II.
Programul „Altaration” are ca subtitlu „Descoperirea misterului Sfintei Liturghii”, fiind dezvoltat în SUA de Ascension Press, companie catolică dedicată încă din 2001 dezvoltării de resurse video și tipărite, pentru formarea în credință, adresate parohiilor, grupurilor, familiilor și persoanelor individuale. Scopul programului „Altaration” este să răspundă unei mari probleme: cum să îi facem pe tinerii catolici să aprecieze frumusețea extraordinară și misterul Liturghiei și să își dorească să participe la ea? În timp ce este dedicat tinerilor, programul poate fi extins și pentru vârste mai mari. Fiind conceput pentru ritul latin, cele 5 sesiuni ale lui sunt parcurse în 6 întâlniri, pentru a putea explica Liturghia bizantină în paralel cu Liturghia latină.
În continuare prezentăm câteva fragmente din impresiile participanților:
Pr. Cristian Goia: Am parcurs timp de 6 sesiuni cu mult interes programul catehetic „Altaration”. M-am bucurat ca prin intermediul acestui program interactiv, foarte bine realizat, să redescopăr și să aprofundez Sfânta Liturghie în toate aspectele ei. Deși sunt preot de 15 ani, și celebrez Sfânta Liturghie zilnic, consider că mai am multe de învățat legat de misterului Sfintei Liturghii, și de aceea acest parcurs catehetic m-a îmbogățit spiritual. Materialele video sunt profesionist realizate, atractive și te ajută să înțelegi mai bine mesajul divin pe care îl transmite fiecare Sfântă Liturghie celebrată. De asemenea și materialul auxiliar tipărit vine în completarea materialului video cu o bogăție de informații și noțiuni privind Liturghia. Un punct important în aceste sesiuni a fost și împărtășirea de grup, prin care fiecare dintre participanți a contribuit cu propriile experiențe de viață spirituală și cu siguranță discuțiile interactive ne-au îmbogățit pe fiecare dintre noi. E o formă de apostolat catehetic care are un rol foarte important în cunoașterea mai bună a noțiunilor de credință. Pentru participanții din comunitatea parohială Someșeni a fost un drum de creștere spirituală personală. Recomand și altor parohii și comunități religioase să parcurgă acest itinerariu spiritual, care contribuie la o mai bună cunoaștere și înțelegere a Sfintei Liturghii.
Iulia M: Am avut privilegiul de a participa la program. Cele șase sesiuni au avut pentru mine un mare impact. Am fost foarte impresionată că după atâția ani de participare la Sfânta Liturghie, poate să existe atâta mister și o așa mare însemnătate a tot ce se poate trăi în cadrul unei Liturghii. Și de acum încolo, nu numai că vom asista, dar vom și participa trup și suflet la desfășurarea ei. Așa cum nu putem trăi fără mâncare și apă, trebuie să conștientizăm că nu putem trăi fără Isus. Și prin Euharistie avem acest privilegiu de a-l avea în noi și putem să îl arătăm și celorlalți prin modul în care trăim.
Cristian R: După „Altaration”, Liturghia nu mai e la fel. Adesea mergeam la Liturghie din obligație creștinească, calculând cât a mai rămas din Liturghie, cântam și eu împreună cu cei din biserică, răspundeam cuvintelor preotului, urma Împărtășania și binecuvântarea finală. Nu mi-am putut imagina ce ratez raportându-mă astfel la Liturghie. Dar, slavă Domnului, a apărut „Altaration”, și prin bunăvoința și implicarea soției mele, am ajuns să particip la acest parcurs catehetic. Am fost copleșit să aflu despre bogăția semnificațiilor din spatele gesturilor preotului și a veșmintelor pe care acesta le poartă. Am înțeles că sunt chemat să particip activ de-a lungul întregii Liturghii și am aflat cum să fac aceasta în mod concret. Dar mai presus de toate am reînceput să gust din iubirea lui Dumnezeu, care atât de mult mă iubește încât dorește ca prin Euharistie să se unească în modul cel mai intim cu mine. Primind Preasfânta Euharistie, însuși Sângele lui Isus curge prin venele mele, eu devenind astfel părtaș la viața Lui divină. Minunat, însă cum iubirea autentică e doar cea care se dăruiește, am înțeles că nu sunt chemat să fiu doar un consumator, ci sunt chemat la misiune prin acțiune, aceea de a da lumii mărturie despre iubirea lui Dumnezeu. Și tu ești chemat la această misiune!
Petruța B: „Altaration” este ca apa rece a izvorului într-o zi toridă de vară, pentru spiritul însetat de cunoașterea și înțelegerea lui Dumnezeu. Poate fi un motiv de convertire sau regăsire pentru un suflet rătăcit. Oricare ar fi starea sufletului nostru, „Altaration” este un adevărat festin. În cele șase întâlniri, menite să alcătuiască acest program, am înțeles, am învățat și am găsit răspuns pentru o sumedenie de întrebări lăuntrice. Mărturisesc că acest program m-a ajutat să îmi găsesc locul la Sfânta Liturghie (și nu numai), dar mai mult, m-a ajutat să îmi doresc să nu lipsesc în nici o duminică de la întâlnirea intimă cu Isus Cristos. Recomand tuturor să guste această învățătură, această hrană spirituală.
Teodora A: „Altaration” a fost pentru mine un moment de conștientizare (de fapt o serie de momente „aha”), deoarece am învățat foarte multe lucruri noi despre Liturghie, deși particip de mic copil. Acest program mi-a schimbat atitudinea cu care merg la Liturghie. Am învățat cum pot să particip activ, dar și care e simbolistica rugăciunilor, gesturilor, veșmintelor și obiectelor liturgice. Ca și creștin, mi-a dat mult sens să descopăr că absolut totul are o semnificație și m-am bucurat că în sfârșit am primit niște explicații simple, profunde, într-un mod modern și captivant. Pentru mine Liturghia în rit bizantin e acum mai bogată, mai interesantă și interactivă.
Sunt de părere că fiecare creștin greco-catolic (și nu numai) ar trebui să participe la „Altaration”. Simt că lipsea acest mod de adresare și de expunere a informației într-un limbaj actual care te inspiră să cauți mai mult, să înțelegi mai mult din simbolurile Sfintei Liturghii. E o inițiativă nu doar educativă ci și practică (discuții, teme de casă, video-uri) de care neapărat trebuie să profităm, deoarece nu ne întâlnim des cu acest mod de abordare în biserică. Recomand acest parcurs tuturor creștinilor care vin la biserică în fiecare duminică și vor să afle bogăția care se ascunde în fiecare moment al Liturghiei, dar și celor care nu vin la biserică în mod constant, dar se întreabă dacă există ceva interesant, important în acel „spectacol” pe care nu îl înțeleg.