Sâmbătă, 19 martie 2022, în Sărbătoarea Sfântul Iosif, Logodnicul Preasfintei Fecioare Maria, momentul aniversar „Cincisprezece ani sub fructuosul protectorat al Părintelui ocrotitor”, organizat în Capela Sf. Iosif a Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, cu ocazia hramului parohiei din cartierul Andrei Mureșanu, l-am sărbătorit uniți în rugăciune și am simțit că „cerurile sunt deschise!”, cum a remarcat în cadrul predicii pr. paroh Mircea Marțian. Reuniunea Mariană parohială „Maria, Regina Martirilor și Mărturisitorilor”, aflată în cel de-al 10-lea an de existență, a adus o mare bucurie Preasfintei Fecioare Maria, primind în rândurile ei opt noi membri, una dintre candidate fiind Simona Marțian, soția părintelui paroh.
Ceremonia primirii, oficiată de pr. Mircea Marțian și de pr. Florin Isac, asistent spiritual al Reuniunii Mariane parohiale, a avut loc la sfârșitul Sfintei Liturghii. A fost un moment înălțător. Marianiștii au depus câte un trandafir alb la icoana Preasfintei Fecioare, au semnat angajamentele și au primit din partea părintelui paroh, a președintei Reuniunii Mariane eparhiale, prof. univ. emerit Monica Culea, și a președintei Reuniunii Mariane parohiale, Sabina Pop, însemnele de apartenență la asociație, care au fost sfințite în cadrul ceremoniei: medalia, eșarfa albastră și o diplomă de membru. Mijlocirea Sf. Iosif, Patron al Bisericii Universale și al Eparhiei noastre, tatăl purtător de grijă al lui Isus și al Sfintei Familii, s-a făcut simțită prin faptul că, în ciuda pierderii în ultimii ani a 8 marianiste din această parohie, printre care și Olimpia Puia, care a fost președintă a Reuniunii Mariane parohiale, numărul de marianiști a ajuns de la 17, în anul 2012, la 48, în acest an, între care 41 de femei și 7 bărbați.
Între cei 17 membri ai Reuniunii Mariane nou înființate în urmă cu 10 ani se afla și actuala președintă a Reuniunii Mariane, împreună cu nepoțelul ei, atunci de 12 ani, care acum este student la Istorie și Drept. La finalul ceremoniei de primire a celor 8 marianiști, pr. Mircea Marțian a felicitat persoanele care au pășit pe drumul sfințeniei intrând în Reuniunea Mariană, având-o ca model pe Preasfânta Fecioară Maria. A felicitat toți membrii Reuniunii Mariane pentru rugăciunile înălțate Bunului Dumnezeu pentru Biserică și activitatea susținută în parohie. S-au făcut poze, apoi participanții au primit câte un rozariu și o broșură cu novena la Sf. Iosif.
Cuvintele Preasfințitului Florentin Crihălmeanu, plecat în urmă cu un an la Casa Domnului, ne rămân vii în memorie: „Mulțumesc tuturor acestor persoane care… au pășit pe drumul sfințeniei, intrând în Reuniunea Mariană, urmând-o pe Preasfânta Fecioară Maria…Tezaurul de rugăciune pe care «oastea» Reuniunii Mariane îl aduce este de mare preț pentru Biserică. De aceea, doresc să vă felicit că ați făcut aceste angajamente care vă obligă la un program de rugăciune mult mai intens, veți fi mai mult timp cu Rozariul în mână, veți fi alături de Biserică la pelerinaje, la momentele mari ale Bisericii, dar veți primi și haruri pe măsură. De aceea, vă invit cu curaj, cu tărie și cu perseverență să pășiți pe acest drum, având în fața ochilor icoana Preasfintei Fecioare Maria, să fiți mereu o «veste bună» pentru Biserică și pentru toți cei care au nevoie de rugăciunile, de apostolatul sau de serviciile dumneavoastră.”
Momentul aniversar a continuat a doua zi, 20 martie 2022 – în cea de-a II-a Duminică din Postul Paștelui -, când a fost invitat Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla. La Sfânta Liturghie arhierească celebrată în capelă, înainte de Crez, marianiștii împreună cu credincioșii prezenți au rostit rugăciunea de consfințire la Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria. Cu blândul Isus, să ne binecuvânteze Fecioara de Sus!
* * *
Reuniunile Mariane sunt asociații din cadrul Bisericii care promovează o viață creștină mai intensă sub ocrotirea deosebită a Preasfintei Fecioare. Suntem familie a Ei. Ea este Mama, Modelul, Mijlocitoarea și Ocrotitoarea noastră. Spiritualitatea Reuniunii Mariane constă în străduința noastră de a o cunoaște, a o iubi, a-i imita virtuțile: smerenia, credința vie, speranța neclintită, iubirea arzătoare, rugăciunea continuă, ascultarea, mortificarea, curăția, milostivirea, răbdarea, blândețea și înțelepciunea. Maria este calea cea mai scurtă, mai ușoară, mai sigură pentru a ajunge la Cristos, la mântuire. Prin Maria la Cristos. Prin Maria ca mijlocitoare a tuturor harurilor; cu Maria ca model și ajutor; în Maria, în spiritul ei de iubire și umilință.
Vocația Reuniunii Mariane este să însoțească Biserica cu rugăciunea. Ne rugăm pentru convertire. Întotdeauna a fost nevoie de rugăciune. Rugăciunea este fundația pe care construim. Construim cu mintea, prin cateheză, cu inima, prin rugăciune, și cu acțiunea, urmându-l pe Isus în lume, spune Papa Francisc. Simțim puterea rugăciunii, când ne unim în mii de rozarii – „arma noastră” (pr. Don Calloway numește Rozariul „Sabia spirituală” a Preasfintei Fecioare) – pentru Biserică: facem Rozariul Viu, peste 100 Rozarii / zi în Eparhie. Îngenunchem în rugăciune împreună cu cei vii și cei morți, cu prietenii, cu dușmanii, cu cei care se vor naște, cu Sfânta Familie, cu martirii noștri, cu toți marianiștii, cu toată Biserica (Luptătoare, Suferitoare și Biruitoare), îi cerem Spiritului Sfânt să se roage „cu suspine negrăite” (Romani 8,26) pentru noi, pentru convertirea neamului omenesc.
Președinta Reuniunii Mariane eparhiale,
prof. univ. emerit Monica Culea
Sursa: eparhiaclujgherla.ro