An de an, în rânduiala activității desfășurate la Liceul „Don Orione” are loc un eveniment deosebit – Sfânta Împărtășanie Solemnă.
Duminică, 22 mai 2022, Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o dimineață însorită și caldă. Emoționați și îmbrăcați cu haine de sărbătoare, elevii claselor a II – a A și B s-au întâlnit în curtea școlii și, însoțiți de preoți, părinți, frați, profesori și alți invitați, au pornit în procesiune spre Biserica „Duminica Tuturor Sfinților”.
Cu pași sfioși, elevii au intrat în biserică și au participat la celebrarea Sfintei Liturghii alături de întreaga comunitate. În cadrul slujbei, copiii au adus laudă Celui Înviat ce a venit în sufletul lor prin cântece și rugăciune.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Gabriel Ciubotariu care i-a îndemnat pe copii să meargă cât mai des la biserică. După Sfânta Liturghie, Pr. Gabriel a adus mulțumiri tuturor celor care au contribuit la pregătirea acestui eveniment. Doamnele învățătoare au înmânat fiecărui copil câte o diplomă – amintire de la Prima Spovadă și Sfânta Împărtășanie Solemnă, iar Pr. Gabriel le-a oferit câteva cărți de rugăciune și cateheză.
Prin grija familiilor și a Congregației „Don Orione”, acest eveniment s-a încheiat cu o agapă frățească. Pentru acest moment al primirii lui Isus, copiii au fost pregătiți de către Pr. Valeriano Giacomelli, Pr. Gabriel Ciubotariu și dna prof. de religie Nicoleta Arendaș și îndrumați de doamnele profesoare Monica Bene și Laura Marchiș.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest timp de har revărsat peste comunitatea noastră.
Prof. Laura Marchiș
Sursa: egco.ro