Încă din luna ianuarie am început să ne pregătim pentru Prima Sfântă Spovadă și Împărtășanie Solemnă, eveniment unic în viața noastră.
Ne-am întâlnit cu părinții, preoții și profesorii formatori, am stabilit detalii și responsabilități și, mai ales, am discutat zilnic cu copiii despre importanța momentului. Astfel, prin grija părinților Traian, Ovidiu și a sorei Ana, copiii au înțeles semnificația acestor Sacramente și ce schimbă în viața noastră această sărbătoare. Copiii devin mai responsabili și se pot bucura de hrana sufletească, prin care Domnul Isus ni se dă în acest Sacrament, spre creșterea întru răbdare, înțelepciune, bunătate și mai ales iubire față de noi înșine și față de aproapele.
Cu mare bucurie ne-am întâlnit sâmbătă, 6 mai 2023 la Catedrala Sfântul Nicolae, unde copiii s-au spovedit și au depășit marea emoție pe care au trăit-o.
Duminică, 7 mai 2023, îmbrăcați asemeni îngerilor, ne-am adunat la Sfânta Liturghie. Am cântat din tot sufletul, am participat activ, cu mari emoții și trăiri, ne-am bucurat de prezența și cuvântul Preasfinției Sale, Virgil și ne-am împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Am trăit o stare de bine, de fericire chiar, și am exprimat în cânt marea noastră recunoștință pentru, marele DAR primit. Copiii au mai primit mici daruri: diplome și cruciulițe speciale, dulciuri, o carte de rugăciuni și cartea Sfântului Dominic Savio, copilul care a trăit cu o mare iubire față de Isus.
Ne-am răsfățat apoi la o agapă frățească, în școala noastră, cu pizza, tort, prăjituri și suc și ne-am luat la revedere, cu zâmbetul pe buze, grație unei zile de care ne vom aminti iar și iar!
Mulțumim sorei Ana, doamna profesoară de religie, preoților Traian, Ovidiu, Alexandru, Remus și Radu, conducerii școlii, care ne-a fost alături, colegelor care au ținut să împărtășească alături de noi bucuria acestei zile, părinților binevoitori, care au răspuns, ca de fiecare dată, invitației la această sărbătoare, nouă, unii altora, copii și doamne învățătoare și Preasfinției Sale Virgil pentru modul în care ne susține prin prezență, învățături și atitudine încurajatoare și naturală!
Doamnele învățătoare Lia și Anca
Sursa: egco.ro