După o frumoasă și intensă perioadă de pregătire catehetică 6 copii din parohia Alba Iulia II,” Nașterea Maicii Domnului” , l-au primit pentru prima dată pe Isus Euharisticul în inimile lor. Duminică, 13 iunie 2021, copiii înconjurați de părinți, nași, rude și prieteni au pășit cu sufletele curate spre altarul Bisericii noastre.

Cuprinși de bucurie și emoție copiii au recitat Crezul Apostolic,  la  Sfântă Liturghie din Duminica a VII după Paști, care a coincis in acest an, cu pomenirea Sfântului Anton de Padova.

Cel mai emoționant moment a fost cu siguranță cel al împărtășirii. Însă, înainte de cea mai importantă ”întâlnire” din viața lor, era necesară o mărturisire cu adevărat bună, sinceră şi plină de curaj. De aceea, cei mici și-au pregătit zile întregi hârtiuță cu păcatele care le umbreau sufletul până în această zi de 13 iunie 2021. De fapt, nu a fost o simplă hârtiuță, ci o adevărată listă, căci conștiința păcatului este deja prezentă în ei!

Având conștiința curată, prin mărturisirea făcută în confesional în fața Domnului reprezentat acolo de părintele lor, ziua Cea Mare, a sosit, când purtând în mâinile lor Lumina Domnului Hristos Înviat, au rostit în fața întregii comunități Simbolul Credinței, iar apoi Întâlnirea cea mult așteptată și cea mult dorită cu Domnul prezent în Sfânta Împărtășanie s-a împlinit!

Duminica 13 Iunie 2021, 6 raze ale speranței, Barb Cantemir – Coman Emma – Crișan Rihanna Raisa Maria – Fleșeriu Sonia – Hulea Miruna Alexandra și Lazăr David Petru,  au pășit pe drumul vieții de mână cu Isus!

Ne rugăm pentru ei, pentru a rămâne în dragostea Lui, fără teamă şi plini de curiozitatea de a-L cunoaște cât mai adânc până la capăt!

Pr. paroh Adrian Dobrin