Prin Decretul Nr. 1690 / 30 august 2021, dat la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a înființat Biroul pentru comunicații sociale în cadrul căruia au fost numiți, cu un mandat de trei ani, următorii membri: pr. Daniel Avram, director, pr. Alin Cîndea, sr. Speranța – din Congregația Surorilor Maicii Domnului, Viorica Sabo, Oana Capan, subdiacon Radu Capan, subdiacon Mihai Șona, Claudiu Pădurean.

O primă întâlnire de lucru a acestui Birou s-a desfășurat luni, 13 septembrie 2021, la sediul Episcopiei Greco-Catolice din Cluj-Napoca. Au participat toți membrii noii structuri, care au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Eparhial.

Ordinea de zi a cuprins o tematică generală din domeniul comunicării, s-au discutat strategii prin care viața Bisericii să fie făcută cunoscută publicului, din lumea laică sau catolică, nu doar în mod strict informal, ci cu intenția de a deschide de fapt o poartă prin care Mântuitorul Cristos să intre în viața oamenilor.

Preasfinția Sa Claudiu a încredințat noua echipă responsabilă cu domeniul comunicațiilor sociale, din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla, de colaborarea Preasfinției Sale, de susținere, îndrumare și însoțire în rugăciune.