Prima duminică după Sfintele Paști, numită și duminica lui Toma, a fost una specială pentru parohia greco-catolică din Cizer, județul Sălaj. Șapte tineri din parohie au făcut prima lor spovadă solemnă și au primit Sfânta Împărtășanie, după o pregătire intensă spirituală făcută pe întreaga durată a postului mare.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele vicar – Mihai Tegzeș, alături de parintele protopop – Valer Părău și părintele paroh – Ioan Grad, iar răspunsurile au fost date de cei doi seminariști, Kovacs Levente și Nuna Mihai.

Alături de părinții și familiile care i-au însoțit la acest eveniment unic din viața lor, au fost prezente și surorile Preasfintei Inimi a lui Isus, din Zalău precum și un număr mare de credincioși.

În cuvântul de învățătură, părintele vicar a explicat de ce primele cuvinte ale Mântuitorului au fost  ”Pace vouă! Nu vă temeți!” făcând și o paralelă între absența noastră și absența lui Toma la momentul apariției lui Isus, în mijlocul ucenicilor. A explicat și a dat exemlpu de credință a Părintelui Avram.

La finalul Sfintei Liturghii după unirea cu Hristos euharisticul, copii au primit o diplomă și niște daruri care să le aducă aminte de acest moment special din viața lor. Sărbătoarea s-a încheiat cu un prânz festiv alături de copii, părinții și persoanele consacrate prezente la Sfânta Liturghie.

Dumnezeu să-i însoțească mereu în viața lor și să-i ocrotească de tot ce este rău!

Pr. Ioan Grad


Sursa: egco.ro