„Creștin sunt și șapte sunt tainele sfinte
Lăsate de Domnul ca să mă sfințesc;
Prin ele coboară belșugul de haruri
Și-adesea în viață cu drag le primesc.”
Ziua de 19 mai a.c. a fost o zi importantă pentru elevii clasei a III-a C de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu din Oradea. Alături de Preasfinția Sa, episcopul Virgil Bercea, preoții spirituali, doamnele învățătoare, părinții și toți cei apropiați, au trăit o zi unică în frumusețe și semnificație, din jurnalul copilăriei lor, Prima Împărtășanie Solemnă.
După ore de pregătire spirituală, ținute de pr. Fiț Alexandru, domnul profesor Demian George și doamna profesoară Bot Alina, copiii împreună cu părinții s-au întâlnit sâmbătă, 18 mai, la Biserica Schimbarea la Față, din cartierul Velența, pentru Prima Spovadă. Pe parcursul desfășurării Primei Spovade, părinții au ascultat cu interes cuvintele de învățătură ale Pr. Vicar Tegzeș Mihai, care le-a vorbit despre rolul și importanța acesteia în familie.
Cu sufletul curat și plin de emoție, copiii au revenit în biserică duminică dimineața, unde, după procesiune, au susținut Sfânta Liturghie, alături de cei dragi și de credincioșii parohiei.
Îndrumarea Preasfinției Sale către copii a fost să ia aminte la semnificația cuvintelor: „CURAJ”, „SPERANȚĂ”, „CREDINȚĂ”. Ierarhul le-a insuflat copiilor aceste trei valori care îi va însoți în tot drumul lor, împreună cu Isus Cristos.
Însuflețiți de cuvintele Preasfințitului Virgil Bercea, copiii l-au primit pe Isus în inimile lor. Mulțumim pr. Gavril Buboi pentru găzduirea și implicarea în pregătirea evenimentului!
Mulțumim ierarhului și preoților concelebranți pentru Liturghia care ne-a umplut inimile de bucurie!
Suntem recunoscătoare pentru prezența domnului director, profesor Aurelian Andrei Cristea pentru că ne-a fost alături în această zi memorabilă.
Adresăm mulțumiri părinților care ne-au fost aproape atât moral cât și sufletește, pe tot parcursul evenimentului. Nu în ultimul rând, îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această minunată zi!
Le dorim copiilor, bucuria inimii curat , însoțirea lui Isus Cristos pe drumul copilăriei și reprimirea cu bucurie, al acestui prețios cadou: Sfânta Împărtășanie.
Prof. înv. primar Pintea Adriana
Prof. înv. primar Tirb Denisa
Sursa: egco.ro