Un moment de evocare, la Cluj-Napoca, a unui mare artist, căutător al unității creștine prin artă – ale cărui lucrări împodobesc și Aula Paul al VI-lea din Vatican -, și, totodată, prestigioasă personalitate a exilului românesc a fost, vineri 15 noiembrie 2024, cel de prezentare a volumului „Camilian Demetrescu în apărarea sacrului”, album jurnal, de Marilena Rotaru – jurnalistă de televiziune, publicistă, romancieră -, apariție recentă a Editurii Vremea. Evenimentul, la care a luat parte Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, s-a desfășurat în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Piața Cipariu.
Pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I și gazdă a întâlnirii, a propus mai întâi un moment de reculegere, deoarece chiar în aceste zile (18 nov.) se împlinesc 100 de ani de la nașterea artistului, scriitorului, filosofului Camilian Demetrescu, „unul dintre oamenii care au oferit lumii dragoste sub forma artei”.
A mărturisit onoarea de a celebra acest centenar, „lansând la Cluj această excepțională lucrare curatoriată de cunoscuta jurnalistă Marinela Rotaru, cea care a alimentat ani de zile la TVR memoria exilului românesc și care, iată, continuă să o facă și ni-l aduce la Cluj din nou pe Camilian Demetrescu, acest artist exponențial, extrem de apreciat în Italia, cu lucrări expuse la Vatican, unul dintre exilații care a reușit să ridice figurativul religios la cote de o profunzime nemaiîntâlnită.”
Au prezentat volumul, evocând, totodată, personalitatea protagonistului lucrării – amintiri legate de întâlniri cu acesta, gânduri și întâmplări trăite, „sculptate” de el în memoria vorbitorilor – Victoria Câmpan, critic de artă clujean, preotul greco-catolic clujean Cristian Langa, Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea și, în primul rând, autoarea, Marilena Rotaru. La finalul fiecărei alocuțiuni în aulă au fost proiectate imagini, fragmente din filmele documentare din seria „Memoria exilului românesc”, prin care jurnalista Marilena Rotaru, pe parcursul mai multor ani, a adus în casele românilor, prin postul TVR1, o altă Românie: cea a diasporei românești – mai puțin cunoscută sau total necunoscută, dar păstrătoare de tradiții și valori, de spiritualitate și credință, ale unui neam exilat în sine, sau întemnițat aici, între granițe devenite ziduri în anii de dictatură.
A încheiat prin cuvântul său Preasfinția Sa Claudiu, care a remarcat o „coincidență”, aceea că, aniversării centenarului nașterii lui Camilian Demetrescu i se suprapune începutul Postului Crăciunului, un timp în care „înlocuim urâtul cu frumosul”. „Iar acest moment”, a continuat, „în care ne-am adus aminte de câteva picături de frumos și de armonie pe care Dumnezeu le-a revărsat în viața noastră prin Camilian Demetrescu, prin atâtea alții, este poate un bun început de post al Crăciunului”. A semnalat și faptul că evenimentul editorial se desfășoară într-un loc „cu totul special” care „se numește Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea”, pentru că în acest loc „nu vorbim doar de greco-catolici”, ci și de ortodocși și de toți martirii și mărturisitorii sec. al XX-lea. Iar „la temelia acestei Catedrale stau deja doi Episcopi, Înaltpreasfințitul George Guțiu și Preasfințitul Florentin”, amintit cu multă prețuire de autoarea cărții, „și suntem chemați la rândul nostru să fim pietre vii în Biserica lui Dumnezeu”.
A urmat un „moment al recunoștinței”, în care pr. Mircea Marțian a înmânat buchete de flori distinselor invitate ale acestei seri peste care s-a revărsat mângâiere de lumină și har din gloria Împărăției lui Dumnezeu, prin Camilian Dumitrescu și alți oameni de mare spiritualitate și credință evocați, care au luminat prin viața lor această lume iar acum sunt punți către Cer.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro