Preasfinția Sa Cristian Crișan, Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa Occidentală, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Italia reuniți în Catedrala Mitropolitană „Sf. Petru” din Bologna, celebrarea Sfintei Liturghii fiind prezidată de Eminența Sa Cardinalul Matteo Maria Zuppi, Arhiepiscop de Bologna și Președinte al Conferinței Episcopale din Italia.

Scopul principal al acestei celebrări a fost de a multumi Arhidiecezei de Bologna și Cardinalului Zuppi pentru pelerinajul relicvelor Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sf. Treime” din Blaj, în luna iulie a anului 2023, dar și de a solemniza Ziua Națională a României printr-un program liturgic specific Postului Nașterii Domnului.

În ajunul sărbătorii, sâmbătă 2 decembrie 2023, a avut loc un concert de colinde și muzică sacră susținut în biserica parohiei “Sfânta Cruce” din Bologna de corala „Buna Vestire – Francisc Hubic” din Oradea, sub îndrumarea maestrului dr. Radu-Ioan Mureșan. Acest moment a fost organizat de Dl Vasile Șimon, membru al parohiei românești din Bologna, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

La celebrarea Sfintei Liturghii de duminică 3 decembrie 2023, la masa Sfântului Altar  au concelebrat alături de Cardinalul Matteo Zuppi și de Episcopul Cristian Crișan, Mons. Andreea Caniato, directorul Biroului Migrantes al Arhidiecezei de Bologna, pr. Marinel Mureșan, paroh al parohiei personale greco-catolice românești „Sf. Cruce” din Bologna, împreună cu pr. Liviu Ursu, vicar judecătoresc al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, și un sobor de peste 25 preoți capelani ai comunităților din Italia.

Înainte de Sfânta Liturghie, PS Cristian a avut o întâlnire pastorală cu preoții prezenți, în care au fost prezentate bucuriile dar și dificultățile și necesitățile specifice contextului de diaspora, în vederea tutelării identității credincioșilor greco-catolici români prezenți pe teritoriul italian și a sporirii binelui spiritual al acestora.

La celebrare au participat pe lângă enoriașii parohiei greco-catolice din Bologna, peste 500 de credincioși însoțiți de capelanii lor din 25 de comunități din Italia.  A fost prezent totodată Excelența Sa Edmond Neagoe, ministru-consilier al Consulatului General al României la Bologna, celebrarea fiind onorată și prin prezența Ambasadorului Ucrainei pe lângă Sf. Scaun, Excelența Sa Andrii Yurash.

Răspunsurile la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au fost oferite de corul Francisc Hubic de la Oradea, celebrarea fiind animată de seminariștii Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian, oprindu-se asupra pericopei evanghelice rânduite pentru această duminică, a subliniat importanța venerării Sfintei Ana în viața creștinilor, îndemnând la trăirea perioadei Postului Nașterii Domnului ca „un drum al așteptării cu speranță în Domnul”. De asemenea, Episcopul Cristian a subliniat prezența dinamică a comunităților românești din peninsula italiană, îndemnăndu-i pe credincioși la păstrarea credinței și la a fi mărturistori credibili ai Evangheliei.

La finalul celebrării liturgice, în numele Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Episcopul Cristian i-a înmânat Arhiepiscopului de Bologna, Ordinul “Preasfânta Treime”. În decretul Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice Române, Preafericirea Sa i-a mulțumit Cardinalului Zuppi pentru toate eforturile depuse în sprijinul preoților și al credincioșilor români greco-catolici care viețuiesc pe teritoriul italian. Totodată, Preasfinția Sa Cristian i-a transmis Președintelui Conferinței Episcopale Italiene întreaga recunoștință pentru onoarea adusă comunităților din Italia, prin prezența sa la această celebrare.

În cuvântul rostit, Eminența Sa și-a exprimat bucuria de a primi în Catedrala din Bologna un număr atât de însemnat de preoți și credincioși greco-catolici români din Italia, subliniind jertfa de credință a Bisericii Greco-Catolice îndeosebi în timpul prigoanei comuniste. Cardinalul Matteo Zuppi i-a mulțumit Preafericitului Cardinal Lucian, încredințându-l de apropierea Sa în rugăciune și i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage pentru pace. Totodată, Eminența Sa a subliniat faptul ca această celebrare are loc la doar câteva zile după comemorarea actului nedrept prin care Biserica Română Unită a fost scoasă in afara legii în anul 1948.

Încheierea Dumnezeieștii Liturghii a fost solemnizată prin venerarea plină de pietate a Sfintei Ana de către sutele de credincioși prezenți, ale cărei sfinte moaște au fost expuse pe întreaga durată a celebrării.

Evenimentul s-a încheiat, într-o atmosferă cordială, cu un program de Ziua Națională a României, urmat de o agapă frățească cu bucate tradiționale românești.

La final, Părintele Paroh Marinel Mureșan le-a mulțumit participanților pentru aceste momente înălțătoare și binecuvântate.

Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș