Aflat la Oradea pentru întâlnirea Uniunii Mondiale a profesorilor catolici, desfășurată la Seminarul Teologic din Oradea în perioada 10-12 noiembrie 2017, PS Vincent Dollmann, episcop auxiliar de Strasbourg, Franța, a celebrat Vecernia de sâmbătă seara, 11 noiembrie, alături de seminariștii orădeni, în Capela Seminarului „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea.
Excelența Sa, PS Dollmann, este asistentul eclezial al Uniunii Mondiale a profesorilor catolici, asociație ce reunește profesori catolici de pe diferitele continente ale pământului. Între anii 2009 și 2012 a lucrat la Roma în cadrul Congregației pentru Educația Catolică, după care s-a întors la Strasbourg pentru a fi Episcop auxiliar și în același timp rector al Seminarului din Strasbourg.
La slujba Vecerniei, Preasfinția Sa a participat cu bucurie și admirație față de cântul bizantin și de celebrările orientale. La finalul slujbei a adresat câteva cuvinte încurajatoare seminariștilor și formatorilor, asigurându-i de apreciere și de comuniunea în rugăciune. În același timp, în calitate de rector, i-a invitat pe seminariști „să aibă curaj și să fie fideli” pe drumul pe care se află.
La Slujba Vecerniei au participat și membrii Consiliului Uniunii Mondiale a profesorilor catolici – profesori proveniți din Belgia, Italia, Islanda, Filipine, care s-au arătat foarte încântați de spiritualitatea orientală. De altfel, toți au participat și a doua zi, duminică, 12 noiembrie, la Sfânta Liturghie Arhierească din Catedrala Sf. Nicolae, unde a avut loc hirotonirea părintelui Mirel Demian.
Preasfințitul Virgil Bercea a oferit Excelenței Sale Vincent Dollmann Diploma Omagială Sfinții Vasile, Grigore și Ioan, precum și Medalia Jubiliară și Crucea Pectorală Jubiliară, însemne ale Jubileului aniversar al celor 225 de ani de la fondarea seminarului nostru. (redacția SeminarOradea.ro)