Domnul a zis către Mine:
Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi te-am născut!
Cere de la Mine și-ți voi da neamurile moștenirea Ta și stăpânirea Ta, marginile pământului.
(Ps. 2,7)
Onorați părinți preoți, Cuvioși călugări, cuvioase surori, Dragi credincioși,
Sărbătoarea Nașterii Domnului ne invită și în acest an să primim cu bucurie și recunoștință Darul cel mare pe care Dumnezeu îl face lumii și fiecărui om, ca semn al iubirii Sale. Prin venirea Sa în lume, Isus este darul Tatălui pentru toții fiii Lui și Sărbătoarea ne amintește în fiecare an, că El este cu noi și pentru noi.
Au trecut mai bine de două mii de ani de la acel eveniment istoric unic și memoria noastră se reînnoiește în sărbătoarea de astăzi, atât cu conținutul textelor Sfintei Scripturi, ce ne descriu nașterea lui Isus, cu dificultățile pe care Familia sfântă din Nazaret a trebuit să le înfrunte, cât și cu sensul lor profund, ce dau curaj și lumină omului credincios.
Avem mare nevoie de lumină și curaj în această perioadă dificilă pe care omenirea întreagă o parcurge și de aceea, ochii îndreptați către Cer și Cel ce dăruiește, își pot găsi mângâierea și puterea de a privi înainte cu încredere, alungând din suflet frica și himerele ei.
Isus a venit în lume în condiții modeste, într-un moment dificil al istoriei țării lui, când administrația romană stăpânea o bună parte din lumea cunoscută atunci, iar poporul evreu era divizat și supus diferiților guvernatori locali, care trebuiau să adune tot mai multe taxe și impozite. Doar familia sfântă din Nazaret îl primește pe Isus ca pe un dar venit de Sus, Mama Sa Maria, cunoscând vestirea îngerului, este dispusă să înfrunte orice dificultate pentru a-l aduce pe lume și a-l ocroti. Se împlinește astfel, timpul așteptării, iar istoria omenirii atinge punctul culminant al întâlnirii ei cu Dumnezeu. O nouă eră stă să înceapă și transformarea omenirii se înfăptuiește treptat, începând cu fiecare om care primește acest Dar al lui Dumnezeu în sufletul său.
După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile (Evrei 1,1-2). Așa sintetizează autorul epistolei către Evrei momentul nașterii lui Isus: în aceste zile mai de pe urmă, Dumnezeu ne vorbește prin Fiul său. În sărbătoarea de astăzi, privirea noastră este îndreptată spre Pruncul nou născut în peștera din Betleem, înfășat și așezat în iesle, și admirăm cu candoare, delicatețea și chipurile părinților Lui, care pot să spună asemenea fiecărei familii: fiul nostru. Acest Fiu, nou născut în lume, este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, mai înainte născut decât toată făptura, pentru că în Acesta au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute (Col.1,15-16). Astfel, cu ochii minții luminați de credință, omul din toate timpurile are posibilitatea de a vedea mai mult decât ceea ce i se prezintă percepției simțurilor firii, și poate recunoaște în Isus, darul lui Dumnezeu venit în lume pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire.
În același mod vorbește sfântul apostol Pavel comunității galatenilor, atunci când dorește să le facă cunoscută nașterea lui Isus și sensul profund al acestei nașteri pentru ei: când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Și pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Spiritul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! (Gal. 4,4-6). Câtă profunzime și cât adevăr avem în aceste cuvinte! Fiul Fecioarei Maria, se naște în condițiile umile și sărace ale timpului istoric în care Dumnezeu hotărăște, însă El este dinaintea veacurilor, există din veșnicie și întregul adevăr al Întrupării și nașterii Sale în lume este surprins de aceste cuvinte: ca noi să dobândim înfierea, sau cu alte cuvinte, să devenim fii.
Dragi frați și surori,
Fiecare dintre noi, la fel ca orice om de pe pământ, este fiul părinților săi, al poporului din care face parte și prin liberă alegere, al comunității sale de credință, sau al Bisericii. Nimeni nu alege timpul, țara și nici familia în care să se nască, însă poate alege ceea ce dorește să devină. Binele și mai cu seamă răul, ce îmbracă diferite chipuri și forme, adesea nedeslușite imediat și cu ușurință, i se prezintă omului mereu în față ca opțiuni, iar alegerea, îi rămâne singura cale de a-și exercita libertatea și de a-și zidi ființa. Este adevărat că sunt multe obstacole ce se ridică ca niște ziduri în fața libertății omului, însă cel înrădăcinat în credință își aduce mereu aminte de faptul că el este un fiu. Un fiu nu doar prin legătura de sânge, care i-a fost dată, cât mai ales prin legătura comuniunii spirituale.
Tot în spiritul Crăciunului și pornind de la acest adevăr al Întrupării și nașterii Fiului lui Dumnezeu, regăsim identitatea noastră creștină, confirmată de vocea interioară a inimii, ce ne îndeamnă să ne îndreptăm spre Dumnezeu și să i ne adresăm cu apelativul de Tată. Și pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Spiritul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte! (Gal. 4,6). Avem dovada faptului că suntem fii întipărită în noi, și ori de câte ori ne ridicăm ochii și cugetul spre Cer, ne înălțăm spiritual și actualizăm ființa noastră comunională de fii. Căci câți sunt mânați de Spiritul lui Dumnezeu – ne spune apostolul Pavel – sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Spiritul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte! Spiritul Însuși mărturisește împreună cu spiritul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8,14-16). Așadar, veacul de acum cu toate provocările și încercările care se abat asupra fiecăruia, nu poate să șteargă din inima omului dorința sa de comuniune și identitatea demnității sale și ar fi bine să ne amintim cât mai des acest adevăr.
Privim la Isus ca la un Fiu ascultător, ce se lasă purtat de Tatăl ceresc în sânul Maicii Sfinte și apoi în adâncurile firii omenești. El ne învață cu vorba și înfăptuirea să fim omenoși, oameni deplini, să ne rugăm și să menținem vie relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii noștri, pentru care El a venit în lume. Sfânta Scriptură ne spune că: deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a pătimit. Și, desăvârșindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-l ascultă pricină de mântuire veșnică (Evrei 5,8-9). Cu alte cuvinte, autorul textului sacru ne spune că și Isus a învățat ascultarea zi de zi, din ceea ce a trăit, din neajunsurile vieții și provocările timpului, oamenilor și lumii în care a trăit, din suferințele cauzate de egoismul și răutatea oamenilor. În zilele trupului Său, El a adus, cu strigăt și lacrimi, cereri și rugăciuni către Cel Care putea să-L mântuiască din moarte și auzit a fost pentru evlavia Sa (Evrei 5,7).
Învățăm fiecare dintre noi, din experiență proprie, odată cu parcursul vieții, din ceea ce ne este dat să trăim, din greutățile și provocările timpului prezent, să devenim fii și în aceiași măsură să rămânem fii, atât ai părinților care ne-au adus la viață, ai comunității de credință cu care împărtășim noua viață, cât mai ales ai lui Dumnezeu care ne-a dăruit viața.
Și în acest an, mulți dintre semenii noștri au pierdut pe cineva drag sau apropiat lor, trebuind să îmbrace haina de doliu pentru părinți, frați, soț, soție sau prieteni. Au rămas orfani sau singuri, însă nicidecum uitați, sau abandonați de către Cel căruia îi spunem Tată ceresc. Aceasta este certitudinea omului credincios, al celui care nu uită că el este un fiu chemat, iubit și așteptat de Dumnezeu.
În fața evoluției actuale a lumii, crește din zi în zi numărul acelora care își pun întrebările cele mai fundamentale sau le resimt cu o nouă acuitate. Ce este omul? Care este sensul durerii, al răului, al morții, care, în ciuda oricărui progres, nu încetează să existe? La ce bun aceste victorii plătite atât de scump? Ce poate aduce omul societății? Ce poate aștepta de la ea? Ce va urma după această viață? (Conc. Vat. II, Gaudium et Spes nr.10). Acestor întrebări și altora asemănătoare, oricât de apăsătoare și serioase ar fi ele, credința Bisericii le răspunde cu conținutul ei, propunându-L pe Mântuitorul Hristos, născut pentru noi și pentru a noastră mântuire, ca centru și scop al întregii istorii umane. În El găsim multe răspunsuri care luminează viața și ajută la trăirea ei cu sens.
Iubiți credincioși,
În calitate de fii și fiice ale Bisericii noastre, împărtășim bucuria Crăciunului cu toții creștinii din lume, răspândiți pe cele 7 continente ale Pământului, însuflețiți de legătura spirituală de comuniune a Bisericii Catolice. Într-o lume divizată și fărâmițată de vechi și noi ideologii, ce acaparează mințile oamenilor, nu pentru a-i apropia între ei, ci pentru a-i instrumenta și înrobi în diferite forme, le rămâne creștinilor comunitatea bisericească, ca liant și casă a familiei spirituale, unde sentimentul de acasă este extins în înțelegere și simțire. Sărbătoarea de astăzi o celebrăm în familie și în comunitatea bisericească, apropiindu-ne unii de ceilalți, cu urări și gânduri bune, pentru a dărui din ceea ce am pregătit, sau din ceea ce dorim să fim unii pentru alții. Primindu-l pe Pruncul Isus în inimile și viața noastră, fiecare om se reînnoiește sufletește, sporește în înțelepciune și învăță să fie fiu bun și devotat al familiei în care s-a născut și al Bisericii care l-a renăscut. Sfântul evanghelist Ioan îl prezintă pe Isus ca fiind Cuvântul, Logosul, sau Înțelepciunea lui Dumnezeu, rațiunea creatoare a lumii, care era în lume și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, și ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,10-12). Având acest mare dar primit, cu posibilitatea de a deveni fii ai Celui Veșnic, se cuvine să mulțumim, în mod deosebit azi, când suntem adunați împreună la Sfânta Liturghie, ca frați și surori ai Împărăției celei de Sus. Mulțumirea se actualizează și se reînnoiește de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie în prezența fizică, unde aducem darul nostru de laudă și pe noi înșine.
Într-un text liturgic al Sărbătorii, ce conține credința Bisericii privitoare la nașterea lui Isus, se surprinde aspectul participării universale a întregii creații la acest eveniment. Întâmpinarea Domnului rămâne o necesitate a omului. Imnograful, în numele tuturor se întreabă: Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de tine mulțumire aduce Ție: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara, Dumnezeule, Cel ce ești mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi. (Stihiră la Vecernia Sărbătorii, Antologhion vol. I)
Uimit în fața tainei necuprinse a iubirii lui Dumnezeu, neamul omenesc are de partea sa și participă la nașterea Domnului prin Preacurata Fecioara Maria. Participăm și noi fiecare prin darul credinței pe care l-am primit și de asemenea, cu atitudinea și fapta ce face vizibilă și mărturisește conținutul ei. Inima omului rămâne sălașul așezării Domnului. Să ne aducem cât mai des aminte de faptul că suntem fii ai Domnului prin har și să păstrăm această demnitate în fiecare zi.
În această însemnată Sărbătoare, când fiii se adună împreună la casele părintești și bucuria părinților crește, doresc și eu a mă face aproapele fiecăruia dintre dumneavoastră, fii iubiți ai Eparhiei noastre, pentru a vă spune dumneavoastră și celor dragi din familiile dumneavoastră, să aveți parte de
Sărbători binecuvântate în pace, cu sănătate și bucurie!
Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți!
†Vasile, episcop
Dată în 25 Decembrie, la Baia Mare,
Sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 2021.